Capatul puterilor
Cand stii ca ai ajuns la capatul puterilor? Cand umblii prin casa strigand: bitch, referitor la (inca) actuala prietena? Cand vezi ca esti mintit de persoana pe care o iubesti si nu ai ce face? Cand te simti inselat de vreo prietena sau vreun prieten si iti vine sa ii bagi pe toti cunoscutii in locul acela umbros de unde au iesit? Cand vezi ca telefonul nu-ti mai suna decat atunci cand e vorba de rugaminti sau favoruri? Cand proiectele in lucru iti scapa din maini, proiectele trecute sunt pe jumatate ratate si cele viitoare sunt destinate ratarii? Cand simti ca nu esti in stare sa termini o facultate pe care ai inceput-o cu multi ani in urma din placere, iar intre timp a devenit un calvar nesfarsit de care ai nevoie pentru a avansa in functie? Cand salariul iti ajunge de mancare, cheltuieli si o bere, o data la doua saptamani? Cand seara te arunci pe canapeaua ieftina sa te uiti la un film, dar adormi inainte de a vedea prima pauza publicitara?
Nu e cazul meu, desigur, niciunul din cele de mai sus, dar ma intreb, cumva retoric, de ce se spune “am ajuns la capatul puterilor, nu mai pot”, cand toti stiu prea bine ca au trecut prin tot felul de rahaturi (a se citi vicisitudini) ale vietii si inca vor mai trece? Nu cred sa cunosc persoane care sa isi spuna “mi-a ajuns, sunt la capatul puterilor, din momentul asta fac ceva sa-mi fie mai bine”.
Poate e si asta o trasatura romaneasca, nepasarea de sine, pe langa razgandire si alte cateva…
PS: sub influenta unui roman (offline) al ratarilor “In Arcadia - Ben Okri”.
PS2: melodie pentru starea mea de spirit
Poti sa mai citesti...






Cum comentezi?