Cum era locuinta noastra? Frumoasa, desi cuvantul care o definea cel mai bine era ‘mic’. La mansarda unei case vechi, construita prin anii ‘20, dupa primul razboi, cu doua etaje, un fel de pod prefacut in spatiu de locuit. Nu am intrebat niciodata proprietarii daca asa era din constructie, probabil nici ei nu stiau, cumparasera casa imediat dupa razboi, in 45 - nu-i stiau istoria. Fostii proprietari murisera tinandu-se de mana, in sala de spectacol, odata cu Doina Badea, la cutremurul din ‘77. Intr-un fel e amuzanta povestea, noi doi cel putin ne amuzam in totdeauna la gandul mortii lor: “Oare la ce se gandeau atunci cand le-a cazut tavanul in cap?” “Eh, acum e pizdet, nu cred ca mai apucam sa facem dragoste niciodata!” si radeam amandoi.

Camera avea vreo 5 metri pe latime si 3 pe lungime, asa consideram noi, “e mai mult lata decat lunga”. Mai aveam un hol, cu bucatarie atasata pe partea dreapta, asa de mica incat daca deschideam usa la frigider nu mai aveam loc sa traversam intre masa si ea, si atat, asta era tot. Am uitat, exista si o baie cocheta, minuscula, paralela cu bucataria. Avea faianta mica si verde, perfect aranjata, cum se facea doar prin perioada interbelica, o cada de dus joasa, o toaleta cu capac de lemn lacuit, superb, un calorifer - in fapt niste tevi groase si drepte, si un vas de ciuveta cu forma ciudata. Nu era din aia comunista, metalica, ci de portelan, dar patratoasa, cu forma de naveta spatiala ca in primele sf-uri, fara oglinda. La un moment dat ne-am cumparat noi o oglinda cat peretele, s-au chinuit ca naiba muncitorii sa o bage in casa fara sa o sparga, sub chicotelile noastre amuzate. Ii si ghidilam la subrat, doar-doar o scapa si trebuie sa aduca alta. Nu au spart-o, dar pana la urma tot au taiat-o in mai multe bucati, nu stiau cum sa decupeze chiuveta ciudata.

Proprietarii, doi mosi simpatici (si un pic homosexuali mi se parea mie), locuiau prin Elvetia, casa era aproape toata a noastra, desi etajele 1 si 2 erau incuiate cu totul. La demi-sol mai locuia o familie ucraineana, cred, foarte pudica si linistita. Aveau niste draci de copii mici care-si mai permiteau sa rada din cand in cand, dar incet. Tot la demisol, in afara de camerele de locuit mai erau si doua bai imense. Pe una o puteam folosi noi in voie, asa ca alergam goi de sus pana acolo si ieseam uzi si lipaiam pe trepte. Dupa ce ne uscam, mai trageam o tura de alergatura pe trepte, tot goi. Ne distram cand ne mai prindeau ucrainienii tacuti - se inroseau pana in varful urechilor si o zbughiau in camera, mai ales tipa. Ne imaginam cum barbata-su are o camasa de noapte pana la genunchi cu care apre ca o fantoma cand vrea sa i-o puna nevestii-si, iar la mijlocol, pe undeva, are un fel de slit.

Ma trezesc pentru o secunda speriat, am visat ca am pierdut-o. O vad la birou cum scrie, a pus cotul peste foaie in semn de aparare, m-am linistit, e acolo, adorm la loc zambind, nu inainte de a ma picura tavanul, rece, chiar pe nas. Uf, ploua. In vis mi-am reamintit cum am ramas fara apa calda intr-o dimineata si dusul ne-a stropit rautacios cu apa rece de tot. Facusem dragostea, asa, pe inima goala, la prima ora a diminetii (care era de fapt vreo unsprezece pentru noi) si trebuia sa plecam prin oras, un dus rapid, in doi, ne ajungea. Vazusem ca nu e curent, dar speram noi cumva ca centrala care dadea apa calda si caldura va functiona, doar era pe gaz. Nu ne-am gandit ca fara electricitate nu are cu ce sa aprinda flacara. Ne-am bagat sub dus, apa fierbinte, nici bine nu ne-am umplut de spuma si sapun ca am rams intepeniti de apa rece. Fiind sus, mai era apa calda pe tevi, dar s-a terminat repede si foarte brusc. Am terminat aventura cu apa rece, dar parca nu ne mai ardea de nimic dupa…

Ziua asta are ceva mai special, o simt, dar nu inteleg prea bine in somn. Vremea se raporteaza in totdeauna la ea. Astazi pare sa nu - ploua fara sens. Cand ea e trista si afara ploua, iar cand zambeste, parca si soarele straluceste mai puternic si trufas. Imi doresc, asa dormind, sa faca ea un farmec ceva si ploaia sa se opreasca, numai pentru mine. Stiu ca poate. Am vazut-o odata izbuncind in ras, dupa ce eu am zis ca ma apuc de desen si mi-am facut un auto-portret. Ploua, mi-a mazgalit foaia, a aruncat-o la cos, am facut dragoste si soarele a aparut in nici 10 minute, cred ca de atunci am iubit-o si mai tare. La un moment dat a fost la mare fara mine, eu trebuia sa termin o serie de editoriale zilnice, erau alegerile. M-a sunat ca e trist si sec fara mine, m-am uitat pe geam, da, cerul era innorat si murdar, i-am spus si ei asta printr-un banc. Mi-a promis la telefon ca imi trimite niste norisori pufosi, au aparut in 2 minute. Trebuie sa foloseasca un fel de curierat super-rapid. Ce am observat, ea nu plange niciodata, nici macar daca o chinui eu, o facea cerul pentru ea - doar e o supergirl. Dar acum nu avea motive sa fie trista, nu avea de ce sa ploua.

Aud o melodie lenta, trista cumva in frumusetea ei, zambesc cumva incantat, cred ca e tot pe vinil, suna cald. Aud o miscare de usa sau mi se pare. Taraie anormal de tare si ceasul, 12 fara 5 - ora mea preferata de trezire. Vreau sa dau cu el de un perete ceva, nu-l prind bine si cade pe jos. “Inca jumatate de minut si se opreste singur”. Mai motai un pic, ma alint in plapuma ca un motan batran. Nu stau sa ascult versurile, dar asa, prin somn, mi se par cam ciudate. Ritmul se accelereaza, multe tobe, e timpul sa ma intind si sa ma ridic din pat… “baby, baby..” nu inteleg ce mai zice, suna bine melodia. Ma frec la ochi, ea nu e. Ma intorc spre geam, tot ploua marunt si sacadat, a plecat sa faca piata? Ea nu iese niciunde pe ploaie, nici daca e nevoita, de buna voie - in nici un caz. Poate e la dus? Nu se aude apa. Ma ridic din pat, vad pe birou un bilet - asta trebuie sa fi scris….

“Baby,
Am plecat, trebuia sa fug. Sa fug de tot, sa fug de tine, nu stiu, asa simt ca trebuie sa alerg si sa ma ascund. Stii caii aia salbatici care imi plac mie, melodia celor de la Rolling Stones? Ma reprezinta.. asa sunt eu, fug cateodata, mai ales de tine. Te iubesc, dar nu stiu, trebuie sa fug. Ma mut cu ai mei. Nu le suport prezenta dar toata lumea, vechii prieteni imi spun ca nu .. nu imi faci bine si nici eu tie. Am dus o viata dubla dupa ce ai disparut tu saptamana aia, nebun de furie si ti-ai baut frustrarile. Nu erai tu de vina, eu eram. Nu ti se parea, nu erai tu paranoic, te inselasem, dar nu asa cum credeai tu. Nu stiu cum sa iti explic fara sa te mint, cum am facut-o de atatea ori. Sper sa intelegi, tu m-ai cunoscut in totdeauna si mi-ai ghicit gandurile. Dar acum, poate neasteptat, fug. Eu sunt tot raul din viata ta. Din cauza mea cred ca ai suferit cel mai mult….
Te rog, nu ma cauta, nu pot sa iti explic tot, nu acum, asteapta o luna…”

Am ramas perplex. Cum adica fuge? De ce? Ce s-a intamplat? Ma invart prin camera si vad in cosul de paie o hartie verzuie mototolita, o scot sa joc fotbal cu ea in camera, sa-mi descarc nervii. O lovesc cu ciuda animalica de cateva ori, nu mi sar nervii. Ma enerveaza vinilul cu muzica aia calma si trista, il scot si il izbesc de perete, mii de bucati se imprastie in atmosfera. Tremur de nervi. Pun CD-ul cu Staind, melodia 5, Mudshovel, tare, foarte tare, maximum, cat se poate de tare. Iau hartia verde si sar pe ea, vreau sa fac toate hartiile din viata mea una cu pamantul, urasc hartiile in momentul asta, imi vine sa le rup in dinti. Ma asez pe pat cu capul intre palme. Imi trece prin cap melodia pe care am ascultat-o cand m-am trezit… Babe, I’m gonna… ce naiba zicea? Incerc sa adun vinilul spart sa vad numele melodiei. Vad si hartia verde, ii recunosc scrisul pe foaia pe jumatate rupta si calcata in picioare. A vrut sa imi scrie altceva dar nu a avut curaj….

“Baby,
Peste 3 saptamani ma casatoresc, primul meu prieten, primul barbat din viata mea e acel EL de care te temeai mai tare. Ne-am casatorit deja civil. Ma cheama altfel acum. Nu ma intreba de ce, nu pot sa iti explic. Nu stiu nici eu. M-a cerut si eu am acceptat, nu stiu, nu am putut sa refuz, mi-a fost cumva frica. Nu il mai vazusem de foarte multa vreme, dar ne-am regasit unul pe altul. Ma gandeam la tine in momentul ala, dar te vedeam indepartat si iesit din viata mea, nu stiu de ce, simteam ca il iubesc pe el. Eram certati atunci, tu te-ai refugiat in alcool, eu in bratele lui. El era langa mine si-mi indeplinea toate dorintele, nu e ca tine, el ar face orice ii cer, nu m-ar contrazice niciodata, nu rade de mine, dar nici cu mine, nu imi spune niciodata ca “nu are timp sau chef momentan” de mine - dar nu iti reprosez toate astea. Te iubesc pentru ele, pentru felul cu esti, dar viata cu el e mai simpla. Nu stiu cum sa iti explic, totul e confuz si in capul meu, nu ma astept sa intelegi. Va iubesc pe amandoi, de fapt, pe tine mai tare, dar nu puteam sa ramanem impreuna. Tu esti prea nebun si liber pentru ce simt ca vreau acum. Trebuia sa fug…sa ma simt libera inainte de a inceta sa mai fiu, pentru totdeauna.
O sa plec inainte sa sune ceasul, o sa-ti las o melodie care am vazut ca iti place, zambeai in somn cand am mai ascultat-o. Muzica imi trece curent prin vene, ma zapaceste, nu mai stiu. E Led Zeppelin - Babe, I’m gonna leave you. Stiu ca se potriveste stupid de bine, dar considera ca tu m-ai parasit ascultand-o…
Trebuie sa fug…
…te iubesc”

Taguri:Povestea