Baby, frământă-mă cu boia de ardei (dulce)

8 noiembrie 2011 - 4:55

Nu știu dacă tot praful de boia dulce îi frământă Acum* pe cei de la Celelalte Cuvinte, dar știu că în două zile e concert în Timișoara și știu că acum 2 ore frământam peștele (și apoi cartofii) în boia de ardei dulce și a ieșit genial. Ispita** mea cea nouă e boiaua. Boiaua dulce.

N-are legătură mâncarea cu muzica, dar la ceas târziu*** era făcută mâncarea și tot atunci mă gândeam că se lasă rău**** dacă nu mă prezint la concertul aniversar cu lecțiile făcute, cu versuri învățate și tot tacâmul, cel puțin ca în nopțile***** din bucătărie.

Da, probabil e una dintre cele mai neobișnuite prezentări de concert, like, ever, dar serios că îmi place la nebunie mâncarea făcută cu boia de ardei dulce și mă frământă gândul la concert.

afis turneu celelalte cuvinte

În ordinea tacâmurilor puse pe masă, se aude că la concertul de joi (10.11.2011) din Setup Venue băieții vor cânta în jur de trei ore, mai mult e doar 20 de lei intrarea.

Așa că o să las acest link aici. Alături de boiaua dulce.

* de pe NOS, 2004
** de pe Ispita, 1997
*** de pe Vinil Collection, 1996
**** de pe Se lasă rău, 1992
***** de pe Stem, 2008

»   «

2 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS

  • Rudolph Aspirant

    Normal ca te framanta/preocupa dorul de duca la concert, deoarece nu ai inca nivelul optim de dopamina si oxitocina circulanta ca sa treci la preocupari mai casnice, mai ales ca acum ai vazut ce te-asteapta cand o fi, daca o fi, sa treci si la pasul urmator celui de folosire al hartiei igienice in comun (descris anterior).

    (Prognoza pe termen lung e insa OK, deoarece sti si chiar iti place sa gatesti, deci neinsurat nu o sa ramai, chiar daca, doamne fereste, in relatia actuala nu o sa ajungi la nivelele alea necesare din substantele mai sus mentionate, si, din cauza asta, se poate destrama. Despre prognoza pe termen mediu al relatiei curente nu pot sa opinez fara sa mai dai cate un raport periodic despre pasii/pragurile peste care treci sau de care te impiedici in viitoarele luni, cat inca stai sa vezi, asa cum e si bine, prudent, ce se mai intampla cu dopamina si oxitocina, adica in sus sau in jos. Iar re. prognoza pe termen scurt, e simplu: daca mergi la concert cu permisie de voie stampilata si semnata AUTENTIC, (si/sau eventual insotit de bodyguard de incredere sa te pazeasca), e de bine, daca insa te duci fugind noaptea pe ascuns fara sa ceri voie, nu cred ca o sa fie asa de bine.)

    Raspunde · link
  • Rudolph Aspirant

    P.S. Pentru publicul mai larg posibil curios sa vada exact daca are nivelul optim de dopamina si oxitocina astfel incat sa poata cere pe cineva in casatorie, (daca are deja intentii serioase dar inca se mai codeste, si nu prea stie ce sa faca, etc.): NU va grabiti sa-l enervati pe medicul de familie cu cereri de masuratori de nivele de substante din astea in sange, deoarece in mod realist nu are timp de atata hartogaraie de buletine de analiza cate ar trebui sa completeze cata cerere ar fi, plus ca NU s-a determinat inca un nivel optim comun pt. mai multe grupe de varsta, sex, eventual profesii, de la care sa fie OK sa te-nsori. Depinde, inca, pana s-o mai dezvolta stiinta, poate chiar si posibilitatea de determinari de profil genetic specific pertinent pe scara larga pt. determinare de nivel optim in functie de genotip, de la caz la caz, la unii le e de ajuns 1 microgram, altii au nevoie sa fie impinsi de vreo 5, etc., plus ca depinde si daca receptorii din corp pt. acele substante sunt liberi sau ocupati cu alte posibile substante, de obicei din alea ilicite, sau sunt “obositi”, mai putin sensibili, din cauza de abuz de indragostiri anterioare prea frecvente, etc. Daca insa acest sfat vine prea tarziu si sunteti deja la usa cabinetului medicului de familie, macar, ca sa nu fi facut drumul degeaba, cereti si voi sa va faca niste analize de BTS, ca inca e in crestere frecventa in Europa de est, plus, bineinteles, daca tot sunteti pe strada, cumparati-va protection, (chiar daca sunteti intr-o relatie monogama mai de lunga durata, ca nu se stie niciodata, mai ales daca nu va testati amandoi, amantrei, sau cati oti fi acolo la usa medicului si va cunoasteti unul pe altul mai bine mai de demult.)

    Raspunde · link

Comentariul tau

Ceva reguli de comentarii pe blog