Pornit de la postul Ramonei si cel al lui Buddha.

In fiecare zi il vad in jurul meu si trebuie sa recunosc ca il observ si la mine. Sindromul preadesteptaciunii e chestia aia care te faci se exclami urmarind tembelizorul variatiuni pe tema “bai, ce porcarie”, “cum plm pot astia sa prezinte asa ceva?”, “ba, ce idiotenie”, “astia sunt prosti”, “ce emisiune idioata”, “ce reclama cretina”, “ce bou e ala de a ratat”, “ce dobitoc arbitrul”, “bai, astia ma cred prost?”.

Si adevarul e ca da, “aia” te cred prost, cel putin la fel de prost pe cat ii crezi tu pe ei.

Am urmarit pe National Geographic acum ceva vreme o emisiune cu niste contractori privati din Irak (mercenari, zic) care erau asa de speriati de bombe (la modul propriu) ca opreau din vorbit la telefonul mobil toti trecatorii, ca nu cumva sa declanseze vreo bomba.

Ma gandeam ca ideea in sine e cam idioata – sa opresti lumea pe strada sa vorbeasca la telefon – si mai idioata fiind exprimarea “orice irakian cu un telefon mobil in mana poate fi un terorist”, ma gandeam la manipulare si alte nebunii.

Apoi mi-a trecut prin cap o alta ideee: e simplu sa ma dau destept de la distanta, sa-i fac pe aia prosti ori paranoici, dar daca as fi eu acolo, printre bombe gata sa explodeze pe langa mine, nu sunt sigur ca nu as proceda la fel…

Acum nu tin sa elogiez mercenarii din Irak, dar s-a dus dorului aprecierea muncii/activitatii altora, oricare ar fi ea, ca exemple ar mai fi.

Totusi, cand am ajuns toti preadestepti?

(14 comentarii)