O Supergirl nu plange? O Supergirl zice ok atunci cand ajungi tarziu? O supergirl iti face toate poftele? O Supergirl zice OK si atunci cand vrei sa te dai cu parapanta, si atunci cand vrei sa mergi al teatru? O Supergirl se scoate singura din ecuatie, ca Geoana cand e vorba de Iliescu, in fata aparentelor prioritati? O Supergirl da inapoi in fata super-televiziunilor vecine, in fata… fotbalului? O supergirl nu se enerveaza? O Supergirl te iubeste neconditionat? NU.

Supergirl e o ea, o ea care te iubeste, cea care te iubeste, te iubeste si te iubeste, in felul ei. E cea in ochii careia vezi iubirea, in ochii careia vezi iubirea ta. O supergirl iubeste ce iubesti si tu, asta o face super, cea care te iubeste pe tine la fel ori chiar mai mult decat o faci tu. Nu e genul tau de iubire, cum zice Freddy (mercury), ci chiar iubirea ta. Supergirl e cea care e asa cum ai vrea tu sa-ti fie iubita, dar fara a face ceva sa devina in “halul” ala.

E cea despre care iti dai seama inca dinainte de a o cunoste ca ea e. O supergirl te iubeste si se comporta asa cum ai vrea tu…

Supergirl nu exista. O ea devine supergirl fiind ea, pur si simplu

(17 comentarii)

Imi spunea un prieten mai demult: “Bai, de fiecare data cand iti merge bine, parca nu-ti place si trebuie sa faci tu ceva incat sa strici starea aia. Asa esti tu. Cred ca iti place sa te complici, cred ca esti si un pic masochist”

Daca stau un pic sa ma gandesc, G. avea mare dreptate, m-a descris aproape perfect dintr-un anumit unghi: imi plac ambiguitatile sentimentale, momentele cand e si rau si bine, momentele in care nici eu si nici nimeni nu-si poate da seama ce se intampla, momentele incerte, indecise, momentele incurcate voit. Cred ca m-as plictisi pur si simplu sa-mi mearga prea bine, sentimental privind problema. E confortabil sentimentul de bine, de afectiune reciproca, dar pentru mine ii lipseste acea umbra de farmec pe care o are ambiguitatea. E la fel de adevarat faptul ca ma infurie destul de tare gandul ca nu as prea putea controla ambiguitatea, ori ca nu a aparut tocmai din cauza mea.

In momentele favorabile mie am tot timpul un impuls meschin de a face ceva grav, de a afirma cu tarie o magarie pe care nici macar nu o cred, de a ma comporta cel putin bizar, de a actiona fara sens in acel moment, de a face ceva rau pentru bunul mers al relatiei, intr-un cuvant. Partea mai putin fericita pentru partenera e ca imi si urmez acel imbold haotic de multe ori. Partea buna e ca partenera intelege in genere, nu stiu cat gestul, ci mai degraba tendinta-mi usor sinucigas-amoroasa. Stiu ca la ultimul meu imbold de a ne desparti Gabi mi-a replicat sec mai mult →

(6 comentarii)