In mentalitatea romaneasca existau cativa zei atotputernici in trecut, si anume: politistii (militienii), profesorii si vanzatorii. Fara o evidenta atitudine slugarnica in fata lor nu puteai face nimic. De ei se temea toata lumea. Puterile lor capatau in imaginarul romanesc o si mai inalta pozitie pe piedestral, cu cat erau mai morocanosi si pusi pe rele, dar iti aruncau cate o urma de speranta, facand din cand in cand exact ceea ce erau pusi sa faca. Profesorii sa iti dea o nota de trecere, vanzatorii sa iti dea produsele pe care opricum dadeai banii si la care aveai dreptul, iar politistii sa vecheze la buna desfasurare a traficului sau a lucrurilor in general – de furat se fura putin pe atunci.

Daca nu te aveai bine cu vanzatorul nu-ti tinea ratia de oua sau lapte, sau putea sa inchida alimentara sau aprozarul cand coada ajungea chiar in fata ta, pe motiv ca “s-au terminat” produsele tocmai venite cu camionul, vreun Roman sau Dac, la 7 dimineata, cand coada avea deja cateva ore bune vechime. Trebuia sa-l respecti, sa ii lasi si lui un cot de mancare din ratia ta, ca sa “iti tina” data viitoare.

Daca nu pupai bine de tot, toata suprafata, destul de intinsa de cele mai multe ori, a fundului profesorului, riscai sa primesti penalizari aspre la note pe tot felul de maruntisuri. “Profesorul iti poate arata in totdeauna ca nu stii” – era (si este!!) o vorba ce circula prin sfera educationala romaneasca. Asta era menirea lui – sa iti arate ca nu stii.
mai mult →

(2 comentarii)