Atunci cand dumnezeul tuturor a creat omul i-a dat dreptul de a alege. I-a dat dreptul de a alege intre viata vesnica si nenorocirea la care suntem supusi noi - viata pe pamant, al dracului de limitata si scurta. Ce a facut omul? A ales placerea de a trai mai putin (mult mai putin) si mai intens. A ales viata limitata pentru ca stia ca nimic nu-i va ajunge la infinit. A ales momentul in dauna infinitului.

Unde e infinitul? Dincolo de de noi, de oameni, de urmasi ai lui Adam, de urmasi ai Evei, dincolo de ceea ce putem intelege in medie. Nu-l vom accede (niciodata) datorita alegerii lui Adam… Ne-am separat definitiv de infinit.

Dar avem altceva, mai presus de infinitul pe care il folosim in calcule matematice, cu limite si integrale. Omul. Omul primordial a inventat iubirea. Iubirea Evei a fost o scuza in fata pacatului. Iubirea a fost o scuza in fata infinitului, in fata vietii vesnice. Adam a spus ca iubirea lui si a Ei l-a indemnat la pacat (viata limitata). A ales iubirea in dauna infinitului. Atunci, oare, iubirea e vesnica?

Nu are cum. Se termina, se termina brusc, se termina pe nesimtite, se termina stupid, oricum ar fi, se termina inainte de infinit, se termina odata cu siguranta. Iubirea e cat o bucata de mar rosu, atat cat a costat, se termina o data cu prima inghititura. Nu spun “fetelor, inghititi mai mult!”. NU. Nu are sens si farmec, iubirea e scuza primei inghitituri, dupa ea se termina totul. Lumea a decis ca iubirea sa se incheie dupa inghititura.

Culmea.. se poate termina si inainte…

Acea introducere in pacat inseamna totul. Acel prim pacat scuzat prin iubire inseamna IUBIRE. Iubirea e o scuza pentru pacat. Iubirea a fost o scuza si pentru razboaie, iubirea a fost scuza si pentru conflicete, iubirea a fost scuza pentru orice. De fapt, iubirea a fost scuza pentru inceput. Pentru inceputul tututor relelor. Iubirea a fost scuza pentru rau si bine. Iubirea nu a tinut niciodata mai mult decat i-a fost dat sa tina. Iubirea nu a tinut excat cat sa scuze.

Nu e vesnica, nu a fost niciodata. A izvorat ca limita a vesnicirii, a infinitului…. Ce e de fapt “chestia” care tine lumea impreuna? Ce inseamna de fapt iubirea pe care o vedem? Potrivire! Atat! Iubirea se termina in momnetul in care si-a atins scuza! Potrivirea e cea care ne tine impreuna.

Potriviri si complemente… pe asta a fost creat totul. Biblia Crestina spune ca barbatului i-a fost luata o coasta pentru a crea femeia. O bucata din el i-a fost luata pentru a ajunge sa-l faca, la un moment dat, complet - sa-l faca om (nu cred ca om inseamna neaparat barbat). Toate religiile au vazut femeia ca un complement al barbatului, intr-un fel sau altul (privit drept, misogin ori ba, la momentul asta - nu conteaza - complementarea e ideea).

Unde apare iubirea? In jocul de carti al vietii. Iubirea e pe post de joker, de carte in plus. Tine loc de ceea ce nu aveam la celalalt. Tine loc de 2 piese chiar. Ne ajuta sa ne imaginam partile lipsa. Ma despart de Diana, noua ne mai trebuie (inca) o carte…. si partea intensa a vietii…

Potrivirea creaza cuplul perfect, denumit (cred) om. Lumea se va termina odata cu iubirea, odata cu disparitia scuzelor, odata cu jokerii din maneca. Iubirea e pentru toti…