Aseara pe la vreo 23 s-a terminat si intalnirea numarul 4 TM 99 BLOG. Fetele au plecat mai repede, noi, cativa baieti, am ramas si la meci, nu de alta, dar am vrut sa-i vedem fata lui Nuzzu cand o sa castige CFR-ul. I-am vazut-o. Cred ca o sa tina cu Clujul de acum inainte, oricum e periculos in Timisoara sa tii cu Dinamo.
Daca lumea era obisnuita cu Irishul, tot in Irish Pub s-a intamplat si intalnirea asta, dar in altul, cel de langa Tribunal. Regula de baza a sunat ca in imaginea de mai jos.
Trecand la partea mai serioasa – am fost foarte putini, vreo 14-15 oameni, din care 2 blogless (desi sunt peste 60 trecuti in blogrollul TM 99 BLOG). Iar daca nu am adus si eu aparatul s-au facut putine poze:
Cam toata lumea a intarziat. Eu am fost primul intarziat sosit. La aproape o ora de la ora stabilita. Deh, m-am trezit cu greu (se vede si din poze) si nici nu aveam habar cat e ora – un telefon arata 3, altul 4. :D Apoi Richie s-a prezentat fara scuze, Mihai J si un prieten l-au urmat indeaproape, scuzandu-se ca jumatate de ora au cautat barul celalalt si inca jumatate barul asta. O fi. Mihai a stat foarte putin, a aparut ca sa semneze condica probabil. :)) La jumatate de ora dupa a aparut si Carmen, care a facut un pic de live-blogging, dar a stat la fel de putin ca si Mihai.
In lipsa de lume noua si dominand categoric fetele, ne-am gandit ca ar fi bine sa ne luam de Tomata, ca ea nu se invredniceste niciodata sa scrie despre intalnirile de bloggeri. S-a conformat cu sfiintenie cum a ajuns acasa.
Lasand la o parte glumele cu tenta mai mult sau mai putin misogina am vorbit o multime despre micro-blogging si folosul real ori ba pe care il poate aduce. N-am ajuns la o concluzie clara. Putina lume are cont pe twitter.
Spamistii motoarelor de cautare au mai fost printre subiectele abordate, dar si o viitoare iesire la paintball sau la strand. Paintball sau nu, pentru strand trebuie sa aducem mai multe tipe si sa ne punem un pic pe sport. :))
Lista completa de oameni care au participat pe blogul intalnirilor.
D’ale barbatilor » « Alternosfera + Gandul Matei in Timisoara















8 comentarii · Comenteaza »