Mi-a venit ideea de a scrie povesti de adormit copiii, la propriu, asta e prima parte… sunt un pic cam pe fuga, ramane un pic in aer finalul

Demult de tot, pe atunci când Pământul abia se separase de Apă, cand Zânele zburau pe deasupra lacurilor şi Feţii Frumoşi aveau armăsari albi, cu coamă de argint, trăia pe marginea unui lac Zână Albă, veşnic tânără şi frumoasă. Locuia departe de tot, departe ce astăzi am numi civilizaţie, pe un tărâm fermecat, în Pădurea Verde. Avea o casă micuţă (să nu obosească plimbându-se prin ea), dar înaltă, pe măsura ei, făcută numai din sticlă albastră, ornamentată cu rubine şi câte un diamant Zairez, cât pumnul de mare, în colţuri. Pereţi de sticlă erau fermecaţi, vara era o răcoare plăcută înăuntru şi iarna cald ca în faţa unui şemineu hrănit cu lemne de stejar.

Cum avea o mulţime de timp liber şi zâmbete de oferit, în fiecare zi culegea fragi şi nu uita să le zâmbească. Pe vremea aceea existau fragi unde te uitai cu ochii, la fel şi miere, pădurea era plină de bunătăţi. Zâna chiar avea câteva albinuţe care ii dădeau in fiecare dimineaţă miere lăptoasă şi bună. După ce îşi lua micul dejun la pat, adus de harnicele albinuţe, se îndrepta spre lac să-şi spele şi să-şi oglindească tenul în el. Viaţa ei era atât de frumoasă încât lacul era la o aruncătură de băţ de casă, puteai să te dai de-a dura sau să faci 10 paşi, tot acolo ajungeai într-o clipită.

Într-o dimineaţă, la Lac, după ce şi-a limpezit ochii cu apă, Zâna Albă a intrat în vorbă cu Pădurea Verde:

„Pădure Verde, fermecata, ce frumoasă eşti în dimineaţa asta, vrei un zâmbet?”

Pădurea consimţi, iar Zâna Albă zâmbi atât de frumos încât toată pădurea înflori.
Zâna şi-a mai oglindit o dată tenul în apă şi a dat să plece. Părea posacă. Pădurea a simţit imediat tristeţea Zânei şi a întors-o din drum.

„Ce s-a întâmplat draga mea? Pari supărată…”

„Pai tu faci atâtea pentru mine, îmi oferi tot ce aÅŸ putea dori: aer sănătos din mijlocul tău, răcoare vara ÅŸi căldură plăcută iarna, eÅŸti darnică… Aici flăcări nu mă ajung, nici frig ÅŸi nici răul din lume… dar mă simt singură, nu am pe cine iubi…”

Pădurea Verde a ascultat-o cu mare luare aminte, auzind cuvintele ei a rămas tare mirată crezându-se o bună mamă a Zânei si a tuturor vieţuitoarelor , căci hrănea şi apăra toate fiinţele de la cele mai slăbuţe veveriţe la urşii cei falnici. S-a gândit că trebuie să o ajute pe Zână, aşa că a convocat întreaga pădure cu toate vieţuitoarele, cu iepuri, cu porci, şerpi, lupi, cerbi, veveriţe şi toate vieţuitoarele care îi erau fii şi fice.

continuarea vine mai pe seara…

Taguri:Fara Categorie