Si pana la urma cat de sacra e casatoria?

Blog > Personal >

Si pana la urma cat de sacra e casatoria?

29 aprilie 2010 - 5:44

Multa vreme am crezut in casatorie. Poate era mai in gluma sau mai in serios, dar ma gandeam la casatorie ca la ceva sacru. O legatura in fata divinitatii (oricum s-ar numi ea). Am crezut intr-o unire sufleteasca pecetluita de o oarecare divinitate. Un juramant pe bune. Nu puneam eu mare pret pe religie, dar era ceva in ce imi placea sa cred.

Marea mea iubire a ales sa se casatoreasca. Erm. Cu altul. M-am prefacut ca am inteles motivele si am acceptat, oricum eram prea tanar sa inteleg. Nu stiu daca ea intelesese sau nu. Dar am suferit. Am plans si am blestemat. Am urat tot ce inseamna neam femeiesc si am blestemat din nou. Am blestemat inca o data si am injurat mai apoi.

A trecut mult timp de atunci. Cat? Destul. Destul incat sa rad de ca mi s-a intamplat si sa iubesc multe alte femei intre timp.

Unde vreau sa ajung? Mi s-au desfiintat toate conceptiile vizavi de casatorie in momentul in care m-am iubit cu ea o ultima data si mi-a spus ca in doua zile se casatoreste. Tot ce era sacru, tot ce trebuia sa sune sfant s-a dus pulii intr-un ultim orgasm. Pur si simplu. Aaaaah. Gata.

Poate ca pentru replica asta o sa ma urasca actuala prietena, poate si ultima, poate si viitoarea, dar pur si simplu nu mai cred. Nu mai cred in casatorie. Nu mai inseamna mai nimic pentru mine. Nu vreau sa ma casatoresc sau nu in sensul in care credeam ca vreau pe la 21 de ani. Pur si simplu.

Am vazut Up in the air si mi-a placut. Mi-a placut filozofia libertatii de a fi. Independenta de orice inseamna materie. Ca e pe bani sau iubire, tot pe acolo.

Drama de final a fost in schimb de rahat. Esti singur la 40 de ani. Ahem. Cum singur? Ai atatia oameni in jur. Si House e singur din punct de vedere al casatoriei, daca tot vorbim de filme si fictiune. Si dr. Troy din Nip/Tuck e la fel de singur. La fel si alte personaje celebre. E rau? De ce? Nu depinzi de nimic. Poti sa faci ce vrei.

De curand am revenit la zero, la inceput. Ma simt liber. Am ramas fara o gramada de proiecte care din ignoranta-mi stateau fara backup pe hard-ul de laptop. M-am deprimat in prima faza, dar m-am gandit mai bine si e chiar misto. E un nou inceput. Ma simt bine. Imi arat mie insumi ca nu depind de nimic.

Mi s-a pus in vedere ca fiind femeie e altfel. E altfel la 30, sau 40, sau 50 de ani. De ce?

Daca erai urata la 20, n-o sa fii mai frumoasa la 30. La fel cum, daca erai bestiala la 20, n-o sa ajungi neinteresanta la 30. Si daca asa erai si inca esti, nu e cu nimic mai grav la 30, sau 40. Ah, crezi in sacralitatea casatoriei? Pai, trebuia sa ai si tu 21 de ani la un moment dat.

Subiecte: Casatorie, femei, Fictiune, Filme, House, Mno, Pat, Prietena, Religie

Cum să reduci bounce rate-ul la 1% » « De ce e misto sa ai totul sub parola

25 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS

Liviu
Casatoria ramane sacra. Au demonstrat-o mili(arde)oane de cazuri in care oamenii au ramas impreuna pana la moarte nu din iubire, ci de dragul casatoriei, cu tot complexul ei de situatii si sentimente.
Exista momente in viata cand iti doresti sa te asezi, sa te stabilizezi, sa te vada vecinii ca un om mare, responsabil, care duce in spate o casa de oameni si are puterea sa rada, sa joace fotbal, sa faca jogging. Momentele astea tin de anumite stari pe care le induce varsta – undeva dupa 20 de ani. Insa exista si un prag al “rabdarii momentului”, peste care daca se trece, o relatie se leaga mai greu, vezi partea dificila a celui de langa tine, iubesti logic (in cele mai fericite cazuri), te impiedici de sute de defecte si iti ridici standardele prea sus. Atunci nu mai crezi in casatorie, iar iubirea se banalizeaza in relatii scurte, se aprinde la primul decolteu de pe strada si se stinge dupa ultimul sex, intr-o noapte departe de a fi romantica.
De departe, situatia de genul asta nu ne elibereaza, cine ne face sa ne simtim mizerabili. Mai mizerabili ca la 16 ani, cand visam romantism, dar nu stiam cu ce se mananca femeia.
29 aprilie 2010 · 7:35 · Raspunde · link
missia
Casatoria e un act, prefer sa ma unesc cu cel iubit doar print-o logodna (oricum mi se pare si mai romantic) decat sa semnez un act care schimba mai tot timpul in rau vietile oamenilor. Pot iubi un barbat, pot face casa si copii cu el, la timpul potrivit, si fara aprobarea primarului…
29 aprilie 2010 · 9:46 · Raspunde · link
missia
*printr-o logodna
Mi-s adormita :P
29 aprilie 2010 · 9:48 · Raspunde · link
sara
Normal ca este sacra. Inca nu ai intalnit tu persoana cu care te-ai casatori in secunda urmatoare, chiar acum ai impresia ca ai intalnit-o. vei vedea tu ;)
eu la anu ma casatoresc :D
29 aprilie 2010 · 9:50 · Raspunde · link
Andreea
Nici eu nu cred în sacralitatea asta a căsătoriei. Însă ce mă intrigă sunt relaţiile alea care durează 5-6-7-8 ani şi nu conduc la căsătorie. Adică, dacă stai cu un om atâţia ani, nu înseamnă că totuşi cu el / ea te înţelegi suficient de bine încât să oficializezi chestia asta? Să treci la următoarea etapă? Şi chiar dacă e normal să nu mai iubeşti ca la începuturi, vin copiii şi ceea ce rămâne în cuplu e prietenia şi respectul. Cam asta cred că îi ţine pe bunicii mei împreună de aproape 60 de ani.

În cazul unor relaţii trecătoare e normal însă să nu îţi stea capu la pirostrii. Şi da, cum zicea Liviu, în timp, ajungi să te plafonezi, să nu mai fii mulţumit de nimic, să vezi defecte peste tot. Asta merge pe principiul “sufli şi în iaurt”.
29 aprilie 2010 · 10:19 · Raspunde · link
ionouka
Bai oameni, actul ala nu schimba nimic in noi. Schimba un nume, o adresa si niste acte. In rest, tot noi sintem, tot o relatie e. Casatoria se poate rupe, nu e ca si cum daca ai spus Da la un moment dat, nu poti sa pui un NU peste.

Ani la rind am simtit si eu asta: casatoria e inutila, o sursa de presiuni suplimentare care nu duc la nimic bun.

Apoi am cunoscut un om cu care-am stiut ca vreau sa ramin de tot, la o luna m-a cerut, in altele cinci am facut nunta. Sigur ca nu e totul roz perfect, dar simt cu fiecare celula din corpul meu ca it was the right thing to do.

Deci eu zic ca e doar o chestiune de timp si de oameni potriviti. Voi sinteti inca tineri… :)

Mai zburdati putin, ca acusi va suna si voua alarmele interioare!
29 aprilie 2010 · 10:36 · Raspunde · link
Corina
Eu nu cred în sacralitatea căsătoriei, dar cred în beneficiile de a face parte dintr-o familie şi de a îţi întemeia tu una la un moment dat. Nu văd căsătoria ca pe ceva ce ţine neapărat de religiozitate, ci mai degrabă de social. E doar un pas firesc în evoluţia omului, din punctul meu de vedere. Şi e poate şi oficializarea sentimentului că vrei să fii cu o singură persoana pentru tot restul vieţii. :)
29 aprilie 2010 · 12:13 · Raspunde · link
Dan Lee
Căsătoria nu este neapărat legată de iubire, aşa cum nici serviciul pe care îl ai nu e legat neapărat de pasiunile tale. Căsătoria este doar o instituţie socială necesară care implică anumite responsabilităţi. Chestia cu sacralitatea este legată doar de actul reproducerii şi al procreerii.
29 aprilie 2010 · 12:36 · Raspunde · link
crinutza
Din punctul meu de vedere, casatoria e o promisiune. O promisiune de a te implica trup si suflet in relatia cu celalalt, in ideea ca va dura pana la adanci batraneti.
Daca nu se pleaca de la premizele astea, prefer sa n-o fac pur si simplu. Se poate si fara.

@Liviu… poate oamenii pur si simplu nu aveau alta alternativa.

@Andreea: cunosc si eu cazuri de-astea. De obicei unul sau amandoi se tem sa o ia de la inceput si prefera genul asta de relatie calduta, chiar daca nesatisfacatoare.
29 aprilie 2010 · 12:56 · Raspunde · link
Groparu
Mo, nu spune nime’ ca la 25 de ani judeci universal si suprem, si vezi absolutul in ceea ce priceste casatoria.

Pe de alta parte, nimeni nu spune nici contrariul.

Io zic ca atatea cazuri de casnicii perfecte destramate si casnicii cu oameni care se bat cap in cap zilnic si carora le merge chiar OK am vazut ca nici nu mai stiu ce sa mai cred.
29 aprilie 2010 · 12:58 · Raspunde · link
alinutza
hadi bre! si ce zici matale o casatorie mai e sacra daca e un simplu contract ca sa zica lumea ca esti mare responsabil? da. eu credeam ca e un pas firesc intr-o relatie in care cei doi se iubesc indeajuns ca “sa si se suporte” pana cand mortea ii va desparti. acum personal nici eu nu mai cred in casatorie. cunosc multe cupluri care se casatoresc doar de gura lumii si a parintilor si pt ca este timpul sau pt o siguranta materiala etc. multe alte motive dar cred ca o fac de cele mai multe ori de teama simguratatii. unii isi leaga viata de altii fara sa-i iubeasca si din lasitate. suntem egoisti prin excelenta dar sa nu ne uitam prea mult in oglinda! ar trebui cred sa ne simtim mai mizerabili daca ne-am lega viata de un om pe care nu-l iubim sau care stim ca nu ne iubeste!
29 aprilie 2010 · 14:20 · Raspunde · link
Ionut
Intrebarea e: Tu nu mai crezi in casatorie, dar casatoria mai crede in tine!?
29 aprilie 2010 · 15:30 · Raspunde · link
alexxa
la 21 de ani credeam si eu in casatorie, tot pentru ca-mi dadea aripi “marea iubire”… lucrurile s-au schimbat mult intre timp si la mine, insa am reusit s-o las in urma si sa ma curat; sper s-o faci si tu! ;)
30 aprilie 2010 · 12:38 · Raspunde · link
Andra
Ai starnit controverse serioase aici, cum era si de asteptat cu abordarea unui asemenea subiect. Eu n-am crezut niciodata in casnicie, fiindca mi se pare ca e un construct social si ca mai rau ne frustreaza decat ne face fericiti. Cred in fericirea de a fi cu cineva. Si mai cred ca atunci cand relatia nu-si mai are rostul, e cazul sa mergi mai departe. In viziunea mea, casnicia tinde sa-i limiteze pe oameni.
30 aprilie 2010 · 13:24 · Raspunde · link
Elena
Eu una nu prea ma gandesc la casatorie. Nu spun nici da, nici nu. Cert e ca nu ma vad casatorita in urmatorii 5 ani :D Dar asta nu inseamna ca n-ar putea sa se intample.
30 aprilie 2010 · 16:20 · Raspunde · link
psiheea
danuuuuuuuut, vrei sa spui ca nu mai ai 21 de ani? imi frangi inima! eu sper sa am 21 toata viata!
30 aprilie 2010 · 16:59 · Raspunde · link
- de ce?
  hehehe. 21 si un pic. e bine asa? :)
  30 aprilie 2010 · 17:17 · Raspunde · link
psiheea
bine, te las sa te simti bine ca esti mai mare ca mine :P
30 aprilie 2010 · 17:33 · Raspunde · link
ioanapretty
nu te vor comanda decat cele mult pre cinice sau cele ce traiesc intr-o lume a lor nezguduita de cataclismele vietii.ciudat imi e sa privesc prin prisma unui barbat dar poate privesc o minciuna ,oglida sufletului pare acoperita de o iluzie satirica. sm acum 21 de ani si dupa 3 ani de casatorie , cei mai frumosi din viata mea, m-am trezit intr-o ampla minciuna.el era cu o ea cu mult pana sa ma casatoresc cu el,ea cea mai buna prietena si sfatuitoare a mea si tot ea maritata cu un alt el. eu la 21 de ani m-am trezit intr-o dimineata cu doi copii, in ipocrismul si cinismul lor si fara sa vreau am aflat de ei.pe cine ar trebui sa urasc?? pe el, pe ea , casatoria, sau pe mine ca am fost prea tanara si prea credula??
2 mai 2010 · 1:08 · Raspunde · link
- Biank
  pe nimeni.ura este doar energie aiurea folosita.cat despre casatorie….fiecare va spune cate ceva in functie de relatia pe care o are( sau nu).Daca in trecut ai trait amarul tradarii de cel / cea iubit/a e normal sa crezi in “falsitatea” casatoriei, in prezent speri din nou la ….”heppily ever after”, doar pt ca iubesti din nou( sau cel putin asa crezi).
  Mi-a atras atentia”ea” care s-a culcat cu tine cu doua zile inainte de nunta:-”….vai cate as zice despre treaba asta:D.
  8 mai 2010 · 18:04 · Raspunde · link
George Nicolae
genial!
3 mai 2010 · 12:21 · Raspunde · link
Aberatiu
Punct ochit, punct lovit, as zice…:P Bine punctat. Si sa stii ca nu esti singurul cu aceasta opinie :))
3 mai 2010 · 13:49 · Raspunde · link
stii-vorba
- hai sa facem sex!
– iubitule, numai dupa casatorie!..
– ah, sa mi dai un telefon sa ma anunti atunci.
7 mai 2010 · 23:58 · Raspunde · link
- de ce?
  hahaha, da, buna asta
  8 mai 2010 · 4:42 · Raspunde · link