Ambiguitati sentimentale

Home / Personal / Ambiguitati sentimentale

Ambiguitati sentimentale

13 Octombrie 2007 5:52

Imi spunea un prieten mai demult: “Bai, de fiecare data cand iti merge bine, parca nu-ti place si trebuie sa faci tu ceva incat sa strici starea aia. Asa esti tu. Cred ca iti place sa te complici, cred ca esti si un pic masochist”

Daca stau un pic sa ma gandesc, G. avea mare dreptate, m-a descris aproape perfect dintr-un anumit unghi: imi plac ambiguitatile sentimentale, momentele cand e si rau si bine, momentele in care nici eu si nici nimeni nu-si poate da seama ce se intampla, momentele incerte, indecise, momentele incurcate voit. Cred ca m-as plictisi pur si simplu sa-mi mearga prea bine, sentimental privind problema. E confortabil sentimentul de bine, de afectiune reciproca, dar pentru mine ii lipseste acea umbra de farmec pe care o are ambiguitatea. E la fel de adevarat faptul ca ma infurie destul de tare gandul ca nu as prea putea controla ambiguitatea, ori ca nu a aparut tocmai din cauza mea.

In momentele favorabile mie am tot timpul un impuls meschin de a face ceva grav, de a afirma cu tarie o magarie pe care nici macar nu o cred, de a ma comporta cel putin bizar, de a actiona fara sens in acel moment, de a face ceva rau pentru bunul mers al relatiei, intr-un cuvant. Partea mai putin fericita pentru partenera e ca imi si urmez acel imbold haotic de multe ori. Partea buna e ca partenera intelege in genere, nu stiu cat gestul, ci mai degraba tendinta-mi usor sinucigas-amoroasa. Stiu ca la ultimul meu imbold de a ne desparti Gabi mi-a replicat sec “eh, nu era mare bai daca ne desparteam, a doua zi ni s-ar fi facut dor unul de altul”. Nu stiu cat de valabila e replica in momentul de fata, cand suntem in acea ambiguitate sentimentala care-mi place mie, dar parca mai grava decat alta data.

Mai e totusi un aspect al problemei. Din prea multa ambiguitate sunt sanse destul de mari sa nu iasa nimic bun, sa iasa un fel de terci sentimental, pe care sa nu-l guste nimeni - asta e partea intunecata pe care ma prefac ca nu o cunosc. Totusi, de fiecare data cand ma gandesc asa, ma rog sa fie aplicabila teoria mea cum ca ar fi mult prea multe combinatii de cupluri reusite pe planeta, astfel incat nimic nu poate sa iasa rau intr-un final. Vorba aia C(n,k) = (n!)/[k!*(n-k)!], nu?

…Dubioasa dragostea asta, zise printul si mai lua o gura de asfalt.

O sa iti placa...

No related posts.

Virus Apple » « The Heartbreak Kid (2007) - review

6 Opinii · Spune-ti parerea

1 Eugen 13:30 13 Octombrie 2007

Amice, ai probleme! Si, avand in vedere varsta, destul de mari. Dar, dreac stie de ce, unii nu se maturizeaza niciodata si totusi o duc destul de bine. Din punct de vedere sentimental ma refer.
2 Clover Shaped Screwdriver 15:05 13 Octombrie 2007

Cred ca te inteleg pentru ca si eu am tendinta sa imping intodeuna lucrurile spre extreme, chiar si atunci cand totul merge bine. De obicei cand totul e minunant intre noi 2, pana la urma tot ajung sa ma plictisesc si complic singur lucrurile singur. Nu stiu exact de ce fac asta, e ca si cand as supune-o unui test sa vad daca ma suporta oricum as fi. Norocul e ca ea este o persoana intelegatoare si-mi suporta toanele. Sunt constient ca am un comportament daunator si totusi nu ma pot abtine sa nu fiu asa… 8-|
3 domedia 19:05 13 Octombrie 2007

Un alt caz a la 95/95 :)) Glumeam.

Sincer sa fiu nu este nimic anormal cu tine. Ar fi ceva anormal daca ai incerca sa fii ceva ce nu esti. Cred ca tendinta asta de a duce lucrurile spre extrem, spre ambiguitate se datoreaza faptului ca nu ai ceea ce-ti doresti. Se intampla frecvent multor oameni sa fie prinsi intre sentimentul de stabilitate/confort care ii tin practic in loc si sentimentul de ambiguitate - momente in care incerci sa strici intr-adins ce s-a construit sau poate chiar ce nu-ti doresti sa se fi construit vreodata. Nu este vorba in nici un caz de o placere, pur si simplu te-ai obisnuit sa traiesti intre aceste doua stari si acum face parte din stilul tau de viata. Poti compara aceasta stare cu tigara -> este daunatoare pentru organism dar totusi necesara pentru fumatori, binenteles pana intr-un anumit punct cand te distruge complat - acelasi lucru se intampla si in aceste relatii. Nu incerc sa iti pun cuvinte in gura, dar cred ca ar trebui sa reevaluezi relatia ta actuala si sa te gandesti bine unde stati. Mai bine de 70% din relatiile stabile sunt bazate pe sentimentul de confort si stabilitate, si de ce nu chiar o anumita “comoditate”.

Sper ca nu te-am zapacit prea tare. Oricum, sa stii ca nu esti singurul cu aceste probleme si sa nu-ti faci mustrari de constiinta indiferent de ce vei face pe viitor. Esti stapanul propriului tau destin, si persoana de care trebuie sa te intereseze cel mai mult este persoana ta.
4 The witch 20:00 13 Octombrie 2007

Eu cred ca esti doar pasional (asta te face sa te complici)… Nu esti masochist, esti perfectionist.
Cat despre ambiguitatea sentimentala, tuturor ne place asta intr`o masura direct proportionala cu ura fata de monotonie (si e evidenta repulsia pe care o porti monotoniei) :))
Ziceai acolo (tu sau orgoliul tau) ca “ma infurie destul de tare gandul ca nu as prea putea controla ambiguitatea, ori ca nu a aparut tocmai din cauza mea”, te`ai gandit ca poate este si ea la fel?
PS: obligatoriu [k!*(n-k)!] â‰ 0 ;)
5 Tomata cu scufita 10:15 14 Octombrie 2007

Uf…am avut si eu in viata mea un om caruia ii placeau ambiguitatile si care simtea nevoia din cand in cand sa mai condimenteze relatia cu ceva spontan care pe mine ma supara sau ma facea sa traiesc mai intens decat as fi vrut. Problema e ca la un moment dat n-am mai suportat si am zis :”So long, goodbye”. Nu i-a picat bine si i-a parut rau. Prea tarziu insa. Nu sunt in masura sa iti dau sfaturi, ca nu te cunosc, dar poate vei vrea sa iei in considerare si varianta ca poti piede o persoana pe care de fapt o vrei langa tine. :)
6 starUka 20:25 18 Octombrie 2007

hei…creca te inteleg destul de bine in problema asta a ta… si io faceam adesea lucruri”naspa” care stiam k il vor enerva si tot faceam…stiam mereu k urmeaza sa ne certam,eu incercam sa-i eSplic k nu-i asa grav, sa nu mai ia asa personal problema bla bla…mereu mereu aceeasi poveste…si inca nu stiu daca (virgula) “ambiguitatile” alea le faceam sau nu intentionat:-??..imi place sa cred k fac parte din viata mea…si am zis mereu k nu mai fac:-|,dar la naiba, nu se poate…cum ziceam ,problema e “ambigua”:-?? :-|