Am observat de-a lungul timpului ca oamenii astia mai intreprinzatori din fire habar nu au sa vorbeasca cu un potential investitor, adica ala de la care ar vrea timp, bani sau suport in general, se entuziasmeaza asa de tare incat uita ca tocmai de investitori au nevoie pentru “a face succes”.
Indiferent daca dezvolta un proiect social, incearca sa organizeze o conferinta, se chinuie cu un start-up online, dezvolta un serviciu gratuit ori platit, au o mare idee, majoritatea intreprinzatorilor au nevoie de suport (moral, financiar, de imagine, nu conteaza), dar habar nu au sa le vorbeasca despre proiect oamenilor care le-ar putea oferi toate astea, investitorilor.
Cei mai multi ajung sa dea vina pe “rautatea oamenilor” in urma unui insucces, cand de fapt greseala e tot a lor.
Prima regula: pune-te in pielea investitorului
Indiferent cat de entuziasmat ai fi de ideea ta, nu poti avea pretentia de la oamenii neimplicati sa fie la fel. Apoi, oricat de mult ar insemna proiectul pentru tine, nu inseamna ca si pentru ceilalti inseamna acelasi lucru.
Daca esti student, dezvolti un proiect studentesc, de exemplu, si vrei sa-l prezinti unui investitor, nu-i vorbi prea mult despre ce avantaje ar aduce proiectul tau studentilor si cum ideea ta va revolutiona viata studenteasca, pentru ca nu-l intereseaza. Investitorul va fi interesat de ce avantaje ii aduce lui sustinerea proiectului.
Putini oameni sunt cu adevarat pasionati de responsabilitate sociala si putine firme de CSR (Corporate Social Responsibility), in principiu doar firmele foarte mari, care au si un oarecare buget dedicat, dar si acele actiuni sociale sunt facute pentru un plus de imagine. Tu, ca dezvoltator sau intreprinzator va trebui sa arati care este beneficiul de imagine (sau de ce o fi el) adus pentru a convinge.
Inainte de prezentarea proiectului in fata unui potential investitor trebuie sa te pui in pielea lui, sa te gandesti ce ar putea dori, ce beneficii l-ar convinge sa te sustina si de ce te-ar sustine. Intrebarea cea mai utila e “eu as da bani unuia care mi-i cere in acelasi stil?”.
A doua regula: vino cu cifre
Fara un plan atent facut, cu cifre, cu termeni stabiliti, esalonat – proiectul e doar o idee si nimic mai mult.
Pune pe hartie ideea, fa o analiza, consulta-te cu altii, dezvolta ideea, vezi de ce anume ai nevoie si apoi adauga cifre. Nimeni nu crede in vise, in idei, fara date concrete. Cine-ti va da bani, timp sau suport fara sa stie clar cum le vei folosi?
A treia regula: vorbeste cat se poate de clar despre bani
Ce inseamna sa investesti? Sa-ti folosesti banii in asa fel incat sa produci altii, ori pentru a avea anumite beneficii pe termen mediu sau lung. Un investitor va fi intotdeauna interesat de cati bani i-ar putea aduce lui investitia.
OK, iti dau 100.000 de euro, cati bani o sa-mi dai inapoi si in cat timp? Poti sa produci destui bani ca sa mi-i dai inapoi? Poti sa-mi dai bani mai multi decat ti-am dat eu la un moment dat? Ce beneficii voi avea dandu-ti tie bani? Sunt intrebari pe care le va pune fiecare investitor care urmeaza sa se implice intr-un proiect.
La Net Start-up-ul din decembrie niciunul dintre dezvoltatori nu a stiut sa vorbeasca despre bani si toti au parut mirati cand au fost intrebati clar in legatura cu banii.
A patra regula: investitorul nu e prietenul tau
Investitorul chiar NU iti e prieten, va cauta orice scuza sa nu-ti dea bani, sa iti ofere un schimb, mai putini bani, va incerca pe cat se poate de mult sa profite de pe urma ideii tale, sa castige mai mult. E perfect normal, nimeni nu vrea sa piarda bani, indiferent de valoare.
Deci incearca sa convingi investitorul sa iti ofere ce anume doresti, nu sa te bazezi pe aparenta lui prietenie.
Daca vrea cineva sa continue ideea, sa mai adauge reguli de baza, sunt bucuros sa le citesc…

12 comentarii · Comenteaza »
Reactii pe bloguri
22 Aprilie 2009