Mi-am dat seama în seara asta, venind la o genială bere povestită cu Richie, Luci (partenerul lui de la Marele Ecran), Tudor și Dragoș, că așa fac în mod curent. I-am spus taximetristului să oprească fix în fața magazinului de vis-avis, magazin care nu e chiar vis-avis, e vis-a-vis de fix locul ăla liber dintre blocul meu și casa ratată la demolare de comuniști din dreapta blocului. Singura din cartier, de altfel. Magazinul e fix vis-a-vis de tomberonul blocului, ca să fiu mai exact.
De fiecare dată fac așa, nu-i spun taximetristului care mă aduce acasă să oprească în fața scării, ci un pic lângă, ca și cum nu aș vrea să știe exact unde locuiesc. Mai mult, evit să fac prea mulți pași pe trotuar înainte ca taxiul să se urnească de pe loc, ca și cum aș vrea să-l derutez pe șofer: tipul ăsta intră la casă sau la bloc?
Și e ceva guvernat de subconștient. Nu-mi dau seama ce-mi imaginez: că va veni ăsta să răscolească tot blocul ca să mă găseacă dacă care cumva nu-i las bacșiș? Că va încerca toate ușile descuiate din bloc până va ajunge la a mea? Că va veni să-mi fure ceva? Să-mi mânjească clanța cu căcat de cerșetor? Pula mea. Nu știu ce-mi imaginez, dar niciodată nu rog taximetristul să oprească în fața scării.
Culmea e că sunt prieten cu taximetriștii, tot timpul îi găsesc pe ăia dispuiși să-mi povestească cum fac ei la țară țuică (că ăsta din seara asta), ce probleme sentimentale au sau dispuși să-mi asculte diverse idei personale pe care poate nu le-aș împărtăși cu cunoscuți. Nu știu ce am.
Poate am văzut prea multe filme cu spioni, poate am instinct de proprietate prea bine dezvoltat. Sau poate sunt paranoic.
imagine via antena3
15 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS