Blog > Opinie >

Orice povestire poate fi completată

26 octombrie 2010 - 18:17

fereastra-timisoara

Îmi povestea la un moment dat un cunoscut despre Timișoara, ca oraș, ca societate și ca mod de viață, fără să știe că acolo locuiesc și că acolo m-am născut. Ne văzusem de vreo două aiurea prin țară și povestisem mai mult de dragul de a povesti.

Mi-a spus niște lucruri care m-au mirat cumva, îmi păreau noi și necunoscute mie, localnicul. Cel mai tare m-a nedumerit când mi-a spus că aici oamenii locuiesc orașul, îl tratează ca pe al lor, se simt părtași la viața orașului și există cumva un sentiment de adeziune socială, nu “doar atunci cînd trebuie să înjure cîte un francez sau cîte un italian de pe la vreun ziar care ne face ţigani”, cum zicea Cătălin Ștefănescu într-un articol din Dilema Veche. Ceva asemănător.

Prea obișnuit fiind cu societatea dimprejuru-mi nu am avut prilejul de a observa, ceea ce consideram pe atunci, finețuri ale vieții. Făcând comparație mai apoi cu alte locuri prin care am trecut, ca vizitator, mi-au părut chiar evidente diferențele, și chiar am reușit să remarc altele noi, cum ar fi că oamenii zâmbesc pe stradă, că apar și tineri în rândul poporanilor care umplu băncuțe în fața blocurilor din zone liniștite, că prioritatea în intersecții se acordă și altfel decât pe rațiuni de gen “normal că m-am băgat, doar mă grăbeam”. Sau poate toate astea dădeau sentimentul ăla de adeziune socială de care îmi vorbea? Nu știu, dar îmi place să cred orice povestire poate fi completată.

Berea Timișoreana organizează un concurs mic și (foarte) rapid.

Cinsteşte-ţi oraşului cu poveşti despre locurile, oamenii, tradiţiile şi întâmplările care fac parte din istoria lui prin:

eseu – pe care îl premiem cu un notebook Dell Mini
eseu după fotografie – pentru care primeşti tot un notebook Dell Mini
foto-reportaj – şi noi te premiem cu o cameră foto Canon 1000D
video-reportaj – şi câştigi o camera video Sony DCR SR58e

Detalii pe http://www.beretimisoreana.ro/povesti/cinstim-povestea-oraselor/. Concursul durează până duminică, pe 31 octombrie.

Imagine frumoasă via Valentin Vieriu

»   «

7 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS

  • Patric

    Foarte rapid, da!

    Raspunde · link
  • adizzy

    ah de nu ar fi cu votare din partea prietenilor era mai interesant…

    Raspunde · link
  • Pisi

    adizzy ai dreptate. faza cu votarea cumva ma depaseste si ma lasa rece. de ce mai trebuie votat? bine.. motivul e clar….

    dar… totusi de ce?

    nu puteam bine mersi sa publicam articolul?

    Raspunde · link
  • Claudiu

    Independent de concurs sau alte chestii.

    Acum 4 ani, când am venit în Timișoara eram fascinat de orașul ăsta. Efectiv simțeam spiritul de schimbare, de solidaritate, de ”mai mult”, chiar dacă de loc sunt din Satu Mare..și pot zice că și acolo e relativ ok.
    În ultima vreme, totuși am devenit foarte dezamăgit de oraș..(și mai ales țară, deși asta e irecuperabil). Bun, poate am avut ocazia să mai ies din țară și să cunosc câte puțin și de la alții.. dar totuși, parcă Timișoara nu mai e ce a fost.
    Nu e ce a fost sau ce am simțit acum 4 ani: în trafic o grămadă de idioți: idioți din fire sau șmecherași, la mall plin de figuri, pe stradă la fel. Oamenii au devenit fantastic de stresați; e plin de lăudăroși, de cocalari, de oameni care n-au ce face decât să ducă grija altuia.
    De unde au apărut atâția țărani în oraș?!

    În rest.. orașul e murdar și la propriu. Drumuri vai și-amar, administrare jalnică (parcări, ADP, Telpark, Pol. Comunitară), impozite, țepe. Efectiv eram amuzat când nu puteai parca pe câte o parte a străzii că cică veneau de la RETIM să curețe șoseaua. Păi în oraș e plin de șantiere, degeaba spală ei șoseaua dacă camioanele la ieșirea de pe șantier intră pe stradă cu noroi. Acolo trebuia instalat un furtun cu jet de apă și cineva să spele roțile înainte de a intra respectivele camioane pe stradă… La noi ce s-a făcut, s-a dat peste cap jumătate de oraș. În fiecare zi.
    Corect, în restul țării e și mai și. Dar Timișoara nu e ca-n reclamă, să fim serioși.

    Cred că am avut o idee preconcepută despre Timișoara, care a funcționat o bună vreme și de fapt acum am ajuns să cunosc ce înseamnă și orașul ăsta.

    Mda, e toamnă.
    Cu dedicație: http://www.youtube.com/watch?v=oJqae_xvykE

    În rest, sunt sătul de concursuri cu ”cheamă prietenii să voteze/like”…

    Raspunde · link
    • Gigi Duru

      serioooos? du-te in buc (si in alte orase) si cand iti va bauni capul de atatea claxoane mai da un bip (post) pe aici. Compara orasul asta cu restul romaniei nu cu orase din vest. Nu iti uita radacinile…

      Raspunde · link
  • Mihai

    Va invidiez pentru Timi…

    Raspunde · link

Reactii pe bloguri

  1. Tweets that mention Orice povestire poate fi completată -- Topsy.com
    26 octombrie 2010

Comentariul tau

Ceva reguli de comentarii pe blog