de ce? blog

Examen de admitere la Jurna’, un amfiteatru plin, bataie mare, vreo 4-5 oameni per loc la “fara” (taxa). Un grup mic stam de povesti in fata amfiteatrului, eu stiam un tip cu care fusesem “la ore”, el stia o tipa, tipa mai stia pe cineva si asa mai departe. 2003, vara. Tocmai intrase in vigoare legea cu fumatul interzis in institutiile publice si in spatiile inchise. Noi stresati de examen, doritori de fum relaxant, facultatea plina de afise amenintatoare. Amenzi de la 2 la 5 milioane, cum orice boboc le cam baga in seama, doar povestile ne puteau relaxa.

Nici bine nu a inceput discutia despre un eventual loc de fumat, ca dependentii au ciulit repede urechile. Intantaneu s-a extins grupul la vreo 15 persoane, prin contopirea cu un altul, la fel de mititel, de langa. Printre povesti despre fumat a aparut si istorioara unei viitoare foste colege despre cum a aflat mama ei ca fumeaza.

“Cald afara, cald in casa, vreme numai buna de fumat, mama dormea. Ies afara, ma intind, imi intind aripile ca un fluturas in bataia soarelui, imi aprind o tigara relaxata. Savurez la maximum tigara, cand, bursc, o vad pe mama uitandu-se la mine linistita de pe pervazul ferestrei de langa. Fluturasului i-au picat aripile…”

Ne-am amuzat cu totii, am facut cunostinta, am ras in continuare, am fugit pana in baie la fete sa fumam (ala era locul sfant in liceu – old habbits die hard), iar eu, cum am o foarte proasta memorie a numelor, m-am gandit ca ar fi foarte nimerit, in urma istorioarei, sa-i spun fluturas.

Nico (ca intre timp am aflat cum o chema), prinzand drag de mine sau asa ceva, mi-a zis tot fluturas. Am tinut-o noi cu fluturas in sus si fluturas in jos pana am ajuns in amfiteatru. Daca pe mine nu m-a auzit nimeni spunandu-i asa, pe ea, cand a strigat tocmai din laterala cealalta “bafta, fluturas”, au auzit-o toti. Ca sa nu fie destul, 90% din amfiteatru erau fete, care s-au entuziasmat auzind-o. Toti/toate, indiferent ca stiau sau nu cum ma cheama, au inceput sa-mi spuna Fluturas. Ajunsesem Fluturas.

Ca toate poreclele, a avansat pana nu mai stia nimeni de unde vine, a ajuns la genericul “Flu” abia dupa ce a trecut prin nenumarate faze intermediare de “farfala” (in italiana – cred ca asa se scrie), “buterfly”, “futuras” si multe alte porecle de care numai un colectiv format in majoritate absoluta din femei putea sa le scorneasca. :) Si… Flu am ramas pentru unele colege si acum.

Aveam si prolog: Am vazut nickname-ul unui tip care a comentat la mine pe blog si mi-am adus aminte de o povestioara draguta de la inceputul facultatii, cand am capatat aceasi porecla – Flu. Hehe, ce amintiri.