Pentru ca sunt si eu, ca si altii, desigur, adeptul zicalei “ma enervez, deci exist”. Daca stau sa ma gandesc retrospectic cumva, imi place sa ma enervez. Ok, nu si pe moment, dimpotriva, ma enervez uneori foarte tare si mai si reactionez nasol, dar ca idee.

Ce-mi veni cu enervarea? Pai… Sa incep cu inceputul:

Am avut in cursursul timpului o multime de colegi de locuinta (vorbeam despre o parte din ei in episodul Popa, Greba si Fantoma), din care, invariabil, cel putin unul m-a calcat pe nervi, dar nu asa, rau de tot.

Eh, ultimul coleg care ma scoate din pepeni e de fapt o colega, e prietena din episodul cu taxiul si telefonul, epsiod care m-a scarbit profund, pe langa celalalte multe nimicuri care ma scot din minti la ea – cum ar fi ca nu stie niciodata sa spele vasele, asculta muzica nasoala, grr.

Bun, cu toate ca m-am gandit de o multime de ori cum as putea s-o dau afara si cat de improbabila ar fi reusita mea, avand in vedere ca suntem prieteni de familie si toate nebuniile ce decurg din asta… am o senzatie ciudata.

Saptamana asta lipseste.. si parca mi-e dor de ea. mai mult →

(12 comentarii)