Al doilea invitat în maratonul Nescafe de astăzi e Daniel Sima. Timișorean și el, om de marketing în general, ălă-care-râde-mult în rest. De asemenea cunoscut drept ălă-care-mi-a-terminat-cutia-de-chococino. Cred că o să-i dau unfollow pe Twitter.
Când ne-am întâlnit prima oară, era proaspăt parfumat, aranjat, ieșit dintr-un film cu mafioți. Ajunsese la Dan acasă, aștepta musafirii. Era încă rece când i-am strâns mâna. Am fost avertizați că a venit cu bagaje multe și foarte diferite, dar nu mă așteptam la așa ceva. 
Stăteam la țigară în bucătărie, povesteam de predecesorii lui. La un moment dat ne-a întrebat dacă suntem curioși să vedem cu ce se ocupă. Înainte să înceapă să scoată din bagaj cutiile, s-a prezentat. A zis că e momentul să știm că în periculoasa lume a cafelei e cunoscut drept Pinguinul. Ne-a povestit cum a făcut cu Dan înțelegerea să îi dea un loc al lui, iar el îi va da orice. La orice oră. Periculos aranjament. Am avut emoții când am auzit.
Dar era prea tărziu să plec. Știam deja prea multe. Nu mai puteam face nimic. Am rămas.
A scos 9 cutii cu pastile, fiecare alt tip. Dacă ai încercat vreodată produse similare, știi senzația pe care o ai când cineva îți expune o așa serie pe masă. Vrei să le încerci pe toate. În aceeași zi.
Nu are rost să povestesc cum s-a întâmplat, dar după nici 10 minute, eram în bucătăria aia 4 oameni satisfăcuți. Eu am încercat cel mai periculos produs. Chococino. Să zicem doar că e echivalentul cocainei la băuturi calde. După prima doză simți că nu te mai poți opri.
3 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS