Uite ca mi-e dor, trebuie sa-mi fie si mie dor de ceva nu? Sincer, chiar imi e.
Mi-e tare dor de serile de vara din fata casei de la sat, cu sora-mea, cu Osi si Amalia, cu Gabi si Rodica, cu Ote si Mirela, cu Pavel Cioc si Vasi, cu Tuca si Oana, cu Andreea si Mariana, Flavius si Chistoc, cu Petra si Nelu, cu Gavrila si Viorica, cu Dan si Florin, cu Pavel si Cristi, cu povestile si jocurile pe care le inventam, cu pedepsele si provocarile din miez de noapte, cu rastele si muzica ce se auzeau din partea cealalta a satului. Ce nebunie…
Mi-e dor si de prietenii din Caransebes. De Mihai si iarasi de Gabi, cu calmul lui imperturbabil la mistourile noastre. De gagicile noastre si de gagicile lui, de profesori ticniti si de pedagogi ai dracului. Hehe, ce vremuri…
Imi e dor si de LEGO, de nerabdarea cu care-l asteptam pe Mos Craciun in ’91 sa-mi aduca pachetul despre care ii scrisesem cu primele litere invatate in scoli. Imi e dor de “ingineria” pe care o invatam din cartulia jocului.
Imi e dor si de elicopterul primit de ziua mea, care se ridica singur de la pamant si zbura dupa cum il ghida telecomanda, pe care l-am ascuns de rusine ca l-am stricat sub pat inainte sa ma intorc din vacanta de iarna. Am plans de ciuda, suparare si apoi de prostia de a-l ascunde sub pat. :D
Mi-e dor clubul de sah din centru, la care mi-era rusine sa mai merg dupa ce ma batuse o fata cu an an mai mare de care se intampla sa fiu si indragostit. Mi-e dor de maestru nostru, al prichineilor, atat de bun si exigent in acelasi timp.
Imi e dor si de masinutele Bburago cu care ma jucam in fata blocului cu Tavi, imediat ce ne mutasem in cartier. De asfaltul proaspat turnat pe care toate alunecau de minune, de trotuarele pe care nu aveam voie sa calcam, chiar si de pietricelele care ne intepau in talpa vara cand voiam sa incercam fierbanteala betonului.
De ce a primit sora-mea Porsche-ul ala 944 si eu o “Grand Prix F1″ nici acum nu inteleg. Eh, mai am si acum masinuta, chinuita atatia ani, cu abtibilde dezlipite si prafuita… mai mult: am mai primit una nou-nouta acum cativa ani, de ce anume nu stiu (tot F1, damn, dar un pic mai detaliata, produsa de Maisto):
Imi e un dor nebun de guma Turbo si de colectia mea anevoios alcatuita. De portofelele facute din coperti de caiate dictando, pline de abtibilde cu care jucam un fel de soton. (Unde o fi seria aia sub 100, am dat-o cuiva?)
Imi e dor de Tunelul Groazei din Parcul Copiiilor, de trenul ala in miniatura in care ma suiam cu atata emotie si frica.
Mi-e dor de gradinita, de prietenul meu Ionut cu care imparteam continente dupa bunul nostru plac, mai ceva ca Napoleon, iar apoi si de celebrul nostru coleg zapacit Dan Deleanu.
Mi-e dor si de Gradinita, Bogdan pe numele lui de botez, colegi de matematica si de banca in clasa a 2-a. Mi-e dor de fostul meu cel mai bun prieten – Mile, de filmele cu Bruce Lee la care ne-am fi uitat fara oprire, de jocurile cu cornete, de pac-pac si ‘scunsa, de multe-multe momente impreuna.
Daca ma gandesc mai bine, cred ca imi e dor de copilarie, de copilaria aia in care ma jucam “de-adevaratelea”.
PS: asta e un fel de leapsa, trebuie sa ma gandesc bine cui sa o dau mai departe. Deci: Oanei, Tomatei si lui A.Faith
12 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS
Reactii pe bloguri
11 decembrie 2008