Mersi Orange, dar mi-aș dori telefonul întreg

23 decembrie 2011 - 17:44

Aseară am mai pierdut 2 ore și jumătate doar pentru a mă enerva și a afla că s-ar putea să-mi văd telefonul întreg abia anul viitor. “S-ar putea” e expresia cheie.

Să povestesc povestea de la început.

Începutul începuturilor vine cu moartea subită a accelerometrului pe al meu Samsung Galaxy S (White, hehe). L-am scos din husă într-o dimineață, m-am îndreptat spre tron (aveam de gând să tronez vreo jumătate de oră pe interneți) și am constatat că în mod extrem de sec accelerometrul nu mai merge.

Ecranul nu se mai rotește

Nicio aplicație nu reacționează la rotire, jocurile bazate pe înclinarea telefonului nu simt nicio mișcare. Nimic. Am încercat să-l recalibrez din meniu. Nimic. Am încercat să-i dau un restart. Nimic. Apoi, sictirit, am zis că pot trăi și doar cu ecran orientat în mod portret pentru o perioadă. Se întâmpla acum 2 luni.

A venit moartea bună

De astă dată într-o seară. L-am scos din buzunar după câteva ore lipsite de interacțiune. Surpriză. E mort. Mă rog, paralizat. Ecranul aprins, butoanele fizice aprinse, lipsă totală de răspuns la vreo comandă. S-a rezolvat doar cu scoaterea bateriei.

Surpriză mare a venit când după repornire era gol. Nu în sensul “fără haine”, ci “fără date”. M-a întrebat de contul de Google, de Facebook, de Twitter, iar apoi m-a întrebat dacă vreau să-mi import agenda. What???

Am apăsat “nu” doar ca să mă asigur că nu face telefonul mișto de mine. Nu făcea. Tot ce era salvat în telefon dispăruse. Agenda din memoria lui, agenda importată, mesaje, istoric apeluri. TOT. Chiar și setările de internet. Asta se întâmpla acum 2 săptămâni.

Nu m-am grăbit nici de astă dată să-l duc la garanție, gândindu-mî că-mi voi putea cumva recupera numerele salvate în ultimele 6 luni în telefon, la cele vechi aveam backup.

2 zile mai târziu, tot pe seară, îl ridic de pe birou pentru a apela un prieten și îl văd din nou șocat. Blocat. Paralizat. Hai la garanție cu el.

Vă sunăm noi

Săptămâna trecută. Ajung la Orange Shop Timișoara, sunt rugat să aștept “doar un pic” să fiu preluat și, de bună credință fiind, aștept. Un pic a însemnat o oră. Am mai pierdut încă o jumătate de oră cu explicații despre ce are telefonul, cu rescrierea fișei de preluare în garanție pentru a ajunge la o oarecare formă finală “telefonul se blochează, accelerometrul nu merge” și un “mi-a șters toate datele” completat cu pixul de mine la observații.

Probabil în ochii tipei de la Info nu era atât de interesant că am rămas fără agendă, mesaje și toate cele. Plus răspunsul: Vă sunăm noi (când e gata).

Ăștia de la Orange sunt atenți cu smartphoanele

Mare mi-a fost mirarea că nu a fost nevoie și de cutia lui, cu care mă prezentasem la ghișeu, desigur. Eh, poate știu ei să aibe grijă de un smartphone. Ah, am uitat să precizez ceva. Tipa de la Info a ținut să menționeze pe procesul verbal de preluare la rubrica “condiție telefon” – “ușor uzat”. Deși arăta impecabil. Ok, o fi mai atentă la detalii decât mine. Ea mi-a explicat că e vorba de zgârieturile alea minuscule care se pot vedea pe spatele telefonului doar la lumină puternică. Fair point. Sunt atenți oamenii.

Telefonul ajunge în 2 zile

Acum 2 zile primesc sms cu “telefonul a fost trimis la Timișoara, ajunge în 2 zile”. Aseară mă prezint în Orange Shop.

Sunt rugat din nou să aștept “doar un pic”. Pic care a durat de astă dată o oră și ceva. Primesc telefonul. Să semnez de primire. Mă uit la el și…

-Erm, eu nu semnez.
-De ce? E ceva în neregulă?
-Daaa. Carcasa e crăpată în colțul ăsta.
-Sigur n-a fost așa?
-Domnișoară, tot la dumneavoastră l-am predat acum o săptămână. Ați ținut să menționați că e “ușor uzat” doar pentru că avea zgârieturi munuscule care nu se văd decât la lumină puternică pe carcasa din spate. Telefonul arăta impecabil.
-Păi și cum vrei să facem?
-Nu sunt în măsură să vă spun, dumneavoastră ar trebui să-mi spuneți. Eu tot ce știu e că nu primesc telefonul în starea asta.
-Încercați să vedeți dacă măcar merge.

Eu nu primesc telefonul în starea asta

Scot capacul/carcasa și observ că un șurub nu stă bine/e montat strâmb chiar în colțul corespunzător crăpăturii. Îi arăt și domnișoarei. De astă dată e de acord cu mine. Mai analizez un pic telefonul. Celălalt colț din partea superioară e ciobit. Cmon. Ce naiba e asta? Mă mai uit la el. O folie de genul “nu desface, că îți pierzi garanția” din interiorul lui e de asemenea desprinsă.

-Eu chiar nu semnez pentru primirea telefonului. Vreau să fie trimis înapoi și îl vreau în stare impecabilă, cum l-am predat.
-Păi, luați o foaie de hârtie și notați ce probleme aveți.
…”că am fost nevoit să-mi pierd atâtea ore în Orange Shop? Că mă trece la budă dacă mai stau mult aici?” mă gândesc eu.
-Erm, nu aveți un fomular tipizat, ceva?
-Nu, dar treceți pe o foaie, puteți sta la biroul acela, unde colegul lipsește.
-Și ce titlu îi pun? Proces verbal de primire? Plângere? Cerere?
-Ce vreți dumneavoastră.
-Mersi mult…

Către Orange, Sesizare…

Mă pun frumos la biroul colegului lipsă și îmi vărs amarul pe hârtie. Completez cu detalii despre factură, serii de telefon, de acte, de contracte, de garanții, nebunii, detalii despre starea telefonului, când îmi sare în ochi nota de pe certificatul de garanție. Nota conform unei fișe de service pe care n-am văzut-o nici până acum “soft. update”.

Păi bine măi, Nenicule, îi faci un update de software, dar pentru asta trebuia să-l și desfaci? Nu am o problemă cu desfăcutul telefonului sau a vreunui aparat de către service, doar ei sunt autorizați să facă asta, dar asta cât timp e pus la loc așa cum era. Apooi, din ce știu eu era suficient să-i vâri un cablu de date un funduleț și era destul pentru update. Știu eu prost?

Ce se întâmplă mai departe?

-Repreluăm telefonul și-l retrimitem în service, dacă sesizarea va primi răspuns pozitiv se va întoarce ca nou.
-Și dacă nu?
-Noi nu vă putem spune.
-Ok, fie. În cât timp primesc răspuns?
-Maxim 14 zile lucrătoare.
-Deci la anu’ voi avea telefonul repaat și întreg.
-Noi nu vă sfătuim să vă faceți prea mari speranțe, nu toate cererile și sesizările sunt rezolvate pozitiv.
-Adică eu voi rămâne cu telefonul bușit în urma unui update de software?!?
-Pai…

Telefonul mau se mai plimbă un pic

Apoi e bușitura din celălalt colț. Eu m-am oferit să le dau cutia în care l-am cumpărat, ei au refuzat. Sunt convins că e de la transport. Când a fost scos din dulapul cu telefoane aruncate la întâmplare, ca ciorapii mei murdari, era învelit într-o bucată de hârtie – certificatul meu de garanție, ca să fiu mai exact. Nu îmi face impresia că e o prea bună protecție împotriva șocurilor, sincer.

Poate în 14 zile se întoarce și mai avariat. Poate sesizarea și cererea mea e “rezolvată” pozitiv, dar e transportat și mai prost decât prima dată. Poate se întoarce și cu ecranul spart.

Eu ce fac atunci? Îl mai trimit încă o dată în service, mai fac încă o sesizare, poate o plângere, mai aștept vreo săptămână și mai pierd încă o zi lucrătoare așteptând să am un telefon întreg?

Mersi Orange.

tl; dr

Moare accelerometrul. Telefonul se blochează. Telefonul îmi șterge datele. Îl duc într-un final la garanție. Se întoarce cu un upgrade de soft și bușit. “Noi nu prea avem ce să vă facem, dar dacă aveți chef și timp de pierdut face o plângere. Noi nu credem că ar trebui să vă faceți mari speranțe.”

Vorba unei prietene: mai bine dădeai cu el de pământ și primeai unul nou prin asigurare, așa plăteți 2 euro în plus pe lună degeaba.

»   «

30 reacţii · Comenteaza · Urmăreste comentariile prin RSS

  • BogDan

    OPC? Cred că ăsta e caz de OPC, direct. Nu ştiu cât se rezolvă, dar sincer, eu nu aş mai avea încredere că telefonul ăla e în starea în care trebuie să fie. Vezi măcar să fie aceeaşi placă de bază :)

    Raspunde · link
    • de ce?

      are acelasi IMEI ca pe factura de cumparare, nu mi-a trecut prin cap sa notez prea multe detalii despre el.

      Raspunde · link
      • BogDan

        Asta, din ce ştiu, e bine, ai aceeaşi placă de bază. Jesus…ce mod de a te comporta cu oamenii, şi cu lucrurile pe care ţi le-au plătit…

        Raspunde · link
      • Teniescu

        pai de ce vreme ce atunci cand l-ai predat nu a scris nimic de crapaturi e clar nu erau. cand predai un laptop, de exemplu, la garantie, iti noteaza si daca lipseste plasticul care era in cititorul de carduri si alte detalii de genul asta.

        Raspunde · link
  • Teniescu

    cam trist. ieseai mai bine daca il reparai altundeva, pe banii tai, la oameni care probabil sunt ceva mai priceputi si mai atenti decat cei de la Orange, ca altfel nu le merge biznisul.

    la fel a patit cineva cu un telefon la Cosmote. un Motorola Defy. vreo 3 luni l-a tot dus / luat de la ei si mare lucru nu s-a rezolvat. se pricepe fiecare sa dea tepe cu garantiile.

    si atunci nu mai bine luam telefoane SH la jumtate de pret? se strica? mai luam 1. din 2 telefoane tot ramane macar 1 bun la final. asta in cel mai rau caz. :D

    Raspunde · link
  • Iulian Donici

    Am avut si eu Galaxy S, tot de la Orange, prin abonament, la vreo saptamana dupa ce a ajuns in magazinele Orange. Am fost foarte surprins sa vad ca versiunea respectiva de Android prezenta aplicatii fara posibilitate de “quit” cu toate ca ieseai din aplicatie dar ea rula in background si continua sa consume baterie (motiv pentru care a aparut aplicatie Android numita Task Manager). Display-ul AMOLED era foarte smecher dar imi consuma 72% din baterie, which is not cool. Eram online cu Facebook, Twitter si Gmail iar mega galaxy-ul meu incetinea parca pe zi ce trecea, nu raspundea cand trebuia, chestii dintr-astea, in fine, l-am vandut intr-o luna.

    Dar inainte de Galaxy S, am avut un LG Cookie, luat la liber, tot de la Orange. Probleme cu el, dus la garantie si aici vroiam sa ajung. L-am dus de 3 ori la garantie pentru aceeasi problema (mi se deconecta netul in plain site, asa deodata dupa 1h de surfat) si de fiecare data cand venea inapoi (3 saptamani dura service-ul) aveam scris pe certificat “Software update”. Bai, sa-mi bag paula, de 3 ori l-au updatat? Deci, tind sa cred ca scriu asta pentru orice smartphone asta, sau cel putin care are un oarecum sistem de operare, chestia asta e generica de la genii “tehnicieni”.

    Mai adauga si faptul ca, era singurul meu telefon, nu tin 2 numere, 2 telefoane, deci, imi trebuia un telefon la schimb. Ma crezi ca prima oara cand l-am trimis la service mi-au dat un shitty Siemens? Iar cand am bagat cartela, s-a inchis? Si dup-aia, pe loc, de fata cu tipa, mi-a adus acelasi tip de Siemens si facea acelasi rahat? Si… m-am enervat complet, pentru ca Cookie-ul ala, frate, citeam RSS-uri cu el cand nu aveam clienti la serviciu, navigam, iti citeam blogul, chestii de online si astia-mi dadeau un cacat de alb pe negru Siemens? In schimbul unui telefon cu o camera decenta, touchscreen? WTF? Si i-am explicat de ce mi-am Cookie si ca nu accept sa astept 3 saptamani cu un telefon vechi de 7-8 ani. Mi-a adus pana la urma un Nokia E-nu-mai-stiu-cum, care surfa ca lumea pe net, nu puteam sa citesc RSS-uri dar… stateam pe net cu el.

    De-atunci, m-am hotarat sa iau doar telefoane necodate. Gen, in care nu-si baga nasu’ nici un peste it-ist care lucreaza la companiile astea de telecomunicatii din Ro, nimic. Imi cumpar numai de pe emag, evomag, astea, chiar daca strang din buci la pret.

    Ouhf, ce mult am scris.

    Raspunde · link
  • andrei

    Salut. Îmi pare rău să aud cele întâmplate, cu atât mai mult cu cât „se prespune” că ne-am profesionalizat. Este grăitoare replica „ce vreţi dumneavoastră”. Adică scrie ce vrei fiindcă ţeapa e dată. Noi am vândut telefonul şi ne doare fix mufa usb (fie ea şi mini) dacă ţi-l mai repară service-ul sau nu. Sau dacă în procesul de reparare (intervenţie tehnologică, domne’… or fi dintre cei 15.000 de specialişti ?) scapă Dorel târnocopul.

    Raspunde · link
  • Iulian Donici

    Ah, si daca ai fost atent, hartia aia care trebuia s-o semnezi, vezi ca precizeaza o valoare in RON a service-ului. La Cookie-ul ala aveam vreo 900 ron si scadea cu fiecare service, nu mai stiu cati/service. Si, imi cer scuze pentru lipsa break lines-urilor din oful de mai sus.

    Raspunde · link
  • adizzy

    da, note to myself never sa nu “cumpar” ceva la abonament – sper sa iti primesti ok jucaria. totusi nu ziceai ca poate iti da galaxy 2?

    Raspunde · link
    • Iulian Donici

      In 24h de la achizitionarea telefonului, la Orange, daca semnalezi o problema critica cu el, ti-l schimba pe loc. Dupa cele 24h, urmeaza the on and on and on and…service.

      Raspunde · link
  • adi tm

    eu daca as vedea doar o zgarietura fina pe iphone as face crize.totusi in service lucreaza romani adica un fel de ciobani.de cate ori am scapat un telefon pe jos doar pentru o zgarietura il schimb in talcioc plus diferenta cu altul sigilat.deci eu nu as lasa telefonul in service la nici o firma din romania.toti sunt niste badarani si tzoparlani

    Raspunde · link
    • Naru

      Yup, numai in Romania se intampla sa fii tratat cu fundul de catre serviciul clienti. Yup, numai acolo nu conteaza ca esti client, se pisa toti cu bolta pe tine si iti arunca telefonul din tren. Yup.

      Guess again. Situatia e identica in Franta. Esti tratat cu fundul si aici. La Orange mai putin decat la SFR sau decat la Bouygues. Sau invers, depinde de ce imbecili dai. Prostii sunt pe toate drumurile, nu sunt made in Romania.

      Raspunde · link
  • sosolino

    treci pe Windows Phone 7. Exact la fel am patit si eu cu al meu Galaxy S si am inceput sa urasc Android

    Raspunde · link
  • Rudolph Aspirant

    Eu DEMULT, de prin aprilie 2011, am propus in mod public boicotarea firmei neetice Orange, care observ acum ca nu numai ca a participat logistic, deci direct economic, in mod neetic la un spectacol cultural de strada de calitate total indoielnica si total defavorizanta imaginii Romaniei in lume, cu participarea artistului de nivel mediocru, cronic alcoolic pe deasupra, Dan Perjovschi, la comemorarea dubiosului scriitor francez de origine romana recunoscut cu inclinatii antisemite si disloial prietenilor sai aflati la nevoie, Emil Cioran, in Bucuresti in aprilie, dar acum vad ca nu se pricepe nici macar la chestiile de baza re reparatii simple si serviciu clienti.

    Raspunde · link
    • BogDan

      Eu cred că tu ai probleme ceva mai mari decât cele legate de service :))

      Raspunde · link
      • Rudolph Aspirant

        Nu stiu daca vorbeai cu mine sau cu de_ce. Eu personal nu am avut si nu am nici o problema de service la mobilurile mele deoarece NU am folosit NICIODATA compania Orange in mod direct, singurele companii folosite de mine vreodata pt telefonie mobila fiind:
        1. NetCom, (preferatul meu pe Europa),
        2. Telenor, (cu relatii de business cu Vodafone, pe Europa, care imi e doar potential accesibil, insa pe care nu l-am pus inca in functiune, tocmai pt ca am niste dubii re Vodafone),
        3. Cosmote, (in Romania, cu care nu am avut nicio problema si service excelent), 4. Sprint Nextel, (cu relatii de business cu Ericsson, care e cel mai scump, deci, desi e total OK pe tehnica si service nu cred ca sunt sanse prea mari sa-l mai folosesc in viitor),
        5. Verizon, (cu relatii de business cu Vodafone), si
        6. T-Mobile, (preferatul meu pe America de Nord, desi are si relatii de business cu Deutsche Telekom, dar nu l-am folosit in Europa),
        si din toate astea cea mai proasta la service fiind evaluata de mine ca fiind fost compania Verizon, (ala legat pe Europa de Vodafone, insa nefolosit de mine in Europa, si niciodata cu comportament neetic fata de ochii mei personali la timpul cat l-am folosit in America de Nord).

        Eu personal am dubii mari de tot re Vodafone, mai ales legat de activitati documentate de evaziune fiscala PLUS de colaborationism neetic direct cu guvern represiv in Egipt, iar pe Orange direct NU pot sa-l sufar re tot comportament neetic social.

        Raspunde · link
  • Bogdan

    si eu m-am trezit intr-o dimineata cu telefonul ( nokia express music 5800) stins si la pornire era gol, dar dupa ce ai patit tu nici nu voi merge cu el sa vad de garantie. Am patit deja de 2 ori sa mi se stearga toate numerele de telefon si mesajele. Sper sa nu mai patesc.

    Raspunde · link
  • jasmina

    buna, iti urmaresc blogul de multa vreme, din umbra, dar de data asta am decis sa las si un comentariu.
    Acum un an am avut si eu probleme cu un smarphone nokia de la Orange. Tot asa l-am dat la garantie ca isi dadea reset din senin. Dupa ce a stat cam 3 saptamani la ei, mi l-au dat inapoi si pe certificatul de garantie scria ceva in genul ca “totul a fost in regula, smartphone-ul a trecut toate testele de soft. Nu s-a facut nicio interventie.”. asta dupa ce l-au tinut 3 saptamani.
    Bafta sa ai, daca nu, fa o vizita la OPC.

    Raspunde · link
  • razvan rzv

    am avut un smartphone de la orange, un htc , la un moment dat avea probleme cu semnalul. o gagica de la orange a zis sa imi schimbe sim-ul ca e vechi si de aia nu am semnal, m-a bufnit rasul. nu am schimbat sim-ul, l-am trimis la service. orange a zis ca dureaza 2 saptamani ca nu e service-ul lor, am zis ok. dupa o saptamana mi-au dat sms sa merg dupa telefon. telefonul era functional, cu placa de baza schimbata. Desi, de la o lovitura puternica de asfalt avea carcasa pleznita, nu a zis nimeni nimic. telefonul a mai functionat luni intregi dupa acea cazatura puternica. Dupa de l-am adus de la service l-am mai folosit vreo 2 ani jumate.
    Experienta mea a fost ok, chiar de vis, legat de telefon stricat si dus in service. Dar am clinciuri cu orange romania sa, care au niste reprezentanti de vanzari mari nesimtiti si manipulatori.

    Raspunde · link
  • Catalin

    Salutare. Probleme cu garantia? :) Am avut si eu in urma cu 2 ani la Germanos cu un Lg Cookie. Pana nu am luat legatura cu LG Romania mi se facea doar un update de soft pentru ca ma tinea bateria 24 de ore, fie ca il foloseam fie ca il tineam in stand-by. Solutia venit tot de la service-ul LG : card de memorie defect; dupa schimbarea cardului telefonul si-a revenit. (precizez ca l-am avut in garantie vreo lunasi ceva, trimis si retrimis…)

    Raspunde · link
  • Daniela

    Din aceasta cauza nu-mi iau telefoane smechere pentru ca stiu ca nu vor tine prea mult.

    Raspunde · link
  • anonim

    aceasi problema am avut si eu cu Motorola Defy. un telefon ce tine la apa, praf si socuri. Dar nu socurile induse de cei de la service, am avut o problema nu imi mai citea cardul cand al conectam la calculator a venit cu carcasa sparta datorita strangeri excesiva a suruburilor.

    Raspunde · link
  • alex

    salut, am avut si eu o problema asemanatoare tot galax s dar era negru-gri , orange nu ma ajutat am apelat la samsung, cei de acolo mi-au dat o hartie ca telefonul nu mai poate fi reparat si TREBUIE INLOCUIT !! ORANGE a refuzat inlocuirea , am apelat la opc, cand acestia au primit sesizarea de la opc am fost sunat si rugat sa renunt la intentia mea si imi vor da alt telefon dar nu galaxy s ca nu mai au, cu chiu cu vai mi-au oferit Sony Xperia U , dar ce sa vezi imi prelungeau abonamentul 2 ani din momentul in care intram in posesia telefonului, am continuat procedura cu OPC si ce sa vezi m-au sunat sa ne intelegem si sa inchid reclamatia la opc ca nu imi vor mai prelungi abonamentul si imi dau si “niste“ internet in plus :)) , am zis ok nu imi prelungeste abonamentul mi-a schimbat telefonul desi nu e acelasi na..asta este..Cu noul telefon nu am avut momentan nici o problema dar m-am lecuit de acum cumpar telefoane la liber cu garantie la producator !! distribuitorul te mananca !!

    Raspunde · link
  • kostache

    Salutare!
    Si eu de prin martie am o mare problema cu un Nokia e 52 care se descarca in maxim 1 zi fara sa abuzez in vreun fel de el .
    Am schimbat acumulatorul si degeaba a plecat de 4 ori in service si de fiecare data update soft si cam atit . Deabia la a-3-a intrare in service au schimbat acumulatorul cumparat de mine in martie de ce? Ca sa mai functioneze fix 1 luna si apoi problema sa revina !
    Concluzia? Sa te fereasca Domnul de service-ul asigurat !
    Cum spunea cineva mai sus cind te suna ei te perie de numa numa si pac te-au prins , cind ii suni ca ai o problema liniste si pace nici nu te baga in seama !

    Raspunde · link
  • Alex Gatea

    mno bun… interesanta poveste. F*uck orange romania…
    Sper sa nu va suparati ca postez si eu aici… dar ca tot veni vorba de orange. Am achizitionat recent un telefon nokia asha 302 din magazin online orange, la pretul standard. in termeni si conditii nu se mentioneaza a fi codat doar pentru reteaua orange, ca daca stiam nu-l cumparam de la ei, pentru 20 de lei, diferenta fata de magazin. in fine. primesc telefonul si vreau sa-l ofer cadou. dar o cartela cosmote nu merge. verific articolul “termeni si conditii”(in care, daca pot sa fac o paranteza, scrie undeva: produsul primit poate sa difere cel comandat in orice mod(culoare, model, accesorii… =)). ) sa fiu sigur ca nu era specificat undeva “codat”. le trimit un mesaj, dupa ce astept 30 de minute la felefon si nu raspunde nimeni. Primesc raspuns ca trebuie sa-l trimit in service, sa platesc decodarea si sa astept 15 zile lucratoare pana sa imi ajunga telefonul inapoi. Ce sa fac? dati-mi si voi un sfat. nu stiu daca ma incadrez in cele 15 zile, pana la Craciun. Si mi-e si teama de astia, nenorocitii, cine stie. poate mi-l trimit roz in loc de negru… si cu ecran spart si agenda goala… Sun la OPC? Cu ce ma pot ajuta ei?

    Raspunde · link
    • 314

      Reclamatie la OPC, eventual daca ai timp da-i in judecata.

      Raspunde · link
  • alex

    pentru mine OPC si inca un organism european , nu stiu exact cum se numeste dar tot asa apara drepturile cetatenilor europeni, si-au facut treaba i-au pus la punct.

    Raspunde · link
  • 314

    http://ec.europa.eu/consumers/ecc/index_ro.htm

    Centrul European al Consumatorilor Romania – ECC Romania

    Raspunde · link

Reactii pe bloguri

  1. Orange Romania - se mai ridica serviciile lor la pretentiile clientilor? | NIGGERUL
    3 ianuarie 2012
  2. …și am fost să-mi recuperez telefonul de la Orange
    22 iunie 2012

Comentariul tau

Ceva reguli de comentarii pe blog