de ce? blog

Tocmai am scos si am bagat in priza de cateva ori un incarcator de telefon ca sa-mi dau seama daca functioneaza corect. Da si nu – daca e bagat in priza merge, daca nu, nu. Uneori nici bagat in priza nu merge, scos – niciodata. Vroiam sa vad daca e una din zilele lui proaste ale lunii – am credinta ca incarcatorul telefonului meu e de gen feminin, cu zile nasoale si dureri de cap, in care nu face decat ce vrea, nu asculta indicatii.

De la aceasi premiza am plecat si cand testam statia de amplificare audio, impotriva vointei ei, dupa stingerea ultimului chef din apartament (in fapt, dupa stingerea muzicii, ca lumea era asa de bine dispusa incat nu a contat ca muzica nu mai merge, bine dispusa am zis, da?). Concluzia a fost simpla: ori nu merge/invarte/functioneaza priza, ori statia nu mai reactioneaza nici curentata.

Era prin toamna lui 2005, daca tin bine minte. De ce nu am mai tinut chefuri la mine acasa, in apartament, de atunci? Fara motiv anume, ultima tentativa a esuat lamentabil, oricum. Ne-am tot gandit, razgandit, dezgandit, incalcit, in asa hal incat vineri la ora 5 dupa-masa nu stia nimeni daca vrem sa mai facem ceva ori ba. S-a terminat asa: trei tipi beti care se bat pe doua chitari, din care una electrica (conectata la noile boxe), iar in final a mai aparut inca unul care sa se bata cu noi, tot pentru chitari. Vecini disperati de distorsuri… “baieti.. e noapte” “Canta tu in gand la chitara daca poti!” – cam asa s-ar rezuma ultima incercare de chef.

Revenind la ultimul chef. Toamana 2005. Plina sesiune (de restante). Motiv de chef – inexistent. S-a dat sfoara’n in tara ca “Dan tine chef” si s-a adunat repede lumea. Dar s-a adunat asa de repede ca la un moment dat ne-am dat seama facand prezenta ca suntem 29. Unde naiba sa bagi 29 de oameni intr-un apartament de 4 camere? “In baie”, imi tot raspundea un prieten la intrebarea retorica. Facand si o lista scurta am mai constatat ceva. Nu numai ca trebuia sa fim 29, dar erau exact 21 de fete si cand ar fi inceput alea toate cu mataieli, ca fiecaruia nu-i place cate ceva, avea sa pice tencuiala de pe pereti de ciuda ca le aude. Nu, mai dam afara de pe lista. Tot raman multe fete. Socotim mult si bine, ajungem la magicul 13. Adjudecat.

Am aranjat lista astfel incat sa fim vreo 22-24 maxim (cu tot cu prietenii prietenilor) si am plecat la cautat tipi. Am gasit niste politehnisti, doritori de fete si bautura – eu banuiam ca sunt popi in devenire, m-am inselat – prieteni ai unui prieten. Perfect. Numar aproape egal de sexe. Surpriza a venit tot din partea reprezentantelor sexului frumos, romantic si cu dureri de cap – multe erau dornice de tot felul de bauturi. Asa ca a existat o diversitate a alcoolului, ceva de neimaginat.

Cum existau doua scopuri mari si late – sa te imbeti sau sa te combini – iar eu imi aminteam ca prin ceata cum la cheful trecut, cand am ales sa ma combin, m-am trezit dimineata cu o durere de cap si o necunoscuta in brate, am zis ca vreau sa ma “varzaluiesc” in seara respectiva. Cum diversitatea e cheia unei betii crunte, asociata cu mahmureala de 10ore+, mi-am facut cateva cocktailuri cu tot ce se gasea mai dur si urat mirositor prin casa.

[..] skipez desfasurarea, toata lumea a fost la un chef si a vazut cum danseaza altii daca nu a avut oglinda sa se vada in persoana. [..]

Ora 3 dimineata, spre 5, poate era 4, nu conteaza. Stau de povesti cu un tip dintre aia care erau disperati la vederea alcoolului sau femeilor – de ziceam ca-s popi – analizam cine si cat a baut. Cum reuseam sa facem analizele alea inca ma intreb. Ce-mi trece mie prin cap? Cine nu a baut deloc… “Auzi, dar statia mea a baut ceva in seara asta?!?” El, ferm convins:”Sigur nu, as fi vazut-o”. Eu, entuziast ca in totdeauna la aparitia unei idei noi: “Hai ca-i dau eu 100 de vodka, sa fiu generos, ce dracu’?” Torn vodka deasupra, fantele de aerisire isi umzezesc bucuroase buzele, condensatorii se umfla si se uda de bucurie, boxele troscaie sec. Am aflat intre timp de la un tip care nu combina vodka si circuitele (electrice) ca 220v au trecut prin ele, cred ca s-au gadilat tare de tot la faza asta. Muzica se opreste, lumea rade, canta si danseaza in continuare. Nimanui nu-i trece prin cap ca muzica s-a oprit de tot si ca e vina noastra. Nici macar noua. Atotcunoscator si foarte increzator in resuscitarea prin curentare ma duc spre piza.. a iesit de acolo, sigur. Scot si bag in priza de vreo 3-4 ori triplu-stecherul cu fire, sub injuraturile tipei care se juca solitair pe comp si a vazut negru in fata ochilor din cauza noastra (si PC-ul si monitorul erau acolo bagate), beculetul nu reactioneaza.

“Ba, eu zic ca nu merge priza de fapt” “Si eu la fel” “Hai sa mergem in bucatarie sa mai bem, ca acolo merg sigur prizele…”