Se vorbeste foarte mult in ultima perioada despre brandul de tara, despre brandul Romania. Tot atat de mult s-a vorbit si de desteptatrea romanilor dupa Revolutie. Ne-am desteptat de atunci? Ca imaginea Romaniei in plan extern e proasta se stie, dar care sunt factorii? Cine ne face noua brandul de tara de fapt si noi nu desteptam? In primul rand as mentiona The Sun, fiind cel mai recent element anti-romanism, cu articolele jegoase despre romanii (s-au speriat de invazia esticilor si au scis mizerii despre noi, dar au cele mai multe posturi libere scoase la concurs, din intreaga Europa), apoi este imaginea unui Ceausescu ce inca mai bantuie prin tara, de mana cu Dracula. Treaba asta sperie foarte mult strainii, e o totala nebuloasa in privinta a ce s-a intamplat in Romania in timpul celor doua conduceri celebre, dar nu vrea nimeni sa fac lumina.

Alti factori datatori de imagine negativa ar mai fi: capsunarii din Spania, mancatorii de lebede (de peste tot) si Justitia Romana, in frunte cu ministresa Macovei. De ce? Pentru ca da imaginea unei Romanii corupte si nu pare a face nimic pentru a o schimba. Intregul minister da mult din gura, a facut mult scandal si taraboi, dar nimic concert. Cum s-au scapat italieii, daca ne aducem bine aminte, de imaginea grosolana a unei coruptii infloritoare? Au avut in arest capete inalte, adica si-au inceput justitia de la varf si foarte incisiv. La noi asta nu se intampla. In procese sunt multi, comndamnai - prea putini. Cine intregeste imaginea unei Romanii degradate? Soldatii si junalistii din Afganistan si tari cu care nu avem nimic de impartit, pur si simplu ne impusca imaginea, bagandu-se fiecare ca musca’n … zer si fabricand rapiri spectaculoase. Mi-e si jena.

Cine ar trebui sa ne ajute la o imagine mai buna? Noi. Noi sa ne ajutam. Nimeni nu face nimic pentru ca imaginea externa sa fie alta. Uite, eu afirmam mai sus ca mi-e jena de actele comise de unii romani, probabil in aceasi masura jena le e tuturor: ambasadorilor care in loc sa ne apere cand suntem atacati (exemplu: The Sun) isi afunda fundurile basinoase in fotolii adanci, romanilor de stabiliti peste hotare care raspund rosind ca sunt din Romania, intrebatii finind de provenienta, politicienilor - care ar pleca bucurosi la Bruxelles, sa-si piarda urma in marea de europeni uniti.

Nu ajuta cu nimic jena, dar e singura chestie care ne-a ramas dupa desprinderea, in numele democratiei, de notinile de tara, natiune si mandrie patriotica. Cica ar fi notiuni comuniste, dar oare de ce americanii (si alte popoare mult mai civilizate decat noi) sunt mandrii si impresionati pana la lacrimi cand aud imnul national, iar noi nu stim decat o strofa si ne e jena sa o cantam si pe aia?

Doar primele patru strofe sunt cantate la ocazii festive, dar asta e Imnul de stat al Romaniei, are unsprezece (11) strofe:

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toÅ£i.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu oprimim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.