“Dupa norii grei din ultimele zile, nori veniti pe nepregatite, tunetele seci si fulgere, indepartate totusi, azi e soare. Pe bune ca e soare. Nu poti sa nu zambesti intr-o zi ca asta. Am deschis geamul, a intrat sorele cu totul in camera, iar primavara a navalit prin cearceafurile albastre de pat. La dracu’ cu astenia altora. Imi place primavara.”
Scriam chestia asta acum ceva vreme, acum vreun an sau doi. Ciudat, acum ma simt la fel, as scrie la fel. Poate diferenta o pot face doar asternuturile albe cu albastru imprastiate pe pat. Hai sa continui primavara in cuvinte…
De dimineata m-am plimbat aiurea prin oras sa gasesc un bar oarecare pentru cafea, lumea era in mod neasteptat mai frumoasa decat ieri. Cred ca stralucesc altfel chipurile in soarele asta. Un batran dadea paine porumbeilor din centru, era complet acoperit de aripi albe si gri. Copiii se minunau de “vrajile pe care le face nenea ala” si il aratau uimiti cu degetul parintilor. Toti porumbeii veneau la el. Trecatorii zambeau incantati cumva. Am fotografiat totul in minte, “asa ceva nu se iarta”, cum spune un prieten de-al meu.
Tot intr-o zi ca asta, pe la inceputul primaverii, in anul doi de facultate am primit un telefon de la o prietena: hai sa mergem in Parcul Copiilor! Ala e genul de atitudine pe care o da o zi ca asta.
Azi e soare afara :)
4 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS