Cica exista felurite feluri de critica (parafrazand-o pe Oana Despa, cu ale ei felurite feluri de prioritate). Teoretic exista critica constructiva, critica distructiva si restul (restul nu prea conteaza). Cum recunoastem (teoretic) primul fel de critica? Exista si sfaturi atasate, iar (tot teoretic) la restul nu. Bun, suntem beton la capitolul teorie.
Imi zice astazi o tipa ca cica sunt prea rau in unele posturi. Hmm, serios? Rautatea e relativa, depinde cu ce o compari. Mie (sincer) mi se parea ca nu sunt destul de incisiv ori destul de critic. Imi mai spunea si ca cica (am o manie cu cuvantul asta mai nou) critica mea nu ar fi prea constructiva. Hmm, fals.
Orice subiect trebuie sa ma incite ca sa scriu despre el, iar, ca orice roman care se respecta, daca ceva ma incita nu ma pot abtine sa nu dau sfaturi, e in natura noasta de latini (sau balcanici). Daca dau sfaturi critica mea nu poate fi distructiva. Corect pana aici?
Rautatea aia relativa poate contrabalansa sfaturile? Nu. Bun, ca se intampla uneori sa nu vin cu sfaturile in acelasi post, perfect adevarat, inseamna ca subiectul m-a incitat indeajuns de mult incat sa-l impart in mai multe posturi, dar asta nu inseamna ca nu exista (sfaturile).
Nu critic de dragul de a critica decat in momentul in care vreau sa ma amuz, iar aia nu e critica distructiva, ci critica de amuzament (al meu sau al cititorilor) :)
PS: Cum ar fi critica mea, constructiva ori ba, place cuiva critica aia seaca, indecisa, ca si replica virginei “ba, m-as f*te cu tine, dar doar un pic, asa, sa nu ma dezvirginez”? Sper ca nu…
3 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS