Mi se intampla cateodata sa incep sa zambesc spontan, cumva emanand fericire, cu toata expresivitatea de care sunt in stare, si nimeni nu-si da seama de ce. Zambesc, privesc un pic in gol, zbor cu gandurile aiurea, in alta parte si mai apoi revin, in continuare incantat. Au o doza de nebunie momentele acelea, sunt ceva intre deja vu si vis, misterioase ca iubirea. Simt cateodata, ca din senin, cum o boare de vant imi aduce in nari un parfum care imi place, care mi-a placut, pe care l-am iubit. Fara logica, fara sa aibe de unde. Ma indragostesc instantaneu de moment si curentii de aer, zambesc. Sau poate doar imi amintesc mirosul? Nu stiu exact ce anume e…dar ma incanta pana peste poate. Imi plac parfumurile fine. Retin mai bine parfumurile decat fetele oamenilor, tutoror le asociez un parfum si o melodie. Cred ca oamenii rezoneaza in fata mea prin muzica si parfum, in primul rand, apoi prin zambet.. mai departe devin pretentios.
Tin minte ca o data nu am purtat si nici spalat o camasa pentru multe, multe luni de zile. O purtase EA pentru cateva momente doar, cat a durat Crazy de la Aerosmith, destul cat sa-si imprime mirosul pielii fine in bubacul crem. Daca mi se facea dor de ea, era de ajuns sa deschid dulapul si sa-mi afund nasul in camasa, puteam zambi o zi intreaga dupa aceea. Prezenta ei persista prin parfum. Am gasit astazi camasa cu pricina, nu mai mirosea a EA demult, m-a distrat fetisul meu. Am inchis dulapul si am iesit sa ma plimb. Pe drum am inceput sa zambesc, imi adusese vantul o amintire…
7 comentarii · Comenteaza »