Despre cum a venit, cat a stat si ce am facut noi in timpul asta nu zic. Iti imaginezi tu singur :P Dar sa vorbesc un picut despre felul cum a plecat, sau mai bine zis, despre suma intamplarilor legate de plecarea ei.

O excursie de care nu trebuie sa stie lumea, se numeste reusita daca trenul de intoarcere din Timisoara ( :D ) ajunge cam in acelasi timp cu cel pe care se presupune ca il iei tu din alta parte (Cluj, Constanta, Bucuresti, Iasi sau unde se presupunea ca ai fost). Asa am facut si noi. www.infofer.ro. Am citit rute, am ales trenul, am vazut ora de plecare si cea de sosire. Trenul din Timisoara ajungea la vreo 3 minute distanta fata de cel despre care anuntaseram noi (ea, de fapt) parintii. Super. problema se complica atunci cand dragostea e mare si nu ai mai vrea sa te dezlipesti din bratele celuilalt. Asta a fost cazul nostru…
“Ar cam trebui sa mergem…”
“Da, cat e ora?”
“Vreo 7″
“La cat e trenul? 7.35, nu?”
“Da. Wow, e 7 si 5 deja!”
Graba mare, bagaje aranjate aiurea. Alergatura prin casa. Alergatura pe strazi. Ajungem in gara, ea isi face probleme de constiinta ca nu are timp sa-si ia bilet. Eu o linistesc. “O spaga mica face cat doua bilete ;) “. Ne grabim inspre peron. Nu am avut timp sa ne uitam pe ce linie e trenul. Vedem unul orientat in directia buna, dam sa sarim in el. Vad placuta - Tmimisoara-Resita. Uf, nu e bun. Intreb un tip cu sapca albastra si buzunare largi de spaga unde naiba e trenul nostru…
“A plecat acum 1 minut”, sec.
:-o “Ce?!?”
In punctul ala mi-am zis “Cred c-am sfeclit-o”, si nu am fost mult departe.

Ne-am bazat amandoi pe faptul ca sunt trenuri cam din ora in ora, nu ne faceam inca probleme. Ne uitam pe tabela, urmatorul tren e a 11. “Mamaaa, cu ce am gresit eu saptamana asta dumnezairii?!?”. Am constientizat amandoi ca din punctul ala ni s-au cam incurcat itele si va trebui sa tinem piept nervilor parintilor.
Ea e curajoasa. Ia telefonul in mana si-l indreapta sper ureche:
“Hmm, ce fci?”
“Il sun pe tata si-i explic totul…”
“Ups, OK :-S ”
“Tata, nu te enerva, am sa-ti zic ceva…”
S-a decis ca o sa vina el dupa Diana cu masina. Nu s-a enervat, chiar dimpotriva, se distra pe alocuri. Daca ar fi stiut el si cand a venit Diana in Timisoara, nu reactiona la fel :D Noi ne-am postat intr-o cafenea pe langa gara, asteptand intalnirea cu “tata socru” :)) “Ce fata o sa faca atunci cand vede ca sunt tot tipul care era si la concert?” :P Totul era “Hi Hi Hi - Ha Ha Ha” pana cand mi-a sunat mie telefonul. Un numar nememorat in agenda:
“Alo, sunt mama Dianei”
” :-o ….” WTF, ma gandeam eu socat. (ea la fel)
“Alo, Dan, mai esti acolo?”
“…?!?…”, ce naiba, stie si cum ma cheama? Am imbulinat-o.
“Diana e cu tine?”
“Erm,… da”, tot socat.
“Da-mi-o te rog, mie nu-mi raspunde la telefon” WTF pentru a doua oara.
“Imediat…”
…. su-su-su … discutii de 30 de secunde la telefon
Diana: “Au ajuns, sunt aici in fata, a venit si mama, cred ca aveam telefonul pe mute”
Inghit in sec. :D
Iesim afara, mama se indreapta fix spre mine. Intinde mana. (cred ca vrea sa ma plesneasca) Facem cunostinta. Tata ma saluta si el.
Ia bagajele, le baga in portbagaj. Mai sta aplecat acolo 10 secunde (sa vezi ca scoate parul acuma… :D ). Mama catre mine: “Vrei sa te lasam undeva?” (pe camp? :)) ) “Aaa. Nuuuu, nu e nevoie. Aaaa, stau aproape. Stiti, ma grabesc. Stiti, eu trebuie sa plec” O salut rapid (fara sa o sarut) pe Diana, ii salut si pe socrii (tata socru se ridicare de la portbagaj cu mainile goale, din fericire). O zbughiesc rapid.

Cam asa s-a transformat o plecare simpla, cu trenul, intr-una cu masina si multe emotii. Poate am fost eu paranoic, dar m-am socat sa ma sune mama Dianei. Am aflat mai tarziu ca ea ii daduse numarul cand a venit la concert, asa e regula de contact, dar cica pana acum nu sunase pe nimeni. :D

Taguri:Fara Categorie