Dupa ce am renuntat la traiul la hotel din Pitesti si la sluja de la biblioteca de acolo am gasit sa scriu la un ziar in Bucuresti rubrica teatrala. Erau alte vremuri, lumea mergea mult la teatru pe atunci. Aveam placuta surpriza sa primesc multe scrisori pe adresa redactiei, multumiri pentru recomandari, felicitari si tot felul de sugestii, semn ca rubrica era destul de citita. In ziua in care am primit prima scrisorica de “amor” ea a jurat sa nu mai vorbeasca cu mine o saptamana. In acel moment toti norii si norisorii de pe cer mi s-au prabusit oarecum in cap. Spre seara nu s-a putut abtine sa-mi spuna printr-un mesaj pe telefon ca ma iubeste, zambea smechereste in timp ce statea incovoiata deasupra telefonului pe marginea cealalta a patului si imi scria mesajul. A zambit scurt, m-a sarutat apasat si am adormit imbratisati.

Foarte repede, dupa nici doua saptamani costisitoarel la Bulevard in Bucuresti, am gasit printr-o cunostinta de-a mea un apartament in Baneasca, langa cimitir, etajul doi, numai bine. “Nici nu urcam prea mult, nici nu coboram exagerat” - ne-au spus proprietarii, nu am vrut sa ii contrazic, am zis si eu ca ei. Daca stateam la patru nu era egal numarul de trepte de urcat si coborat? Am apreciat inventivitatea totusi. Prima lucru care ne-a impresionat au fost luminile. Peste tot erau tot felul de beculete: in tavan, pe pereti, pe o multime de suporturi - toate reglabile ca intensitate, o minunatie. A doua minune a lumii pentru noi doi a fost sufrageria: avea un coltar superb, de un galben rapitor. O parte din el se deschidea, culisand pe niste rotite mici, negre, de cauciuc, si devenea pat veritabil. Era moale si placut. Dar asta aveam sa descoperim tarziu, totusi.

Ne-am adus tot felul de prostioare prin locuinta, mici si mari, late sau frumosmirositoare. De la carti serioase la ziare, de la slapi de casa la patine si de la lumanari parfumate la instalatia audio. De mobila nu aveam nevoie - apartamentul era complet mobilat, proaspat renovat si mirosea a primavara. Ne-am instalat confortabil, cum se zice. Cum au rasucit proprietarii cheia in usa, ne-am simtit liberi. Lumea intreaga - o sufragerie, un dormitor si o bucatarie - era a noastra. Ardeam de nerabdare sa facem dragoste in casa noua, ne-am fugarit unul pe altul pana in sufragerie si ne-am aruncat pe coltarul galben. Nu am pornit nici muzica, nu am aprins nici o lumanare romantica, nu am stins nitel nici beculetele - asa eram de nerabdatori sa facem dragoste. O ora intreaga de extaz. Ea radea deasupra mea, eu zambeam pana la urechi, am ajuns in cele noua ceruri simultan. Extenuati, transpirati, cu musamaua canapelei galbene lipita de spate, am fumat o eternitate. Fumul iesea din plamanii nostrii mai lenes decat ne simteam noi. Era bine in casa noua. Ne stangeam in brate brusc, nebuneste, tare cat dragostea noastra.

Daca tot eram in casa noua, ne-am decis sa ne invatam reciproc sa facem mancare. Am facut piata impreuna, tinandu-ne inocent de mana si zambind vanzatorilor. Eu eram responsabil cu sarmul pentru magazionere si vanzatoare. Avea ea grija sa nu exagerez, imi dadea ea cate un cot in ce ma durea mai tare daca intreceam masura. Ajunsi acasa, fara carte de bucate, fara regulis si instructiuni, ne decidem noi sa ne apucam de treaba. Pireu si snitele. Ea a facut cartofii, eu carnea. Au iesit ingrozitor ambele - am mancat o conserva de peste pana la urma, era mai sigur ca nu ne intoxicam. Pe jumatate satui, dar plictisiti de meseria bucatareasca am facut dragoste printre firmituri. Eu ma visam in bucatar, iar ea in tot ce imi e mai iubit mancarea. O devoram din priviri. Ii era ciuda ca nu poate si ea sa ia rolul de barbat-bucatar, sa fiu eu macarea in mainile-i fine, sa ma sacaie pe mine prostioarele de pe masa pe spate.

Urmatorul loc ca si senzualitate ni s-a parut baia. Baia a ramas apoi pentru multa vreme o pasiune ascunsa a amandoura, nu stiu de ce. Cand ne-am mutat la mansarda in Timisoara a fost apogeul – baia cu oglinda cat tot peretele era perfectiunea imaginativa. Facand eu pe atletul, am inventat o pozitie noua de iubit, o complicatie ciudata de sprijiniri, ba pe cada, ba pe chiuveta. Vizual era superb, dar total nepractic. Daca incercam sa ne sarutam ne dezechilibram cu totul. Am observat si eu dezavantajele baii cand mi-am dat cu fundul de pamant de cateva ori in urma alunecarilor. “Alunecarile sunt bune, dar nu in legatura cu talpile, baby”, ma mistocarea ea.

M-am enervat de atata umezeala care sa nu se duca niciunde si sa ramana pe faiante si gresii, asa ca am trecut la o formula mai clasica - patul. Pe ala din dormitor; am reusit sa-l stricam in vreo saptamana, in joaca. In totdeauna am fost niste copii. Ea devenea femeie fatala in colectivitate, eu ramaneam copil. Mi-a marturisit odata ca pentru asta ma iubeste, nimic nu m-ar putea „desprinde de propria-mi persoana”. Salteaua statea pe o nebunie de stinghii de lemn mai late, terminate in capete de plastic. Ne placea pentru ca-i dedeau o senzatie de elasticitate absurda. Cand aveam ocazia saream in picioare pe pat, batandu-ne cu perne. Cum am facut, cum nu am facut, dar am dezlipit stinghiile de capetele parentale plasticate, de care erau lipite, si au iesit cu totul. Ne-am trezit intr-o noapte cu fundul pe jos. Nu avea sa fie pentru ultima data cand ma confruntam la modul dur cu podeaua. Pe cat de amuzanta era intamplarea, pe atat era de submra viziunea unei nopti intr-un pat cocosat.In seara aia am descoperit adevarata valoare a canapelei.

Ea a venit cu ideea unei posibile deschideri a coltarului galben si primitor. Din moment ce nu se ridica, trebuia sa se traga in vreun fel. M-a minunat intuitia ei, intrecuse simtul meu tehnic si nu imi era rusine sa o recunosc. Si-a suflecat prevazator manecile pana la coatele-i mici si rotunde si mi-a facut semn sa tac, precum o mare taina a patului urma sa fie dezlegata fara cunostinta lui. A prins de o bucatica de panza sub forma de maner, pe care a actionat-o usor, si patul aproape a sarit de dedesupt pe rotite, lasand-o pe ea rostogolita pe jos in mijlocul sufrageriei. Ehe, cat de buna a fost inventia. Coltarul ala a fost prima noastra dragoste, locul de undea a inceput iubirea in casa noua, nu aveam cum sa-l uitam asa de usor. Am dormit si ne-am iubit in el ca orbii, mono-color aproape. Cand nu ne ajungea spatiul lui cadeam cu buf pe covorul alb si gros, unde ne desfasuram zgariati pana sub piele pe genunchi si coate de fibrele de plastic.

Am gasit intr-un „universal” patul perfect: cu structura rigida de lemn, foarte jos, nu scartaia nici chinuit cu un picamer, am impresia. Creat special pentru exprimarea violenta a iubirii aspura obiectelor am dedus eu din reclama sa „patul iubirii”. Pentru mine a fost dragoste la prima vedere, ea se bucura de bucuria mea. Era un picut cam mic pentru ce ne doream noi si arata usor caraghios in dormitor, lasa mult spatiu pe laterale, a trebuit sa mutam o biblioteca mica langa el, sa nu mai para atat spatiu irosit, dar era de un erotism pur. Pentru ca era silentios si tablia lui mica de lemn nu dadea in perete la fiecare cand ne iubeam, ne atentionam prin tipete vecinii ca suntem acasa. Creasem un fel de joc al celui care „isi urla iubirea mai tare la pereti” – eu eram campion, ea doar radea.

Intr-o seara distinsa, nici bine nu se uscase stampila pretului pe patul din dormitor, dupa discutii filozofice de oameni maturi (in care nu am uitat sa o supar pentru o jumatate de ora plina cu o remarca usturatoare la adresa ei, auzita de la o matusa) ne-am decis ca avem nevoie de o schimbare. Primul lucru pe care l-am schimbat au fost hainele. Ea a imbracat camasa mea de un crem laptos, in carouri mari, maronii, iar eu, o pereche de pantaloni de pijama albi, de satin, fasaietori chiar si pe un asternut proaspat apretat. Fiecare s-a transformat pe ascuns in celalalt. Ea a decolatat erotic cu ajutorul primilor doi nasturi camasa mea, m-a trantit pe pat si m-a atentionat cu un sarut ca trebuie sa ma pregatesc.

Am dublat canapeaua galbena, desfacand-o, imitand gratia unui tenor in ingenunchere. M-am aruncat curios pe pat asteptand minunea din mijlocul camerei sa explodeze. A rulat CD-ul cu Scorpions, Aerosmith si Guns’n Roses. Dupa primele doua melodii topaia vajaind cravata rosie in aer, sub privirile mele curioase si surazatoare. Primele cateva acorduri din Crazy, si-a aruncat ofranda cravata spre pat. A countinuat dansand pe ritm cu cate un umar dezgolit nonsalat, un san rotund, impudic aratat, o coaspa dezvelita pana in intimitate, astfel incat dupa inca doua melodii de Aerosmith, la inceputul unui Don’t Cry nemuritor era complet goala in bratele mele razand. Am fasait erotic cumva cateva secunde pijamaua de pe mine impotriva patului, pana ce a zburat intr-un colt, oglindind o lumanare parfumata pe pereti. Nu era destul de aproape sa ia foc, eram indragostiti, nimic rau nu ni se putea intampla. Ne-am iubit de 2 ori la rand, in galben. Visam in galben, gandeam in galben, un orgasm galben ne ocrotea.

A treia oara am incercat sa fim violenti, ne-am iubit rostogoliti de-a lungul si de-a latul patului, rostogoliri fatale. Canapeauna a fost conceputa pentru somn usor si iubire light, s-a destramat. Ne-a lasat pe noi in gloul caderii subite pe parchet. Dupa betia de ras a situatiei si constientizarea momentului ne-am amintit ca proprietarii apar de dimineata si vor un aparmanet intact, era un indecent sase dimineata. Dupa multe maini raspucite in matele patului l-am pus inapoi pe sine, pe calea cea buna. L-am compactat la loc.

A fost ultima data cand am facut dragoste pe canapeaua galbena. Se facuse un sapte dimineata, moment in care stiam ca trebuie sa plec. Mi-am luat zborul cu taxiul spre gara, un drum de uzura in alt oras, o calatorie fara noima, dar nu am uitat sa-i fur si parfumul inainte de a iesi pe usa. Am ramas cu el in gand si acum, parfum de violete.

Taguri:Povestea