Relatia mea cu calculatorul a inceput undeva prin ‘90-’91. Ca o frumoasa poveste ce este a inceput in joaca, prin jocuri. Mama lucra pe atunci la Camera de Comert si Industrie Timisoara (CCIT atunci, mai tarziu au introdus si cuvantul Agricultura in denumire si a devenit CCIAT). Cred ca persoanele cu care ma intelegeam cel mai bine de prin toate birourile de pe acolo erau baietii cu informatica, ei ma lasau sa fac tot ce-mi trecea prin cap pe calculatoarele de acolo. Bine, cu o conditie - sa nu apas butonul magic Delete sub nici o forma. Nu erau decat vreo 3 sau 4 jocuri disponibile pentru jucausul din mine, destul pentru a ma incanta peste poate. Oricum, toate astea numai dupa ora 4, cand deconectau reteaua… Pana atunci, timp de 3-4 ore, de cand ieseam de la scoala pana cand aveam dreptul sa ma postez in fata monitorului, ma uitam minunat la ei si la cate chestii se intampla pe ecran.

Bine, referitor la CCIT, nu pot sa-l uit pe Eus, primul presedinte al Camerei, cel care a infiintat de fapt dupa ‘90 Camera de Comert. Fiind o simpatie a lui, am ajuns sa ma inteleg bine cu lumea de pe acolo, in pofida faptului ca intrebam “de ce?” intr-o veselie. El era sufletul activitatilor desfasurate, de la importante actiuni comerciale externe si interne pana la bradul de Craciun, unde trebuia sa existe Lego neaparat (eram inebunit si dupa Lego, nu m-as mai fi saturat sa construiesc). Un pic mai tarziu, Mateescu a devenit presedinte al CCIT, desi era un tip mai rece, care glumea mai rar, si el ma indragea. Tin minte ca primeam o groaza de insigne. Era simpatizant al PNL si tot asa am devenit si eu. Aveau cele mai frumoase insigne. Ce vremuri… Ah, legat de calculator si o pasiune temporara pentru avioane (pasiune care a durat vreo 2-3 ani, ajunsesem intre timp sa stiu totul despre motoarele Lockeed), nu pot sa-l uit pe Lindenau. Un neamt care avea afaceri cu CCIT si venea de vreo cateva ori pe an in delegatie in Timisoara. Avea laptop! M-a impresionat, realmente. Intr-o seara, la restaurantul Llyod, cat timp a durat dineul oficial si micuta sarbatorire a unui contract de dupa am fost in stare sa ma joc in continuu un joc cu avioane pe calculatorul lui portabil. El ma vazuse ca ma cam plictiseam (trebuia sa stau doar vreo 15 minute de fapt la dineu) si i-a venit ideea de a-mi oferi laptopul pentru a ma juca. Atat de tare i-a placut de mine incat la urmatoarea delegatie mi-a facut cadou un ceas Swatch, pentru copii, cu avioane - bine inteles.

Mai apoi, de prin ‘94, a urmat faza Dan Andrei. Asta a fost faza in care am invatat foarte multe referitor la ce inseamna calculator si ce se poate face cu ajutorul lui. Un tip extraordinar de destept, la 30 si un pic de ani, fiu al unui mare profesor de matematica. El se ocupa de calculator la o firma de constructii unde lucra mama si stia extrem de multe - utilizare, dar si programare. Avansasera mult lucrurile, nu mai era 286-le la moda. In firma existau mai multe calculatoare, dar el lucra pe un ditamai 486-le la 60Mhz!, avea ecran color, iar Windows 3.11 instalat pe el era o bijuterie. Ma jucam Wolf 3D si Doom mult de tot in perioada aia. Ajunsesem sa visez monstrii. Ma bateam pe posesia calculatorului cu Wally, un neamt la vreo 20 de ani, ceva angajat prin firma, mult mai maniac decat mine. De la Dan invatam utilizarea fiecarei bucatele din Windows, iar de la Wally cheaturi, misiuni ascunse si porcarioare prin jocuri.

In primavara lui ‘95 sau ‘96 mi-am cumparat primul calculator. O bijuterie de Pentium I, 100Mhz, 16MB RAM, placa video de 2MB, hard disk de 640MB (mai mic decat un CD actual, dar o nebunie la momentul respectiv). Tin minte ca a costat peste 1.000$. Atunci am inceput sa ma joc si altceva, in afara de Wolf 3D si Doom, pe care le terminasem de cateva ori la nivelul de violenta maxima. Centurion a fost iubirea mea pentru mai bine de un an de zile (desi nu era un joc tocmai recent aparut). Era printre primele jocuri de strategie, dar continea multe-multe chestii. Porneai din Roma anului 275 i.E.n si trebuia sa cuceresti Peninsula Italica, iar mai apoi intreaga Europa, Africa de Nord si Asia Mica. In timpul bataliei alegeai formatii de lupta de inceput, asezari ale soldatilor experimentati, a celor cu moral mare sau scazut, miscari de trupe in timpul luptei, indemne de atac sau aprare. Puteai sa organizezi curse (unde tu pilotai carul), existau pariuri, mita petru ceilalti concurenti, rugaciuni pentru noroc, hrana mai buna pentru cal, puteai chiar upgrada carul de concurs… Tot pentru amuzamentul publicului erau si luptele de gladiatori, cu miscari controlate tot de tine. Dintre cei mai puternici puteai mai apoi sa-ti alegi generali, unii se mai si razvrateau. O intreaga aventura jocul.

Tot pe calculatorul nou nout m-am jucat mult si FIFA Soccer 96. Asta a fost cred ca printre primele jocuri cu grafica delicata pe care le-am jucat in perioada respectiva. Multa vreme am frecat si jocul asta. Nu avea o baza de date a jucatorilor atat de exacta si mare ca si fratele mult mai cunoscut si mediatizat FIFA 98, dar era mult mai complex. Puteai sa faci chiar si o cupa mondiala pe cluburi. Juca Raducioiu in mainile mele de numa-numa.

Restul istoriei (ca e lunga rau) vine intr-un post maine, e scris deja… Tot maine o sa zic si de unde pana unde demersul cu scrisul despre jocurile pe calculator. :P

Taguri:Amintiri