Am trecut cu Carmen prind mai multe despartiri decat imi puteam imagina vreodata ca se pot intampla vreunui cuplu. Unele erau doar mici suparari, iar altele patimase porniri ale nervilor. Au durat mult si putin, au fost dureroase sau amuzante. Au fost multe. Prima despartire a fost in Pitesti, inainte de a ne cunoaste de fapt. Convietuiam la hotel, trei stele, o camera dubla, platita darnic de biblioteca. Traiam un vis ca doi amici grozavi. Dupa 2 saptamani dispare subit. Blestemata dimineata ploioasa….

Ma trezesc in ceata, cu ceata in creieri si simtiri, fara zambetul ei. Unde e? Injur in gand, sunt mahmur si ma dor toate oasele. Nu o gasesc niciunde. Nu gasesc nici o particica de ea, nici macar un ciorap uitat neglijent in baie. Injur aproape urland toate combinatiile de conjuncturi care imi trec prin cap. Nici macar nu-mi dau seama cum am plecat. Blestem de-a dreptul necuviincios si rau neamuri intregi de personal hotelier, traficanti de alcool si propria-mi persoana. Imi e ciuda, groaznic de ciuda. Aproape imi vine sa plang, imi simt nervii incordati pana la durere. Nu inteleg ce se intampla, ce s-a intamplat si mai ales de ce. Imi var imbufnat mainile in buzunar, as vrea sa iasa speranta de acolo…

Cu o seara inainte ma imbatasem ca un porc si jumatate la receptia hotelului alaturi de receptioner, cu o sticla primita pe sub mana de la un client fidel, fara nici un motiv, fara un plan duminical de “dupa”. Ne-am apucat sa bem intr-o seara de sambata, “just because, de dragul artei” cum imi spunea un prieten. Vorbind despre femei, politica si banalitati ne-a ajuns ora 4 dimineata trosniti bine. M-am refugiat in camera, unde ea ma astepta cuminte ca o scolarita pe marginea patului. Desi m-am intrebat in totdeauna la ce naiba se gandea vazandu-ma, nu am inteles niciodata reactia ei. La vederea mea s-a ridicat, s-a apropiat de mine “Baby…” si mi-a cuprins capul intre palme. Mirat, zambind ametit de aburi alcoolici am raspuns un previzibil “da”. M-a sarutat brusc, apasat si scurt. Cred ca am cazut pe spate in fotoliu de puterea sarutului ei, tot acolo cred ca am si adormit, la fel de mirat si amuzat. Nu cred ca o iubeam in momentul ala, nu a fost ceva ca in filme, dragoste la prima vedere. Era un amuzament provocator si ametitor, un fel de care pe care, o nebunie in doi. Ne provocam usor erotic unul pe altul, dar ne feream in a ne arata dezgoliti unul in fata celuilalt sau a incerca ceva… (desi nici unul nu era pudic). Era o joaca, de fapt. Asta era totul intre noi. Nu ne cunosteam si ne placea asa.

S-a intors in dimineata aceea superba de aprilie, cand singura amintire erau doar mucurile ei reci de tigara parasite in scrumiera, nu le aruncasem nici atunci. Pastrasem scrumiera ca un fel de suvenir, un fel de relicva a trecerii ei. Imi imaginam cateodata cum are buzele reci si senzuale , usor rujate, lipite de tigara despartirii, stinsa la jumatate. Priveam ganditor si cumva trist, imi lipsea o buna bucata din viata, de parca imi fusese smulsa cu forta. De fiecare data cand ea imi trecea prin cap, imi venea sa ii gust parfumul pe mucurile stinse brutal de sticla scrumierei, capatasem un fel de gest fetisist de a fuma in stilul ei, imi imaginam cum fuma ea tigarile.

M-a imbratisat si m-a sarutat nebuneste cand s-a intors, superba cum era. Eram buimacit de tot. Ma bucuram ca reaparuse elementul vesel in jurul meu. Nu am facut decat sa ne plimbam si sa radem de prostii intreaga dupa-masa. Ne-am si ratacit in micutul oras, cu verva noastra a povestirii. Un taxmietrist ne-a intors la hotel tarziu, in noapte. Carmen avea camera un etaj mai sus decat mine, in acelasi hotel. Eram sigur ca se intorsese pentru mine. Am convenit cumva din priviri sa facem un dus scurt dupa care sa ne revedem. Cred ca era ceva magic, in intelegeam si ne citeam gandurile chiar fara sa ne vorbim, era destul doar sa radem sau sa zambim.

Ne intalnim dupa jumatate de ora la ea in camera, imi zambeste asezata la oglinda. E imbracata indecis, nu stie ce am de gand. Nici eu. Nu stiu exact nimic macar cum sa ma comport cu ea, sa reiau totul ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic? “Hai sa ne jucam!”… “Ai ceva in minte?” “Da, ne vom juca de-a povestitul” Am luat cateva coli de hartie si doua creioane cu mina moale. “O sa scriem pe rand, continuand o poveste inceputa de mine cat de departe vom putea, nu avem voie sa ne vorbim decat prin poveste, in scris” E incantata de idee, simt ca-i vine sa ma stranga in brate. Ma aplec asupra hartiei, scriu repede si dezordonat.

“Eu acum te-am cunoscut intr-un local, suntem in anii 60, in New York si e trei noaptea, plin de fum, iar la bar canta Frank Sinatra. Adica, nu chiar la bar…”

Carmen, amuzata, dandu-ma cu un cot la o parte de pe hartie: “Pe bar?”

“Langa bar…in partea stanga (punem CD-ul cu Frank?)”

C: “La asta ma gandeam si eu, e aiurea fara atmosfera descrisa, vezi ca am CDul pe noptiera”….Ma ridic de la masuta si alerg rapid prin camera, vad ca mai scrie ceva “Repede, ca plec”

Ma intorc la hartie cu doua pahare de vin din baruletul din camera si rad usor amuzat “Unde?”

Carmen: “Din local, pe strazi (ce crezi ca am timp de pierdut pana gasesti tu cantaretul?)”

“Domnisoara, nu plecati, nu ramaneti cumva la un coniac? Barmanul e prietenul meu si are unul special in seara asta…”

C: “Nu, multumesc, trebuie sa ajung acasa neaparat, imi pare rau. Poate alta data (opreste-ma cumva!)”

“Dar va conduc eu.. Poate ramaneti la un singur dans?”

C: “Ai noroc, imi place muzica”, ii place ideea mea.

“O singura melodie. Poate ne canta Frank ceva special”

C: “Poate, dar o singura melodie”

“Ceva cu doi straini in noapte suna bine? Cum va numiti domnisoara?”

C: “Ai ceva in gand?”

“Daca imi permiteti sa va intreb?…”

C: “Anna, dar dumneavostra?”

“Imi pare bine de cunostinta, Alexander. Deci, un dans?”

C: “Da, cred ca imi face si mie placere.. pana acum”

“(in timp ce dansam) Cum de veniti prin localul asta? Aveti pielea prea finuta pentru astfel de localuri”

C: “Ma atingi cumva?”, rade amuzata de propriul gand. Eu ma abtin sa comentez in afara hartiei, rad in consecinta.

“Ah nu, doar cu varful degetelor, dar imi pot da seama”

C: “(asa, pastram distanta)”, convenisem cumva tacit sa scriem comentariile paralele cu povestea intre paranteze

“Cautati cumva pe cineva?”

Carmen: “(ma tenteaza sa ma apropii de tine, insa iti raspund) Nu, am venit sa imi adun gandurile”

“In acest local prafuit nu puteti decat gasi decat speranta… si, poate, putina iubire… ”

C: “Dvs frecventati des acest local?”

“De cand ma stiu, admir frumusetea si iubirea”

C: “Oh, iubire…Nu cred in …iubire”

“Toata lumea spune asa… dar lumea e mincinoasa”

C: “Si o gasiti adesea in acest bar?”

“Da, tot timpul e aici…in fiecare seara se indragosteste cineva”

C: “Eu chiar cred ca nu sunt facuta pt asta. Cineva, intr-adevar”, imi zambeste, nu stie cum vreau sa continui.
“Poate aceasta e seara dumneavoastra”

C: “S-ar putea sa aveti dreptate, m-am indragostit deja de muzica, sa mai astept si altceva?”

“Iubirea nu trebuie astptata sau cautata…”

Carmen, intr-un exces de curiozitate proprie, deasupra povestii : “Dar?”

“Ci doar descoperita”

C: “Eu sper sa ma descopere ea pe mine”

“Si asta e foarte posibil. Poate chiar v-a descoperit, dar nu i-ati dat atentie”

C: “Ma uit la tine si zambesc”

“De ce?”

C: “Pur si simplu…”

“Daca nu sunt prea indiscret. Stiti ca aveti ceva special? E ceva in legatura cu ochi dumneavostra”

C: “Special?”

“Sunt cumva puri, adanci”

C: “Asa ii vedeti dvs”, roseste vizibil, zambesc multumit.

“Nu va simtiti magulita, e adevarat”

C: “Multumesc”

“Eu vad oamenii si ii recunosc pe cei speciali, sunt obisnuit sa-i vad…imi place sa-i vad si sa-i admir”

Carmen, razand, noteaza intre parnteze: “(incerc sa ma apropii de tine)”

“(Nu stiu exact cum sa ma comport, continui discutia) Dar de ce ati venit in acest bar totusi? Ce probleme v-au adus aici? Sunt un mare ascultator daca doriti sa va destainuiti”

C: “Dupa cum v-am mai spus , cautam un loc in care sa nu ma cunoasca nimeni, sa uit de toate si de toti”

“Va feriti de lume? Sunteti cumva una dintre stelele Broadway-ului sau poate ale Hollywood-ului?”

C: “Poate ca ma feresc un pic de lume, dar nu…”

“Aveti ceva din aerul acela”

Carmen se distreaza, dar isi da un aer serios si-mi scrie: “Incerc sa ma feresc de problemele pe care le am , sa uit…”

“Nu poate fii nimic asa de grav…”

C: “S-ar putea spune, ca sunt minore, insa ma mistuie ca si cum ar fii ceva vital…”

“Iubirea e cea de care va feriti?”

C: “Nu ma regasesc. Macar de-ar fi iubirea. Ma feresc de mine insami. Poate tocmai asta e problema mea…” Vrea sa ma mai lase sa scriu si eu, sunt patruns de povestea ei si o las sa mai scrie “Eu.. of, nu vreau sa va impovarez cu asemenea marturisiri. Este o ambienta prea placuta ca sa vb despre mine…”

“Ah, nu ma impovarati… Sunteti o prezentza mult mai mult decat agreabila…”

C: “As vrea sa stiu ceva despre dvs, multumesc”

“Eu sunt un ascultator. Vin aici pentru a asculta.”

C: “Dar pe dvs cine va asculta?”

“Nu stiu, vin pentru a asculta povesti de dragoste”

C: “De ce sa nu traiti una? Va refuzati acest lucru?”

“Eu ma indragostesc de povestile altora, traiesc prin ele”

Zambeste, nu stie daca vorbesc in numele personajului sau al meu “Cred totusi ca nimic nu se compara cu propria poveste de dragoste”

“Doriti sa ne asezam?”

C: “Da…”

“Sa primim coniacul pormis de barmanul meu preferat”

C: “Cu toate ca ar trebui sa plec”

“Cateva minute in plus nu va pot dauna cu nimic…”

C: “Ati spus o melodie, insa”. Nu vreau sa o las ca continue, vreau neaparat sa-i scriu ceva.

“Va promit un taxi aproape la fel de frumos ca dumneavoastra”

Rade de-a dreptul “(esti un romantic incurabil, stiai asta?) Aveti un dar, draga domnule, care ma face sa nu va pot refuza. Sa mergem la bar”

“(Ciocnim paharele)”

C: “Pentru ce?…”

“Va deranjeaza daca imi aprind o tigara?”

C: “Nu”

“Pentru iubire…”

C: “Pentru iubire… si toate formele ei…”

seara si povestea din poveste se continua in urmatorul episod :P

Taguri:Povestea