Existau diferente sensibile intre capitalism si socialism. Ha? Gogomanii mai mari nici ca se puteau spune. Oamenii care au trait in vreme respectiva nu o sa fie niciodata de acord cu termenul de „diferente sensibile” – ei stiu ca diferentele erau imense, insurmontabile. Nu erau doar romanii cu zeci de ani in urma, ci si rusii, si oricare alta tara din blocul socialist. Inca suntem in urma ca si dezvoltare, deschidere si cultura, dar cu mult mai mult suntem ca si mentalitate. Degeaba se bate cate unul cu caramida in piept ca noi facem si dregem, ca devenim occidentali, ca mai stiu eu ce. Nu suntem. Inca gandim cum erau invatati parintii nostri sa o faca, cum erau obligati de regim sa o faca. Marcus vine cu o noua povestioara care sa exemplifice acea mentalitate ramasa inca in noi. Vorba adei Milea „Ceausescu n-a murit, ne vegheaza indarjit. Ceausescu e o scoala, Ceausescu e o boala.”

Marcus:

Eram ofiter II pe nava Arges si ne aflam in portul Singapore pentru reparatii. Neavand bani, una dintre distractiile noastre consta in vizionarea de filme, procurate la schimb cu alte nave. Langa noi era andocat un petrolier sub pavilion UK, asa ca, intr-o zi, imbracat intr-o pereche de blugi trasformati prin taiere in pantaloni scurti, cu un tricou naspa pe mine si incaltat in slapi, m-am prezentat cu jalba in protap la englezoi.

O data ajuns la nava, am fost inimpinat politicos de vardie care m-a condus intr-un salon de primire, m-a servit cu o Coca-Cola rece, iar dupa citeva minute de asteptare a aparut si omologul meu britanic, imbracat in camasa cu maneca scurta, alba, ingalonata cu tresele respective, pantaloni scurti, albi, sosete trei-sferturi, albe, si pantofi la fel de albi. Stralucea de-a dreptul. M-a intrebat politicos ce doresc. Vazindu-l am inghitit un nod. Sa-i spun ce grad am? Sa nu-i spun? I-am spus ca sint ospatarul de la nava romaneasca si ca as dori un schimb de filme…

N-am facut niciun schimb, ci mi-a dat spre vizionare filme tot timpul cit am mai stationat in Singapore, fara niciun fel de obligatie din partea mea. Omul impunea respect prin atitudinea pe care o avea. Dupa un timp ne-am imprietenit si afland ca avem aceeasi functie, s-a mirat mult, dar a apreciat umorul englezesc cu care am iesit din situatie jenanta. Probabil niciun roman in grad similar nu putea sa se compare cu englezul, pur si simplu veneam din alte lumi.

In schimb, in URSS treaba statea cu totul si cu totul altfel, ei erau ca noi, daca nu – mai rau. A doua intimplare se petrece la Batumi (n.r. port la Marea Neagra, cel mai mare port al Georgiei actuale). Era un rai pentru noi, pe o pereche de blugi vanduta pe piata neagra luai 150 de ruble, adica salariul unui inginer, iar un frigider sau un televizor color rusesc costau vreo doua perechi de blugi.

Daca vindeai blugii in port luai doar 100 de ruble, dar eu, ca sa nu ma complic cu doua vanzari, incerc intr-o zi cu o pereche de jeansi infasurati in jurul taliei sa trec de vames pentru a-i vinde in oras, vames care intamplator ma cunostea de la controlul de sosire. M-a “citit” imediat, si tragind blugii de un crac ma intreaba:

-Sto eta?
-Eta blugins, ii raspund eu nevinovat. :D
-Nie pravda, eta cantrabanda, ma contrazice el.
-Nie pravda, eta blugins, ma incapatinez eu.

In fine, dupa vreo citeva minute pierdute in stabilirea adevarului, il vad pe vames ca scoate 100 de ruble. Imi da banii, ia blugii, zice un frumos ”spasiva i desfidanie”, se rasuceste pe calcaie si pleaca in treaba lui. Daca stabileam ca erau contrabanda si nu blugi, mi i-ar fi confiscat cu proces verbal, scandal si amenda 20 de ruble, banii si blugii ar fi mers la bugetul URSS. Fiind insa vorba de blugi, nu contrabanda, toata lumea a fost multumita, mai putin… ursul.

Cam asa traiam in vremurile respective. Cam astea erau acele diferente sensibile.

PS: daca nu s-a inteles din introducere: amintirea e a lui Marcus, nu a mea :)

Taguri:Amintiri