Exista o serie de intrebari perfect inutile, ne-retorice (ca se asteapta o replica la ele), dar la care raspunsul e invariabil acelasi, raspuns care oricum nu ajuta cu nimic. Cu toate acestea continua sa fie puse constant. De ce nu pot sa inteleg.
De departe cea mai folosita e:
E cineva la baie? De ce ai pune o astfel de intrebare? Raspunsul e evident. Da! N-o sa ti se raspunda “nu” decat la misto. Varianta cu batutul la usa e mai si mai simpla, si mai eleganta.
Pe locul doi, desi ma calca pe nervi si mai mult, vine:
Vii odata? (cu varianta “mai vii astazi?”) Da, bre, vin! Tot timpul rasare intrebarea asta cand cineva se afla in ceva intarziere si e pe drum (sau in miscare). Ca sa nu fie destul, in sustinerea ei mai apar si intrebari din clasa “hai, te grabesti?”. Grrr.
Si campioana intrebarilor inutile:
Mai stai mult la baie? Aaaaaaa. Ce ai vrea sa-ti raspund? Da? Sa-ti spun cat? 5 minute? 45 de minute? Deci: Nu!
Impacientatilor!
Sunt ofticat, foarte ofticat. Nu inteleg de unde explozia asta de preturi la carnati.
Acum cativa ani, carnatul era un produs de toata ziua, bun, ieftin, studentesc. Ti-era foame si erai in criza de bani: un carnat prajit langa niste cartofi la fel de prajiti cu ceva ketchup peste (maioneza pentru cei mai instariti), gata, pranz de 10 minute.
Acum nu, carnatul costa de 2 ori mai mult decat puiul. Daca gasesti sub 30 de lei kilogramul esti fericit. In curand la restaurant n-o sa mai avem muschi de vita ca produs premium, ci carnaciori prajiti. Propun sa se scumpeasca si micii.
Si daca e ceva ce sa ma calce pe nervi mai rau decat carnatii scumpi, trebuie sa fie carnatii scumpi cu etichete care nu se pot dezlipi. Pe langa ca costa cat 10 beri la doza, mai au si etichete enervante. Aaaaaa. mai mult →
Acum vreo 2 luni sau asa ceva s-a gandit un tip sa imi devina inamic pe interneti, nu am idee exact de ce. Mmaybe because he noticed that someone is wrong on the internet. Unii au zis ca m-am pomenit cu un troll personal. Eu l-am numit fan.
S-a ofticat probabil pentru ca nu l-am bagat in seama pe atat de tare pe cat si-ar fi dorit. Rezultatul a fost o pleiada de articole dedicate. Nu i-am oferit mai multa atentie nici dupa. El a continuat cu sentimentul. Cred.
Aseara am avut intalnire de bloggeri prin Timisoara. Cum, necum, a aparut si fanul meu pe acolo. Am oferit cate un martisor simbolic tuturor bloggeritelor prezente si am trecut la salutat tipi. Ajung la fanul numarul 1 si, supriza, imi zambeste pe sub mustata recent rasa:
-Uite, iti intind mana. Salut.
-Pai… Salut.
Nu stiu cum sunt saluturile pentru altii, dar pentru mine cel de aseara a sunat grav. A fost cel mai amar salut pe care l-am spus vreodata. A fost salutul care a omorit un sentiment, o intreaga traire. Am simtit ca in momentul ala am piedrut un fan, un fan devotat. Il regret.
Am reusit sa nu mananc carne timp de o saptamana si pentru cine vrea sa mai incerce asa ceva am un sfat mic: NU. Fara un plan alimentar bine facut e stupid. OK, daca jobul sau activitatea curenta presupune doar munca manuala, fara sa implice creier, poate fi ok, altfel nu.
Cateva observatii facute de-a lungul saptamanii:
- In continuare nu ma pot concentra.
- Partea buna: notez mai des pe hartie ca sa nu uit.
- Partea proasta: uit sa notez.
- Multumiri Knorr pt supele la plic.
- Macaroanele cu spanac de la Boema sunt bestiale.
- Mi-e foameeee.
- Sunt mai tot timpul ametit.
- Fructele din Kaufland nu au niciun gust.
- Pot sa simt mirosul de sarmale de la peste 100 de metri.
- Mama, ce-mi vine sa bat pe cineva.
E adevarat ca prin ziua 6 deja ma mai obisnuisem cu senzatia si mi-era mai bine, dar per total nu a fost o saptamana placuta.
Daca se poate contoriza drept cura de slabire? Nup. Am mancat in prostie in ultima saptamana. Nu m-am cantarit comparativ, dar in mod sigur n-am slabit.
PS: crestinii care postesc au fiecare cate un nutritionist? Ar trebui.
Incepand de luni am pornit un mic experiment, inspirat fiind de postul crestin de Pastelui. M-am gandit ca daca tot isi propun crestinii sa nu manance carne si lactate timp de 40 de zile, as putea sa incerc si eu sa fac acelasi lucru timp de o saptamana.
Experimentul meu nu are legatura cu religia, dar dupa o iarna fara miscare, ma gandeam ca ar pica bine un fel de cura de genul asta.
In prima zi am incercat sa nu mananc nici lactate, in cea de-a doua deja mi se parea ideea proasta, ca nici nu aveam nevoie de toate degetele de la maini ca sa numesc toate plantele pe care le-as putea manca, iar in a treia zi am consumat un litru de lapte in 2 minute de foame ce-mi era.
Acum, dupa 4 zile, tot experimentul mi se pare o prostie, iar motivele sunt foarte simple:
- solutiile alimentare sunt reduse
- n-am gasit inca reteta care sa ma satisfaca
- mi-am bagat singur picioarele in puterea proprie de concentrare – e stiut faptul ca al nostru creier are nevoie de proteine – productivitatea mi-e mai mica decat daca as lucra cu mainile legate la spate
- si ultimul, desi cel mai important, mi-e foame in continuu!
O sa incerc sa-mi duc la bun sfarsit experimentul/saptamana, dar nu vreau sa-mi imaginez cum arata aia care chiar se incumeta la un post de genul asta pentru 40 de zile, din motive religioase ori ambitie personala.
Ce nu am inteles niciodata la specia mea:
De ce noi, barbatii, avem credinta ca daca desfacem un aparat (electric ori ba) si apoi il montam la loc, fara sa-i facem practic nimic, acesta brusc o sa mearga ori o sa devina intr-un mod misterios mai bun?
A doua nedumerire e de ce, desi stim si vedem ca si altii desfasoara acelasi proces fara niciun fel de rezultat, persistam?
Facem misto prin liceu de un prieten care avea o manie cu a desface si reface diverse aparate spunand ca o sa-i cumparam o cutiuta cu butoane si fire de ziua lui ca sa-l tina ocupat. Aparent si eu am nevoie de una.
Tocmai am desfacut si pus la loc o statie de amplificare. Nu, nu merge.
Imi place sa dorm si o fac bine. Uneori o fac atat de bine ca-mi sperii prietenii. Unii imi spun chiar ca ar trebui sa fac campionate de somn. Somn viteza. Somn de fond. Somn in cort plantat pe stanci. Somn la marginea focului. Pot sa dorm oricum si (aproape) oricat, de multe ori in zile perfect obisnuite fara 10 ore nu ma multumesc. Am totusi cateva momente in care nu pot sa adorm:
- cand imi impun o ora de culcare timpurie, fiind trezit de mai putin de 10 ore
- ori cand sunt exaltat vizavi de ce urmeaza sa se intample a doua zi
Daca pentru prima situatie am o pleiada de solutii: de la un pahar de ceva scurt in miez de noapte, la sport, sex sportiv sau carti scrise prost, pentru momentele in care sunt electrizat de ziua ce urmeaza atunci cand ma bag sub patura niciodata nu am. mai mult →
Gica Petrescu cu invataturile lui despre vin. N-ar fi putut sa cante si despre cum se varsa paharele…
La modul serios: urasc sa distrug o carte :(
Decor: un magazin oarecare de pe langa Piata Traian, Timisoara.
Moment: candva saptamana trecuta, inainte de a ajunge la sediul Dream Production (pregatim impreuna un proiect nou).
Nevoi: o Cola rece la juma’ de litru, sa mearga langa covrigii din mana.
Personaje: o vanzatoare fara nimic special, un client cu pantaloni prea stramti, o doamna nesimtit de racita si eu.
Amplasare in spatiu: vanzatoarea dupa casa de marcat, clientul de partea celalta a casei de marcat, doamna racita langa un frigider de bauturi, eu in drum spre.
Sunt in spatele doamnei racite si-mi astept randul la analizatul produselor din frigider. Domana pare sa aiba foarte mult timp la dispozitie. Ma prefac ca timpul trece la fel de incet si pentru mine. Astept calm. Viteza doamnei se schimba brusc si se intoarce spre mine, tusind violent fara mana la gura in directia pungii cu covrigi aflati la mine in mana. Zic pas provocarii si incerc sa trec in spatele doamnei, sa vad pe deasupra umarului ei bauturile din frigider. E cel de Pepsi si American Cola.
Ma indrept spre al doilea frigider. Trebuie sa fie frigiderul de Cola. Stimata mea doamna apare si ea. Se posteaza intre mine si frigider inainte de a apuca eu sa-l deschid. Neasteptat de repede mai schimba vitezele. Analizeaza frigiderul, astept din nou calm, dupa care ma analizeaza si pe mine. Zambesc sec ca o castana. Mai tuseste o data violent, fara mana sau batista la gura, uitandu-se la punga mea de covrigi. O adevarata explozie, o tuse-stranut combinata cu un sughit. Am prezenta de spirit si-mi feresc covrigii in secunda 0.01.
Imi vine sa zambesc de-adevaratelea – parca i-a ramas un muc mic pe mustata rasa candva anul trecut. Incerc sa fiu politicos si incerc nici sa nu-i atrag atentia, dar daca mai tuseste o data spre punga mea i-o fac cadou. Ma gandesc sa mut totusi punga la spate. Nu-mi plac cadourile facute necunoscutilor cu muci pe mustata. mai mult →
Se stie ca barbatii sunt prieteni cu televizorul. In orice barbat salasluieste un pui de Al Bundy. Oricat ar spune ei ca nu s-au uitat de ani de zile la el, macar in fuga tot l-au zarit pe marginea dulapului-masa pe care e asezat, la vreun meci important, campionat de snooker, raliu sau documentar despre rachete.
Ma gandeam astazi deschizand televizorul din camera, de fapt, mint, n-am televizor in camera, doar un TV-tuner, revindind: ma gandeam ca cea mai nasoala chestie care i se poate intampla unui barbat e sa asocieze un canal TV cu o femeie, cu o prietena, cu o fosta prietena. Asocierile astea sunt grave. Orice ai face dupa, cand ruleaza programul respectiv te vei gandi la ea, iar asta in contextul vreunei inimi farmate sau asa ceva e grav, tinde spre foarte grav. Azi am deschis pe Animal Planet.
Loading ...
