Cand deceul nu-i acasă … dojo joacă pe masă …

Tataia blogului este la bronzat cu adonişii, aşa că am şi eu un plaţ al meu, numai bun de însămânţat cu nişte impresii post-fest. Eu sunt dojo (Ramona în buletin), blogăreasă de se exteriorizează pe blogul de renume mondial şi în oraşul Timişoara, dojoblog.info (noa, deceule, că am băgat şi linku’).

“Dealul” era să revin de la Gărâna Jazz Festival, cu tolba plină de recenzii de spectacol şi clar sentimentele poetului despre ce s-a întâmplat on stage în Poiana Lupului. Îmi pare rău să recunosc că îs o ratată la sectorul ăsta, pentru că am văzut .. cam puţine.

Am aterizat joi pe la prânz, cu o parte din voluntarii studenţi ce aveau să ţină pe umeri destule responsabilităţi, reuşind să ne degreveze pe noi de ele. Printre îndatoririle personale s-a numărat şi transportul artiştilor de la Aeroport la Gărâna şi viţă-vercea, deci am fost plecată cam 7-8 ore în fiecare zi.

Nu mă pot lăuda că am prin prea multe concerte, dar din ce am auzit eu şi clar au spus şi alţii, a fost frumos. Mă bucur în mod pervers că am prins faza cu Nuţi, huiduită ca la meciurile lu’ Poli cu Dinamo acasă la noi. Venise draga de ea să facă o băiţă de mulţime şi i s-a aplicat un duş rece. A plecat prin stănga scenei, printr-o “gaură” în gard, însoţită de fluierături şi de urări de bine.

Mi-a părut rău de Abercrombie, care nu ştia săracul ce ne-a apucat în plin concert. I-am explicat şi a doua zi, pe drum spre Timişoara, că “ieşirea” publicului se datoreşte iubirii nemărginite care ne însufleţeşte, când e vorba de gunoaiele astea de “conducători”.

Marele eveniment meteo l-a constituit ploaia torenţială de după show-ul Abercrombie. Ploaie, mamă. După ce am stat pe acolo cam juma’ de oră, am realizat că nu sunt prea multe şanse de a face nani (aveam dimineaţă iar un traseu de Aeroport şi 4 ore dormite noaptea anterioară), am decis să lăpăi vitejeşte până la parcarea situată la 100 de metri de locul faptei. Nu este nevoie să descriu în ce hal am ajuns în dojomobil, cert este că încălţările sunt încă ude şi acum.

Acum, dacă stau să recapitulez ce a fost reuşit, listuţa este destul de lungă:
muzica … artişti de valoare, concertele au fost reuşite şi publicul şi-a putut alege “preferaţii”. După cum precizam, la mine a fost destul de mult program de somn, dar s-a cântat mult şi bine. În prima noapte de pilda, la ora 4 s-a terminat show-ul, exact când o parte din trupe aveau planificată plecarea spre aeroport.

spaţiul mărit … s-a mers mai în spate cu zona de spectacol, deşi există teama că în anii viitori nu ne mai încape Poiana Lupului.

spaţiul de “păpică” (necesar totuşi, chiar dacă unii “purişti” l-ar dori în afara zonei de spectacol) a fost organizat în spate. Au fost destule standuri de la care să alegi şi păpică bună. Gulaşul lui Tăuş, cap de afiş, ca de obicei.

Helge Lien Trio .. după ce a plouat în disperare, au concertat totuşi. Din câte am înţeles (eram deja murată şi la nani), spectacolul a meritat duşul şi aşteptarea. Superb.

Vremea a fost minunată (cu excepţia ploii de sâmbătă noapte).

Cu toate că a fost ediţia cu numărul ghinionist, sincer nu simt să fi fost “afectată” de 13. Spectatori au fost mulţi, muzică bună s-a servit, a fost un weekend absolut reuşit.

Probabil unora le-a displăcut starea de “provizorat” din Poiană, din cauză că se construiesc noi facilităţi pentru ediţiile viitoare. Festivalul creşte de la an la an şi este nevoie ca şi Poiana să ţină pasul. Un alt plus l-au constituit toaletele, care în prima zi aveau hârtie igienică şi săpun. După aceea s-a degradat starea lor, mai ales că unele viţici încă sunt de părere că pe un colac CURAT este bine să urci cu picioarele.

Cam asta ar fi micuţa cronică de Festival. Mi-aş dori să vă pot povesti despre cum s-au desfăşurat spectacolele, dar din păcate am fost fie pe drum, fie la nani pentru a pregăti un drum. Ce am prins, mi-a plăcut însă. M-am bucurat să revăd unii artişti, să cunosc nume mari din domeniu, venite pentru prima dată în România. Ceea ce mă bucură din nou este că i-au impresionat atât publicul excepţional, cât şi zona frumoasă.

Festivalul de Jazz de la Gărâna s-a încheiat pe anul acesta. Eu deja îl aştept pe cel viitor. Cu provocările sale, cu stress, cu plăcerea de a respira aer curat, de a mânca un gulaş bun şi de a asculta o muzică deosebită, interpretată de unii dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai genului.

(9 comentarii)