Blog > Opinie >

Aprobarea ca masura a succesului

22 mai 2009 - 10:42

Marti la Toastamasters am invatat o lectie mare, cu aplicabilitate extinsa. O membra a clubului, Maria Tomescu, a tinut un intreg discurs (“Eu pot sa-mi depasesc limitele”) legata la ochi, tocmai pentru a trece peste ceea ce numea ea nevoia naturala de de aprobare din partea celor din jur si frica ei de insucces in absenta ei.

Nu mi s-a parut mare lucru in prima faza sa vorbesti legat la ochi, dar cu cat m-am gandit mai mult la ideea din spatele discursului si a actiunii ei, cu atat mai tare mi-am dat seama cat de importanta este aprobarea pentru individ.

Desi in cadrul unui discurs ai nevoie doar de un zambet binevoitor din sala si de o miscare afirmativa a capului din partea unui ascultator pentru a-ti da seama ca esti pe aceasi lungime de unda cu audienta, acele aprobari sunt extrem de importante.

Se zice ca succesul este in primul rand de ordin moral si tocmai pentru a mentine tonusul mental e nevoie de acele confirmari. In aceasi masura este adevarat ca o serie de oameni nu au nevoie de aprobarea celor din jur, se numeste ca sunt siguri pe ei, dar siguranta nu vine decat in urma unei serii de reusite sau aprobari (ale calitatilor, ale actiunilor intreprinse etc.)

Aprobarea poate avea mai multe forme: poate sa fie din priviri si mici gesturi in cazul unui discurs, prin cuvinte frumoase in cazul unei relatii sau poate fi bazata pe comentarii pozitive si laude in cazul feedbackului pentru un proiect, text scris etc. Nu prea exista persoane carora sa nu le placa sa fie laudate, totusi intre lauda si aprobare e o mare diferenta: laudele hranesc orgoliul, dar aprobarile sunt esentiale pentru succes, pentru a putea duce ceva la bun sfarsit.

Aprobarile sunt esentiale in relatiile interumane, te pastreaza pe cursul bun si pot face diferenta intre succes si esec, mai ales atunci cand e vorba de comunicare.

Poti sa fi facut tot ce ti-a trecut prin cap ca sa-ti multumesti partenerul sau partenera de viata, daca nu vei gasi aprobarea mult dorita in urma actiunilor tale vei trai cu impresia ca ai dat gres si nu vei progresa, chiar daca in realitate s-ar putea sa fie altfel. Nu exista decodoare perfecte de oameni, cum bine zicea si Marie Jeanne intr-un post recent.

Lipsa aprobarilor sau confirmarilor iti ridica in totdeauna semne de intrebare asupra reusitei si te poate face sa crezi ca ai pierdut, chiar daca ai castigat.

Poti dezvolta un proiect sau scrie un text superb – fara aprobarile binevoitoare imediate a celor din jur il vei considera slab, lipsit de valoare si vei incerca sa eviti a mai actiona la fel pe viitor, doar una dintre cele mai mari frici este cea de insucces.

Succesul pe plan moral este dat doar de aprobarile oamenilor din jur. Omul e un animal social din pacate, fara societatea de care se inconjoara si confirmarea ei nu poate.

»   «

10 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS

  • B

    Aceeași concluzie a fost formulată și de mine, dar în alt context.

    http://echipa-praxis.blogspot......inala.html

    Raspunde · link
    • de ce?

      incurajarile prin zambete ca stimulet de discurs, da :D

      Raspunde · link
  • Bleau

    Oare ceea ce facem in fiecare zi sau obiectivele, produsele, serviciile, in final au acelasi scop? De aprobare? Sau le creem cu gandul ca vor trebui aprobate? Poate de asta nu sunt atatea genii…Ca nu oricine risca sa iasa din cercul aprobarilor :)

    Raspunde · link
    • de ce?

      poate asta o fi diferenta intre actiuni geniala si restul…

      Raspunde · link
    • de ce?

      dar, apropo, niciun mare geniu nu a fost considerat astfel in timpul vietii, toti au primit aprobari din partea societatii abia dupa moarte. practic au murit fara sa stiu ca au realizat ceva :)

      Raspunde · link
  • Bleau

    Well, iti ia timp sa intelegi intr-adevar un geniu, ca pricepi intr-adevar impactul actiunilor/inventiilor/creatiilor realizate de ei! Probabil de asta au fost recunoscuti dupa moarte. Restul se misca mai incet…

    Raspunde · link
  • DeMaio

    Întotdeauna când m-am apucat de ceva, unele lucruri luându-le de la 0, am eliminat din prima ideea că aş putea să eşuez. Nu, nu sunt un geniu, şi nu sunt infailibil. Doar că experienţa, atât cea legată de mine, cât şi aceea legată de alţii, mi-a spus că acest lucru va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să dăuneze. Când apare teama de insucces, este timpul fie să-ţi schimbi meseria, fie să urci la nivelul la care ea este anulată.

    Raspunde · link
    • de ce?

      cum ar veni: de ce iti e frica nu scapi? :))

      teama de nereusita e o reactie naturala, nu tine de activitatea desfasurata

      Raspunde · link
  • DeMaio

    Normal că nu ţine de activitatea desfăşurată. Ţine doar de formarea ta interioară şi de pregătirea pe care o ai. Tocmai de aceea am spus că, dacă ajungi să simţi aşa ceva, e bine să te reorientezi.

    Raspunde · link
  • PadVlad

    Asa e nu tine.

    Raspunde · link

Comentariul tau

Ceva reguli de comentarii pe blog