Vamaiotilor
Dragi vamaioţi,
Nu contează cîţi mai sîntem, pe unde ne aflăm, unde lucrăm – înghesuiţi în vreun birou, în spatele vreunei tejghele, tarabe sau parbriz, într-o mansardă sau pe un şantier –, cît de mult ne-am schimbat, dacă şi cît am îmbătrînit, dacă sîntem sau nu împăcaţi cu noi, dacă ne mai pasă, dacă mai vrem, dacă mai visăm… Ştiu însă că încă ne mai amintim, că trebuie să ne amintim. Ascultaţi-mă, am un mesaj nebunesc ca o utopie! Dacă n-aş şti că (încă) veţi înţelege, nu v-aş vorbi…
Vă mai amintiţi cum veneam cu trenul, cărînd la rucsacuri şi la corturi în spinare, cei mai cool dintre noi veneau cu Trabantul sau cu „broscuţele“, cei mai norocoşi, cu Dacii sau cu Oltcit-uri împrumutate de la părinţi, vă mai amintiţi cum uneori ne cazam şi la ţărani, cum făceam nudism zi şi noapte, cum mîncam zile întregi numai hamsii, omlete şi conserve aduse de acasă, cum beam bere la halbă, cum ascultam casete cu rock la casetofoane de plastic cu baterii!? Ce caută ăştia acum în Vamă cu Nissan Primera, Toyota Rava, BMW 5, cu Hyunday Tucson cu neoane fosforescente pe la scut, cu celulare 3D, mp3 playere cu boxe răsunînd pe portiere, care se cazează cu rezervări dinainte, făcute la vile şi hoteluri, mănîncă junk food sau, dimpotrivă, meniuri internaţionale la terase de fiţe, fumează Davidoff, beau Corona şi Leffe, ziua stau pe plajă pe şezlonguri de plastic, sub umbrele de soare!? Nu mai ai loc de familii cu copii, unde sînt hippioţii şi nudiştii? Cum a ajuns cortul Humanitas între un fast-food şi o şaormerie? De cîte tonomate, bancomate şi supermarket-uri are nevoie Vama? Vă mai amintiţi cum veneam în Vamă de dragul discuţiilor, de dragul muzicii rock, de dragul literaturii, al filmelor pe video, al culturii adevărate, la care ajungeam, pe atunci, ceva mai greu, cultura din cărţi pe care ne-o transmiteam oral unii altora, nu cea de pe net!? Vă mai amintiţi cum beam, cum fumam, unii se lăsau fumaţi şi băuţi, dar eram împreună, o comunitate subînţeleasă ne ţinea împreună fără să ne cunoaştem, împrieteniţi într-o singură zi pentru a nu ne mai vedea, uneori, niciodată, cum visam şi cum ne lăsam visaţi în tristeţe sau în nostalgie, în mister sau în generozitate, cum făceam teorii, construiam scenarii, imaginam utopii, cum povesteam, cum ascultam, cum stăteam de vorbă goi în nisip, cum ne complăceam în crize existenţiale, familiale, de amor, cum iubeam pentru o zi sau pentru o viaţă!?
Acum oricine se poate da vamaiot. Puţini, sinceri şi culţi am fost, mulţi şi snobi am rămas! Chiar aşa, unde sînt fraţii, vecinii, prietenii noştri mai mici, copiii? De ce după noi n-au mai venit şi alţii care să simtă şi să înţeleagă ca noi?
Vă mai amintiţi…
citeste articolul integral in Dilema Veche…
PS: Dragi vamaioti, mi se rupe sufletul sa va anunt ca, dupa o agonie de cativa ani, Vama Veche, in sfarsit, a murit! [...] Ingropati Vama Veche! Fie-i nisipul usor! Lasa-ti-o sa se odihneasca in pace! E ultimul lucru pe care il mai putem face pentru ea. Ii datoram asta. Noi si tineretea noastra. Asa cum a fost ea, cu bune si cu rele, dar sincera, curata si adevarata.
Marius CHIVU - Ingropati Vama Veche, Dilema Veche, Anul III, nr.133 - 11 august 2006
PS2: Subi tine cu tot dinadinsul sa mai trimita lume in Vama, trimite perechi chiar…
O sa iti placa...
Loading ...
Reactii pe alte bloguri
16 August 2007
13 Opinii · Spune-ti parerea