Relatia mea cu calculatorul a inceput undeva prin ‘90-’91. Ca o frumoasa poveste ce este a inceput in joaca, prin jocuri. Mama lucra pe atunci la Camera de Comert si Industrie Timisoara (CCIT atunci, mai tarziu au introdus si cuvantul Agricultura in denumire si a devenit CCIAT). Cred ca persoanele cu care ma intelegeam cel mai bine de prin toate birourile de pe acolo erau baietii cu informatica, ei ma lasau sa fac tot ce-mi trecea prin cap pe calculatoarele de acolo. Bine, cu o conditie – sa nu apas butonul magic Delete sub nici o forma. Nu erau decat vreo 3 sau 4 jocuri disponibile pentru jucausul din mine, destul pentru a ma incanta peste poate. Oricum, toate astea numai dupa ora 4, cand deconectau reteaua… Pana atunci, timp de 3-4 ore, de cand ieseam de la scoala pana cand aveam dreptul sa ma postez in fata monitorului, ma uitam minunat la ei si la cate chestii se intampla pe ecran.

Bine, referitor la CCIT, nu pot sa-l uit pe Eus, primul presedinte al Camerei, cel care a infiintat de fapt dupa ‘90 Camera de Comert. Fiind o simpatie a lui, am ajuns sa ma inteleg bine cu lumea de pe acolo, in pofida faptului ca intrebam “de ce?” intr-o veselie. El era sufletul activitatilor desfasurate, de la importante actiuni comerciale externe si interne pana la bradul de Craciun, unde trebuia sa existe Lego neaparat (eram inebunit si dupa Lego, nu m-as mai fi saturat sa construiesc). Un pic mai tarziu, Mateescu a devenit presedinte al CCIT, desi era un tip mai rece, care glumea mai rar, si el ma indragea. Tin minte ca primeam o groaza de insigne. Era simpatizant al PNL si tot asa am devenit si eu. Aveau cele mai frumoase insigne. Ce vremuri… Ah, legat de calculator si o pasiune temporara pentru avioane (pasiune care a durat vreo 2-3 ani, ajunsesem intre timp sa stiu totul despre motoarele Lockeed), nu pot sa-l uit pe Lindenau. Un neamt care avea afaceri cu CCIT si venea de vreo cateva ori pe an in delegatie in Timisoara. Avea laptop! M-a impresionat, realmente. Intr-o seara, la restaurantul Llyod, cat timp a durat dineul oficial si micuta sarbatorire a unui contract de dupa am fost in stare sa ma joc in continuu un joc cu avioane pe calculatorul lui portabil. El ma vazuse ca ma cam plictiseam (trebuia sa stau doar vreo 15 minute de fapt la dineu) si i-a venit ideea de a-mi oferi laptopul pentru a ma juca. Atat de tare i-a placut de mine incat la urmatoarea delegatie mi-a facut cadou un ceas Swatch, pentru copii, cu avioane – bine inteles.
mai mult →

(3 comentarii)