Mi-aduc aminte ca vorbeam cu ai mei, copil fiind – sa ne’ntelegem, despre faptul ca la un moment dat va trebui sa fac “pasul ala pe care il fac toti oamenii mari” – sa ma casatoresc adica. Nu am inteles nici atunci, cum nu inteleg nici acum, de ce mi-ar trebui asa ceva, dar sa revenim.
Ce mi-a zis mama? Pai ca trebui sa-mi aleg una care sa fie destapta si frumoasa, ca cica sa stie si ea ceva chestii prin casa (gen spalat vase, calcat, facut mancare, alea) si cica sa ma iubeasca. Mi-o fi zis ea mai multe, dar eu am retinut esentialul. Oricum, in teorie e bine.
Ce mi-a zis tata? Tata mi-a zis mai simplu: Mai, taticule, vezi sa nu-ti iei una care sa vorbeasca prea mult. Scurt si la o obiect. Dar, teapa, ori nu am auzit bine partea cu NU ori am ascultat-o doar pe mama.
Dupa ultima relatie (proaspat incheiata, sper eu, desi la cate apeluri primesc zilnic zice lumea ca mi-am montat centrala telefonica in buzunar) mi-am dat seama ca femeia degeaba e robotel de bucatarie, ma iubeste si toate cele, daca vorbeste e totuna.
Imi spunea astazi o tipa: baga-i, ba, ceva in gura si o sa vezi cum tace. Garantat! Pai, culmea, i-am tot bagat eu, dar, a dracului femeie, tot avea tentative de a vorbi.
Chiar si pe Spike l-a deranjat. Frate, fa si tu o fapta buna, spune-i lu’ aia care-ti suge *ula sa taca din gura. (Drumurile)
Deci ce am inteles eu? Femeia perfecta trebuie sa fie muta (sa tipe prin semne, ar fi amuzant, hihi) si sa nu aiba rude in aviatie. Adica daca te-a calcat pe nervi si n-o mai vrei, cand ii faci vant sa nu se intoarca ca bumerangul.
Toate pasaricile trebuie sa si zboare la un moment dat, nu?
19 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS