Eu i-as fi spus “O intamplare draguta de Revelion”, dar dupa ce i-am povestit unui prieten, mi-a replicat foarte sincer “Asta inseamna sa traiesti in Timisoara” si cu titlul asta am ramas.
Se intampla in seara de 31 pe la ora 9. Se facea ca ma indreptam impreuna cu Mihai (prietenul din liceu cu care ma intovaraseam la trezit de popi) spre casa in care se tinea cheful de pomina dintre ani.
Ploua mai infernal ca in poezia lui Stanescu afara si amandoi, ca doua doi drumari surpinsi de ninsoare in mijlocului lui decembrie, incaltati in bascheti usori de toamna, paseam ca lebedele printre balti mai mici si baltoace mai pline.
10 minute prin ploaie ne-au fost suficiente sa ne umezim la ciorap ca doua virgine in prag de discoteca sau camin cultural. Ajunsi la bulevard, am falfait de sub umbrele din aripi si am gasit un taxi galben in care am sarit fara sa ne mai uitam la indicativ, la firma sau la tarif. Buun. Cald si bine. Ce mai conteaza firma?
Acum toata lumea stie ca taximetristii sunt prietenii mei, nici asta n-a fost mai prejos. Am inceput sa-l mistocarim selectiv pe Mihai. Ba eu, ba taximetristul. Mihai foarte afectat de proaspata despartire de prietena. Termenul proaspat aparent variaza intre o saptamana si 6 luni. Am ras bine cu tipul, de altfel om serios, la vreo 50 de ani, cu nevasta si cozonac de Craciun acasa.
Pe drum am mai pescuit un prieten. Am ras cu taximetristul si cu cel de-al doilea tot de problema lui Mihai. Eh, si dupa ce am traversat juma’ de oras am ajuns la destinatie. Ne-am urat la multi ani, distractie si toate cele cu taximetristul, de parca ne stiam de juma’ de viata, nu de jumatate de ora, am platit, am verificat sa nu uitam umbrelele si am coborat.
Ajunsi la chef am bagat cate un gin tonic de gatlej, apoi inca unul si ne-am pus pe ascultat muzici. Ajunsesem prea devreme. Printre muzici, ringtone-ul meu cel nou. It used to be a funhouse ta na na na…
Ne amintim de noua gluma “I: De ce nu mai raspunde Dan la telefon? R: Pentru ca-i place prea mult melodia”. Radem, mai spunem poante, dar imi amintesc eu brusc:
Ba, unde mi-e telefonul?!?
Astia deja se imprastiau de ras, avand in vedere ca fix acum un an ramaneam fara telefoane – unuia i s-a oprit vitezometrul de Revelion si celalalt a fost uitat (!!!) in taxi.
Cautam prin casa, prin bucatarie, prin baie, pe peste tot. Nimic. Nada. Canci. Moni (povestea ei cu alta ocazie) era pe jos de ras: l-ai uitat in taxi?!? Nu pot sa cred. Doar tie ti se intampla din astea! :))
Mdeah. Great. Hai sa ma sun, imi zic. Sun. Si sun, si sun. I-o fi placand si lui melodia. Si sun. Imi raspunde!!!
- Erm, aa, aaaaaa. Buna seara…
- Buna seara
- Sunteti taximetristul?
- Sunt un taximetrist…
- Erm, da, eu sunt un zapacit care si-a uitat unul dintre telefoane la dumneavoastra. Stiti, m-ati lasat pe … colt cu … .
- Ah, da. Mai inainte l-am gasit. Nu stiam daca e al vostru sau al baietilor pe care i-am lasat mai inainte. Tot acolo unde te-am lasat te gasesc?
- Da, da, da. Va rog. Erm, da, va platesc cursa.
- Nicio problema, vin acum.
Lumea din jur a fost “WOW! Incredibil”. Recunosc, si eu am fost…
20 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS
Reactii pe bloguri
5 ianuarie 2010