Cum spuneam si in celalat post, am impartit relatarea in doua bucati, e mult de povestit despre Brasov :D

Partea a 2-a: Betia

Voila, iata-ne in Brasov. Inspiram aer de Brasov, pare bun. Ma uit in jur - gara e urata. Bun, ce facem acum? Nu stiu Brasovul, Ryan nici atat. Cautam o harta. Pe dracu, nu gasim la nici un chios. Imi iau tigari si ma sochez. Mai am numai 150 de mii in buzunar. Nenorocitii aia din tren m-au buzunarit. Futu-i, am ajuns falit, asta e. Dau sa o sun pe mama-mea, telefonul mort - no battery. Ryan imi zice ca mai are el bani si face cinste in Brasov, in Bucuresti facusem eu. Dar banii de tren spre Timisoara sa ii dau inapoi. Sounds fair.
Intrebam lume, ni se dau informatii contradictorii, cativa nu stiau nici ei unde sunt, eu ma enervez. Luam din gara un autobus la intamplare, aflam ca merge spre centrul vechi. Super, imi place si mai mult orasul, toate drumurile duc in Piata Sfatului. Aproximam destul de bine coborarea - Suntem pe langa Parcul Central. Centralul din Timisoara e mai mare.

Ce vizitam prima data? Gasim muzeul de arta, nu mai vazusem Griogorescu expusi acolo niciodata. Ryan nu stie cine-i Grigorescu, nu ma mai chinui sa-i povestesc. “It’s a painter”, sec.

Cum suntem baieti simpatici si radem mult, ne da tipa de la intrare o harta sumara a orasului, moca. Analizam bine harta, ne prindem unde suntem, gasim strada Republicii, pe care se ajunge in Piata Sfatului. Pana in piata gasim Irish Pub-ul. Oh yes, baby, acolo ne oprim. Guinness pe post de cafea, o mancarica, inca o bere blonda.

Ne punem pe colindat. Vedem Biserica Neagra, inca o bere, vedem Cetatuia, inca o bere. Ne orientam spre Panoramic, pe drum, inca o bere. Injuram cele 800 de trepte urcate si coborate pana atunci, suntem obositi. Inainte de a ne sui in telecabina, ne gandim noi ca ar mai merge inca vreo bere, asa ca ne oprim la Vanatorul si mai bem. Vedem in meniu ca au tuica - las ca bem cand coboram. Aveam planuri mari. Cica e contra-indicat sa fi ametit in “lift” - mit urban daramat de noi - nu ai nici pe dracu’.

Plimbat pe culmi. Facut poze.

Facem cum facem si tot la bere ajungem, pe tarasa de la Panoramic. Well, acolo ne imprietenim cu niste americani, amandoi in jur de 40 de ani, dar super de gasca. Din momentul ala, treaba a devenit din ce in ce mai interesanta. Aia fericiti ca vorbim engleza si inca bine, noi fericiti ca avem cu cine sa bem. Mistocareala comuna pe marginea accentelor… Tipa era nascuta in Canada, Ray (prietenul/concubinul ei) in US, Tennessee (avea fata de bautor rau), Ryan al meu, pe jumatate scotian, eu roman. Ne gasiseram toti.

Aflam ca astia lucreaza la GM si o sa stea in Romania vreo 3 ani, sunt veniti de o saptamana si dezorientati total. Au bani cacalau si vor sa ne faca cinste, noua ne convine. Bem si povestim tampenii pana inspre seara, cand decidem sa coboram la Vanatorul sa mancam.

Bagam toti cate o tuica, sec, inainte de masa la recomandarea lui Ryan: “In Romania se bea tuica cand te trezesti, se bea inainte de masa, dupa masa, inainte sa te culci… hai si noi”. Dam pe gat, ne cam strambam toti ca e tare si ma uit in meniu - 52 de grade, beton. Mancam vanat, mai bem o tuica si Ryan incepe sa rada de unul singur. Ups.

Plecam spre un club. Americanul conduce si nu e foarte beat. Daca ne oprese politia, poate sa ne s*ga, nu stie boaba de romaneste, eventual il ajuta Ryan la injuraturi. :) Am decis ca daca tot au facut ei cinste cu berea si mancarea de pana atunci sa luam noi de baut in club-bar-ce-mama-naibii-era (Barul fara nume). Ma uit pe meniu - o sticla de Absolut costa 90 de lei fix, cu nectarul pentru stins included. Suna mult mai ieftin decat tot ce bausem pana atunci in Bucuresti sau Timisoara. Barmanul e incantat ca luam o sticla intreaga ne da si shoturi de-ceva-verde-dar-tare, chestie care l-a terminat pe Ryan.

Pana la baie boraste pe vreo 2 tipi de la bar, aia aleagra dupa el, eu alerg dupa ei. Ii conving intr-un final ca nu-i borala romaneasca scarboasa, ci englezeasca si il lasa. :P

Dupa ce ne-am facut varza toti din sticla aia ne-am gandit sa-l recuperam pe Ryan din baie si sa ne indreptam spre gara, mai era jumate de ora pana sa plece trenul si bilete nu aveam. Nu mai gasim strazile, nu mai gasim hartile (le uitasem prin bar), ne pierdem cu masina prin oras. Cine se gaseste sa ne ajute? Un francez. A fost de pomina. Ala ne spune ca el merge dupa un suedez care se indreapta spre gara, iar noi sa mergem cu masina dupa masina lui, care merge la randul ei dupa alta. Ne invartim in cerc de vreo doua ori, dar ajungem la gara (dupa vreo ora). Intre timp, ce se gandeste tovarasul meu Ryan? Ca nu mai poate si boraste in masina. Vai, taraboi cu americanii, ca Focusul lor e nou (si ne-borat inca, presupun eu), aia beti, noi beti. Sa ne dea jos din masina inainte sa ajungem. Eu le-am zis ca eu cobor, dar se descurca ei cu Ryan sa-l convinga sa vina si el. Pana la urma le dau 1 milion sa-si spele masina ca sa ma lase in pace - Ryan, ca sa ma sustina, mai boraste odata pe bancheta. Aia ma injura, eu il injur pe Ryan, lui nu-i pasa. :D

Coboram intr-un final in gara, urmatorul tren e pe la 2, Ryan doarme pe peron, ma boraste un pic - de plictiseala, o tipa tipa imi face ochi dulci, vine trenul si plecam spre Timisoara. Imi place Brasovul! :))

Taguri:Amintiri