La inceput a fost cuvantul. Fara indoiala ca cel vorbit a aparut primul. Mai tarziu s-au gandit oamenii ca ar fi util sa lase niste marturii ale trecerii lor pe pamant si au inventat scrisul. Imediat dupa ce au inventat scrisul si-au dat seama ca e o metoda buna de comunicare, cuvantul scris devenea mai util decat cel vorbit. Era mai simplu sa trimiti un sol cu o epistola decat sa te duci in toate colturile lumii pentru a-ti exprima o parere, pentru a comunica ceva ori pentru a transmite o informatie. Cuvantul scris facea bine multor oameni, ii ajuta.
Acum cateva secole, cineva s-a gandit ca tot cu ajutorul scrisului poti informa mai mult decat un om, acelasi text poate ajunge la mai multi oameni – s-a inventat tipografia. Biserica a fost cea care a profitat cel mai mult de pe urma tipografiei in prima faza – se facea cunoscuta mai usor, apoi au aparut scrierile din pasiune, romanele, cuvantul a revenit oamenilor. In cele din urma, cativa oameni mai destepti s-au gandit ca informatia e importanta pentru toti si au creat ziarele. Au avansat de la mici fituici de cateva pagini la monstruoase ziare ca NYTimes ori altele.
Timp de un secol, pana la aparitia televizorului, cuvantul scris a tronat, televizorul oferea in schimb posibilitatea de a impartasi cuvantul vorbit mai multor oameni decat l-ar fi putut oferi ziarele pe cel scris, intr-un timp mai scurt si intr-o modalitate mult mai simpla. Interesaul pentru cuvantul scris a scazut, dar nu brusc, ci treptat, pana intr-o buna zi cand a inceput sa recastige teren. Sfarsitul secolului trecut – aparitia internetului.
Ce aducea in plus internetul? Comunicare. Informatiile nu mai erau unidirectionale, nu mai exista un singur emitator, ci mai multi, emitatorii puteau sa devina si receptori, in acelasi timp, iar totul era bazat pe cuvantul scris. Oamenii si-au amintit de comunicare, si-au amintit inconstient de scopul initial al cuvantului. Minunea cea mare s-a produs de fapt, dupa trecerea in noul secol, atunci cand cuvantul a devenit (revenit?) intr-adevar al tuturor, a aparut o unealta cu ajutorul careia oricine putea comunica – a aparut blogul.
Treptat, oamenii au inceput sa-si dea seama ca e cea mai libera metoda de comunicare, asta pe langa faptul ca are un imens succes, tot mai mult public si tot mai mare influenta. Unii politiceni au devenit sinceri, au inceput sa comunice. Lech Walesa, fostul lider sindical Solidaritatea si ex presedintele Poloniei si-a postat dosarul de securitate pe blog. Andrei Badin povesteste in detaliu despre ce se intampla in Polonia si jocurile politice cu dosare ale fostei securitati. Politicienii de la noi de ce nu pot sa-si dezvaluie gandurile, dosarele liber? Toti au cate ceva de pierdut?
Nu e ironic cum Zsolt Nagy – cam singurul politician de la noi care a incercat sa-si faca un blog sincer (desi nu a vorbit despre mare lucru in el) – spunea ca nu crede in justitie, fiind haituit chiar de catre Domna Oarba si in cele din urma demis?
Eu sper (totusi) ca vor aparea ceva bloggeri marunti, de genul unui fost presedinte, fost ministru, fost prim-ministru, fost lider sindical, etc. (indiferent de conjunctura politica – vezi basescu.ro, mirceageoana.blogspot.com) care sa vorbeasca deschis despre ce se intampla, ar fi util, atat pentru ei cat si pentru noi.
1 reacţie · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS