Imi place Brasovul pentru ca te poti imbata ieftin, imi place Brasovul pentru ca te lasa falit inainte de a ajunge in el, imi place Brasovul pentru ca te lasa lumea sa dormi in gara, imi place dom’ne si gata. O sa impart povestea asta in doua parti, ca am mult de povestit.

Ce-mi veni sa scriu despre Brasov? Am primit un mail de la Ryan care se termina cu “murtii mutii” - transcrierea lui englezeasca pentru “m*rtii m*-tii” (pacat ca nu l-am invatat sa si scrie corect injuraturile, data viitoare, in mod sigur) si mi-am amintit de aventurile cu el din vara asta de prin Brasov. Pentru descrierea lui (si pentru ca nu am chef de nici o culoare sa ma repet) da-i un click pe postul asta. (si revino inapoi ca sa citesti tot :P). Bun, ca am lamurit ca Ryan e englezu’ sa continui.

Partea 1: Drumul

Tragem noi o tura mica de Bucuresti, ca omul nu vazuse si capitala. Ne gandim sa mergem la intoarcere prin Brasov. Mai bine zis, sa ramanem si acolo o zi. Ne-am interesat pe www.infofer.ro ce trenuri avem, cum si mai ales la ce ora. Dupa lungi consfatuiri l-am ales pe ala care pleca la 7 fara ceva (dimineata) din Bucuresti. Ne-am facut planurile si de intoarcere in Timisoara, avinoul “back to London” decola in jur de ora 1, la pranz, in urmatoarea zi. Avem un accelerat ieftin din Brasov pe la 11 seara, nu aveam mult de stat in Sibiu, unde trebuia sa schimbam, numai bine.

Bucuresti. O noapte mai mult nedormita. Ora 5 dimineata. Suna ceasul. Ma rastesc la el “Ce-ai cu mine?!? Am dormit o ora, opreste-te!”, obiectul nu ma baga in seama si suna in continuare - ma trezesc intr-un final mai obosit decat ma culcasem. Ryan e deja treaz. WTF? Omul asta cum se poate trezi asa de usor si pe alt fus orar? Eu m-as putea obisnui numai pe ala din State la stilul meu de dormit…

O cafea mica, un dus scurt, dam sa iesim la masina, incercam sa nu-l trezim si pe var’miu. Se trezeste cainele fericit si scoala toata casa. “Rocky, taci!” - el latra voios. Asta e. Silviu ne injura, iesim. Stam pe Sportului la capatul lui 66, nu mai apare nimic. Il trezesc iar pe Silviu, la telefon:

“Cu ce naiba putem sa mai ajungem ajungem la gara, ca nu mai vine masina?”
El sec: “Taxi”
“OK, statie pe aici prin zona?”
“Nu. Mori ba, lasa-ma sa dorm!”
“Sanatate si tie”

Inchid telefonul, ma crizez ca suntem in intraziere si fara taxiu. Ryan e calm si incearca sa poarte o conversatie cu o baba, cum reuseste vorbind limbi diferite habar nu am. Vad un taximetrist pierdut si profit de el:

“Voi sunteti la comanda?”
“Bine-inteles” :D

Ii spun ca “Rapido-rapido, directia gara”, tipul pricepe si ne duce in mai putin de jumatate de ora, deh, e 6 dimineata.

Nu prea mai aveam bani asa ca ma zgarcesc la casa. Imi iau bilet cu reducere pe o legitimatie de facultate (facuta cu un an in urma, de lene sa-mi fac alta). Vreo 150 de mii. Echitabil.

Urcam. Rupt de somn cum eram, bag o tura de dormit violent, din ala cu sforaituri si toate cele. Pe la Ploiesti vine controloarea. Nenorocita ma trezeste, ii dau ambele bilete, pe al meu si a lui Ryan, si-i zic ca eu dorm, sa ma lase. Imi cere reducerea. O scot cu scarba, ii dau si buletin si tot ce mai vrea. Dupa 5 minute de analizat imi da replica:

“E falsa!”
“Ce?
“Legitimatia”
“Serios? - in gand. E pe dracu. Am bilet? Am. Lasa-ma sa dorm”

Ea tipa, eu nu o bag in seama, ea mai tipa un pic, eu mai dorm un pic, mai apare un controlor si ma trage de mana - ma da jos din tren daca altfel nu se poate, control de stat, nenorociri. Uf, cred ca numai eu pot sa patesc d-astea. Imi tin ei teorii de amenzi si bilete in tren, prostii ceferiste - eu le intind 500 de mii printre sforaituri, sa-mi faca ce vor, eu dorm si nu ma dau jos din tren. Imi completeaza ei tot felul de hartii, imi mai tin un pic de teorie si imi dau rest (oameni de treaba, nu?). Adorm la loc.

Nu-mi dau seama exact ce se intampla. Ma trezesc, sunt inainte de Brasov, Ryan nu e. In schimb sunt alti doi tipi in compartiment, ma stramb la ei, aia ma ignora. Mi se pare corect. Me dezmeticesc mai bine. Fac calcule. 360 de mii biletul din tren, 150 cel din gara - am platit in jur de 500 de mii pentru 100 de kilometri cu trenul, clasa a II-a. Ghinion. Ryan tot nu e. Se apropie gara si il vad cum intra in zambaret in compartiment, ma ia de o aripa si coboram… Bine ca el e fericit, eu sunt tipul ramas falit.

Taguri:Amintiri