De Paste am fost la tara. Undeva in judetul Caras, la poalele Semenicului. Partea proasta e ca nu prea trece trenul pe acolo, partea buna e ca sunt autocare zilnice.
A fost misto cu autocarul. Mi-a trebuit jumatate de ora sa urc in el, desi aveam bilet cumparat si loc rezervat. Nu m-a crezut nimeni initial. I-am convins pe toti intr-un final ca nu port degeaba bocanci in picioare. M-au privit cu respect pentru prezenta mea de spirit.
Muzica foarte buna oferita de DJ Ion (avea o placuta cu numele de scena pe parbriz) “cand soferul claxoneaza, toate fetele ofteaza (mai, mai)”. Vibratii (desi se poate sa fi fost de la motor), surround (30 de difuzoare potente functionau la capacitate maxima inauntru) – tot ce vrei. Firele bine mascate, nu a reusit nimeni sa le deterioreze. Stiti – romanii astia care ar distruge tot. Nivel de decibeli interesat – cu casti pe urechi tot auzeai muzica de suflet. Nu te puteai impotrivi. Minunat.
Desi ma asteptam sa miroase a transpiratie de baba plouata, nu a fost sa fie. Mirosea a levantica. Stie toata lumea reclama la Oust – “nu acopera mirosurile, le dizolva”, nu? Nu e cu mult gresita, doar ca se refera la firele de par din nas. Dizolva tot. Dupa 5 zile tricoul inca miroase foarte imbietor a leventica, e mai tare ca gelul de par Taft.
Paris, vant, levantica rezista. Berlin, ploaie, levantica rezista. Trei zile mai tarziu – levantica rezista. Spalare tricou.. levantica rezista. Cum sa nu te bucuri?
160 de km, 5714 gropi, 560 de serpentine, 20 de RON si 4 ore mai tarziu am ajuns. Eram trist ca ma voi desparti de omul care mi-a parfumat tricoul si mi-a indulcit auzul cu muzica de calitate fara a apuca sa-i spun niste vorbe de bine. Nu stiam pe atunci ca voi avea norocul sa ma reintalnesc cu vestitul Ion cateva zile mai tarziu la intoarcere. Nimeni nu-si poate imagina cat iubesc reintalnirile.
M-a durut capul 2 din 3 zile petrecute la sat, banuiesc ca aerul de la munte e cam tare pentru mine, eu fumez doar lights… Oricum, berea a fost ieftina, chiar ca pe bar scria 2 lei si barmanul a cerut 3. Pacat ca daca te doare capul nu poti bea. Las ca ramane pentru altii iti zici. Gresit. Lumea e pe pilot automat. Rum only.
Am mers in discoteca intr-un sat vecin. Club Il Paradisso. Plin de pustioaice, ar trebui sa-si faca si vreo facutate in zona, eu prefer studentele. A condus sor-mea. A dracului de rapizi aia care mergeau pe mijlocul drumului, sareau ca iepurii pe margini, nu a nimerit niciunu. Nu am inteles de ce tineau toti mainile la ochi. Oare ne salutau?
Stiti ce e mai interesant? Timpul trece altfel acolo. Ajungi sa te plictisesti si de somn, asa de incet trece. Dar e placut. Te relaxezi de te enerveaza. Sau ceasurile functioneaza mai altfel? Nu m-am prins pana la plecare.
Afara frig, in casa frig, in baruri gol… Dial-up-ul din casa nu tine nici de cald si nici de plictiseala. Am descoperit ca lumea e la biserica. Am fost si eu acolo. De vreo cateva ori chiar. Toti aveau oua de lemn si aveau de gand sa mi le sparga pe ale mele. Am propus sa vin cu galeata de oua de acasa, ca sa nu mai fac ture. Au fost de acord, am recunoscut jenat ca glumeam.
In rest, a fost dragut ca eram popular printre babe: “-Ooo, ce baiat frumos. Ai mai venit pe la noi? – Mersi, da, saru-mana. -Auzi, catre celalalta, dar al cui e baiatul asta?”…
Le-am promis ca data viitoare o sa tin un seminar despre blog.
12 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS
Reactii pe bloguri
1 mai 2008