Nu numai că vânăm like-uri, cum spuneam săptămâna trecută, dar suntem dependenți de forma asta nouă de apreciere – o observa și Neil Strauss într-un articol superb pe The Wall Street Journal.
Dependența asta de like-uri, de apreciere, de recunoaștere ne omoară personalitatea și omoară diversitatea. Ne lăsăm ușor-ușor influențați sau manipulați de ideile prietenilor sau a celor care ne înconjoară, primim conținut pe tavă și îl luăm drept bun, scriem despre ce credem că ar place cititorilor și nu despre ce ne-ar plăcea nouă, ne conformăm dorinței majorității în loc să mergem pe calea pe care o considerăm noi bună. Așa se tabloidizează social media și internetul în general.
Conținutul original, ideile noi mor ușor-ușor sub apăsarea ideii de neîmplinire, a lipsei de like-uri, tweet-uri sau plusuri, iar de multe ori cele care ajung să prindă nu sunt decât produse de masă, mediocre, pentru mediocritate.
Like-ul tabloidizează internetul. Decât zic.

11 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS