Nu stiu dacă e în manuale, în facultate am chiulit la cursul ăla (de PR, zic), mi-am luat examenul pe ochii mei negri frumoși plus o mapă de presă și un studiu de caz, dar pentru mine un PR trebuie să-ți fie prieten în primul rand. Sau aproape. Trebuie să îmi placă de el (omul/comunicatorul) înainte de a a-mi plăcea brandul pe care îl reprezintă, dacă nu mă obligă cu bani. Glumesc, nu-mi vând convingerile. Trebuie măcar să simuleze prietenia asta, dacă nu o poate realiza cu adevarat, dar asta e deja altă discuție.
Bun, de aici pornim. Omul de PR, piarista, în limbaj popular, e musai să-mi devină prieten. Sexul e bonus. (Apropo, știți bancul ăla: -Cum se numește la barbați fundul? -Anus. -Dar la femei? -Bonus. Hehe, să nu dam în diverse)
Și ca să fim prieteni care e primul pas? Pentru asta nu trebuie manuale. E logică elementară. E musai să ne cunoaștem. Online, offline. Căcat. Să ne cunoștem cumva. Buun. Apăi și atunci de ce, pule pe macara, când se schimbă PR-ul unei companii nu se poate da măcar un mail de gen:
Coae, salut.
Sunt Georgica și o sa iți trimit comunicate-de-presa-și-newslettere-pentru-că-altfel-nu-știu-să-comunic-eu de acum încolo din partea companiei X, cu care ai mai colaborat. Știi, cealaltă gagică și-a oxigenat părul până s-a evoporat cu totul. Ea.
Azi am primit un email de la o necunoscută. A trebuit să mă prind eu din adresa ei de email cine drac’ e și de ce n-ar fi spam ce-mi trimite. Nu s-a semnat, nu nimic. A trebuit să presupun eu.
Și nu e prima dată.
5 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS
Reactii pe bloguri
21 mai 2010