Mananc ca tot omul de pranz, ma apuca pofta omenoasa de bere, arunc un ochi afara sa vad cum e vremea, cobor pana jos sa-mi recuperez ochiul si sa-mi dau seama si cu restul simturilor daca vine ploaia, decid ca trebuie sa ma intorc si ma apuc sa calc din nou in picioare treptele blocului. Daca bere nu e, nimic nu e, cum zicea un celebru cantautor, adica eu, dar daca nu e bere, macar somn sa fie, si din fuga mea de gandul ploii, dupa ce ma impiedic de un cablu si imi zbor laptopul din priza, ateriz niciunde altundeva decat in pat.

Ajuns in pat, ce sa fac? Nu ma simt destul de atragator la ora pranzului incat sa ma iubesc singur, decid sa dorm, ca puiul de domn din cealalta melodie celebra la mijlocul secolului trecut: “fie domnul cat de mic, dupa masa doarme un pic” – sau nu era melodie? Ma rog.

Ah, am uitat sa zic: am un pom in fata blocului, destul de inalt incat sa-mi acopere fereastra cu sunet, dar nu destul de inalt incat sa nu ma enerveze. Da, am zis cu sunet, nu era greseala, ca pomul asta, dupa ce ca e opulent, de nu mai pot sa fluier dupa gagici pe timp de vara de raul frunzelor lui, mai e si dotat… cu pasarici (sau pasarele), care, a dracului pasari, nu sunt suficient de fraiere incat sa stea in varful pomului sa moara naibii de insolatie si stau fix in fata geamului meu. Bun, pom, pasari, sunet, zgomot, nervi. mai mult →

(6 comentarii)