#xph 3: Cum se comunică în Experience Hotel

12 mai 2012 - 17:54

Experience Hotel nu e Big Brother, casă de exhibiții și dans asincron. Experience Hotel e o experiență creativă. O verificare a teoriilor legate de timp și creativitate. Experimentaliștii nu sunt lăsați pur și simplu în Hotel și filmați cu camere ascunse, există și doi cameramani în permanență cu ei! Glumesc, nu ăsta e subiectul. Ideea e că există o oarecare punte de comunicare. De fapt trei. Trei punți de comunicare.

Piticii

Nu s-a vorbit niciunde despre ei înainte de eveniment, dar există doi pitici care fac legătura între lumea “dinăuntru” și cea de “dinafară”, Coco și Bogdan. Ideea a fost de a avea două gazde neobișnuite în Hotelul fără timp, iar Twin Peaks a fost principala sursă de inspirație.

Partea ciudată a fost că participanții nu s-au lăsat impresionați de statura gazdelor, sau cel puțin nu au arătat-o.

piticul

Îmi place aura de mister care înconjoară întreg experimentul. E un joc al minții până la urmă.

Sticlele

Aidoma sticlelor lansate pe mare de naufragiați (spanioli?) ai secolului nouăsprezece, sticlele de Grolsch cu mesaje semnate de experimentaliști apar la ore regulate (după ceasul din lumea reală) din Hotel.

Atelierul Tataia

După atelierul Tataia au mai apărut câteva forme noi de comunicare, comunicare întârziată. În cadrul momentului Tataia, experimentaliștii au primit aparate de unică folosință folosite în documentarea constantă a momentelor din casă, o serie de jurnale pe care să noteze experiența trecerii în lumea fără timp – Neagoe a fost cel care și-a luat rolul cel mai în serios și a notat constant – și o rolă pentru povestea experienței, unde fiecare completa povestea celui de sus, ca un fel de telefon fără fir. La un moment dat au introdus rola în mașina de scris adusă de Vlad Ursulean.

Materialele vor apărea sub formă de articol în Tataia, și nu o să scrie cineva despre experiență, ci vor fi folosite doar materialele generate de participanți.

Neoficial

Dar comunicarea nu s-a rezumat la metodele oficiale, experimentaliștii comunicând cumva oportunist, când din postură de simpli receptori, când din postură de emițători, agățându-se de orice element extern.

Orlando, meșterul ateleriului de tobe, îmi povestea acum o oră că atunci când nu au reușit să obțiună răspunsuri directe despre lumea din afară, au încercat să pună întrebări dificile doar pentru a observa reacția.

Neagoe spre exemplu întreba în prima zi în încercarea de a-și adeveri că e deja zi afară “Și, ce a făcut Bilbao aseară?”

Alții au descoperit colțuri din casă mai puțin izolate fonic și au încercat să audă replici ale echipei de afară pentru indicii vizavi de timp.

Nu au mers până acolo încât să fi adus un ceas ascuns pe care să-l verifice, dar nevoia de a se raporta la un timp, de a-și lua anumite repere, i-a făcut să se agațe de orice formă de comunicare. Neoficială.

»   «

Comentariul tau

Ceva reguli de comentarii pe blog