Daca e sa existe cateva caracteristici definitorii ale Romanilor, una dintre ele trebuie sa fie razgandirea. Din cele mai vechi timpuri ne-am razgandit, ne-am razgandit de atatea ori incat am ajuns sa nu mai stim care a fost ideea initial gandita si care cea raz-gandita. Suntem niste razgandaci, cum spunea un termen foarte la moda acum vreo 2 luni. De la mic la mare, razgandaci.

In 23 august 1944 ne-am razgandit puternic de tot, atat de puternic incat am considerat ca datorita noua a fost castigat Al Doilea Razboi Mondial de Aliati si nu de Axa. Am trecut armele dintr-o mana in alta si ne-am intors pe calcaie la 180 de grade, pornind cu razboiul in sens opus. Daca pana la 23 august luptam impreuna cu nemtii, din 23 august ‘44 ne-am aliat cu rusii, iubindu-i pana la cer si inapoi, asa de tare incat 50 de ani nu a putut nimeni sa ne desparta, si ne-am pus pe casapit nemti. La Conventia de la Paris, ‘47, nu a fost recunoscut meritul Romaniei in terminare razboiului si poate in cartile de istorie din alte tari nici nu e pomeninta “intoarcerea armelor” ca o mare reusita, dar generatii intregi de romani au crescut invatand la istorie ca a fost o zi extrem de importanta si merita serbata. Ziua in care ne-am razgandit. Mesajul e subliminal pana la urma…

Poate vor fi voci care sa spuna ca nu sunt patriot, ca la americani vezi stropi de lacrimi in coltul ochilor cand le canta imnul, dar cum sa fiu patriot convins daca nu am o chestie sigura, constanta, in care sa cred? Azi suntem cu unii, maine cu altii, poimaine cu altii si tot asa. Ba i-am iubit pe rusi, ba i-am urat din tot sufletul, cu comunismul lor, ba i-am vrut pe americani, ba i-am injurat ca ne-au adus junk-food-ul, ba am vrut sa fim ca nemtii, ba am zis ca sunt prea extremisti, ba ne-am batut cu turcii, ba le-am platit tribut, ba am vrut sa dam afara ungurii din tara, ba am vrut sa le dam autonomie, ba a zis un presedinte ca isi da demisia daca e suspendat, ba s-a razgandit la 5 minute…

Suntem intr-un continuu moment caragialian: eu cu cine votez? eu cu cine tin?

Exista multi care ii acuza pe cei care se razgandesc, si eu ii acuz, sincer sa fiu. Vorbeam ieri cu cineva care-mi spunea ca astia raganditii nu au coloana “hai, ca s-a razgandit imediat dupa ce i-a spus ala ca nu-stiu-ce, n-ar coloana, dom’ne, nu-mi place”. Sunt in schimb altii care considera ca trebuie sa fi puternic pentru a te razgandi “A avut forta sa se razgandeasca!…”. Bine inteles ca toti ii invinuim in aceasi masura si pe cei care nu se razgandesc - parintii spre exemplu, atunci cand suntem prea prea mici sa putem lua decizii proprii. Sunt momente in care zic nu si nu ramane. Deci, cum ne place? Cu razgandire? Fara?

Sincer, eu sunt unul dintre cei care se razgandesc. Ma razgandesc de atatea ori si in atatea feluri incat as putea ridica razgandirea la nivel de arta, dar in aceasi masura ma enerveaza asa de tare persoanele care se razgandesc, incat imi vine sa le injur natia. Noroc ca-mi amintesc ca e o caracteristica de baza a poporului asta. Sa serbam ziua razgandirii deci…

foto: 2020 si la trecut