Ma uitam astazi (in timpul pranzului tarziu, mai nou parca nu pot sa mananc daca nu am si un televizor aproape – ce face obisnuinta bucatariei cu TV imens din om) la o bucatica din Seinfeld. Subiectul era ceva legat de imbatrinire, de batrani, de frica de imbatranire. George Costanza era terifiat de faptul ca imbatraneste si ca ii poate veni sfarsitul in orice moment. Finalul episodului a venit repede dupa scena respectiva, inainte de a-mi termina eu ciorba cu smantana, moment in care mi-am dat seama ca nu prea obisnuiesc sa ma gandesc la moarte sau cel putin nu la moartea mea.
Ma gandesc la moarte ca la o chestie normala, care se se inatmpla altora. Nu m-am pus de prea multe ori in postura de “mort” sau posibil “mort”, dar nu mi s-ar parea mare lucru sa mi se intample. Trebuie sa existe un punct, un punct ca orisicare altul. Nu ma sperie, nu ma ingrozeste, cred ca e firesc. Probabil cei mai speriati de moarte sunt cei in plin avant carieristic, cu multe planuri in minte, cu multe altele in desfasurare sau cei care au ajuns la o varsta si isi dau seama ca nu au realizat prea multe (ca sa nu fiu rau si sa spun nimic). E firesc, mi-ar spune probabil un psiholog, sa nu ma gandesc la moarte sau sa nu imi para ca ar avea consecinte dramatice fiind la inceput de drum. Totusi, fiind la masa m-am gandit “ce ar fi daca as muri?”.
Daca stau sa privesc mai multe aspecte nu e totusi asa de simplu sau usor. Nici pentru tine si nici pentru cei din jurul meu. Dupa o varsta e previzibil cumva decesul, dar o moarte prematura, mai devreme de 50-60 de ani – in acceptia comuna, incurca rau. Nu e vorba doar de planurile si raporturile pe care le ai tu (mortul) cu viata, ci si de ale celorlalti cu tine sau asociate unor viitoare/posibile actiuni ale tale. Eu privesc viata ca pe o retea (nu mai stiu cine a enuntat teoria in prima faza, Gramos, ne ajutati?). Nu cred ca exista actiuni si actanti realmente independente/independenti, totul se contorizeaza si are legatura neaparata cu ceva din jur. Deci nu e simplu (comform teoriei mele – nu sustin adevaruri general valabile) nici macar sa mori, decat daca esti de un miserupism absolut. Culmea e ca teoria formulata in timpul pranzului e in perfecta contradictie cu felul in care privesc in general lumea – totul e simplu :D
Voi va ganditi/v-ati gandit ce s-ar intampla daca ati muri?
13 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS