by Marcus

Exista oameni care cred ca oricine a trait in comunism e neaparat nostalgic imputit, criminal nenorocit, securist convis si mai stiu eu ce. Umilintele la care erau supusi romanii “privilegiati” ai acelor timpuri, atunci cind aveau sansa unei calatorii intr-o tara civilizata, au fost descrise cu mult talent intr-un film pe care-l revad oricind cu placere - Ninocika, dar au fost traite la modul dramatic de romani. Oamenii mureau de sete, dar nu-si puteau permite irosirea putinilor bani pe care-i primeau ca diurna pe o bautura racoritoare pentru a-si poptoli setea mistuitoare. In comunism au existat oameni care sa aibe o “adevarata” sansa de a calatorii peste hotare, erau pismuiti de cei care nu aveau acest privilegiu, dar fara motiv - in tara or fi parut ei adevarate vedete, dar “dincolo” erau la limita de jos a societati…

…

In primul voiaj ca ofiter stagiar, am avut sansa unei incarcaturi pentru USA, mai precis Houston, unde, dupa ce am terminat descarcarea, am si incarcat, fapt ce ne-a permis sa stam mai bine de o luna in portul american.

In urma unui concurs de imprejurari, facilitat de existenta unui american de origine romana, am cunoscut in anturajul acestuia o fata, functionara la o societate de asigurari, pe care, pentru stabilirea unor relatii mai apropiate, am invitat-o la cina intr-un restaurant cu specific mexican. Dupa ce am consumat simpatic mancarea vestica, a venit si intristarea sub forma unei note de plata. Gentleman-ul din mine a achitat-o, 20 usd cu “tip” cu tot, pentru buna impresie la domnisoara.

Savurindu-ne noi desertul, conversatia a ajuns la un moment dat si la fireasca intrebare referitoare la cistigurile materiale.
-Dar tu cit cistigi?, m-a intrebat nonsalant cetateana americana.
-Pai sa vezi, acum fiind cadet cistig in jur de 27 usd, iar cind voi fi pe functie voi cistiga 45 usd.
-Pe zi? Mi se pare destul de rezonabil, imi raspunse zimbind sagalnic aceeasi cetateana capitalista.
-Vezi tu, eu atit cistig pe luna, nu pe zi, veni si replica mea plina de mindrie comunista.
-OK, din momentul asta nu mai platesti nimic, cit timp vom fi impreuna, conchise reprezentanta unchiului Sam, socata de lumea din care veneam.
-Pai, si sa fi vrut, baby, nu prea mai aveam cum, atita timp cit am lasat cistigul pe aproape o luna in frumosul si cochetul restaurant capitalist…

…

Tot de Houston se leaga si o amintire referitoare la intrarea noastra triumfala in acest port. Indreptindu-ne noi pe canal, cu pilot la bord spre locul de acostare, la un moment dat, nava noastra dubleaza o splendida nava de razboi americana “Texas”, nava din clasa careia daca Romania ar fi avut vreo 3-4 unitati, ar fi indraznit sa declare razboi URSS-ului.

In astfel de cazuri cutuma marinareasca cere ca nava comerciala sa salute prin coborirea pavilionului, nava militara, iar dupa ce aceasta ii raspunde sa ridice la loc pavilionul. Avind in vedere respectivul obicei Comandantul imi dadu ordin sa procedez la onoruri. Zis si facut, cobor pavilionul si astept sa ni se raspunda. Nimic, zero, nada, nicio reactie din partea americana. Furios cobor in comanda navei si-l intreb totusi stapinindu-mi nervii pe pilot:
-Pai bine domnule pilot, este normal sa nu ni se raspunda la salut din partea americana? E doar pentru ca sintem dintr-o tara comunista?
-Nu stimabile, nu vi s-a raspuns dintr-un motiv mult mai simplu, nava respectiva este nava muzeu, incastrata in ciment si nu prea are personal disponibil pentru un asemenea ceremonial….

Luand-o de nu m-am vazut, mi-am cerut voie de la Ofiterul de cart si am plecat sa-mi ling ranile la cabina. Am fost in USA.

Taguri:Amintiri