7 articole care contin Bloggeri

NOTA: Pe aceasta pagina vei gasi doar un fragment din articol, fara imagini, pentru articolul complet click pe titlu. (Ordonarea e dupa data)

Tu nu ești blogger

Asta mi-au spus fetele de la Bondy Blog când ne-am întâlnit în Timișoara acum câteva săptămâni. Dacă scrii advertoriale nu mai ești blogger, ești doar o unealtă de comunicare a companiilor.

Oricât de mult am încercat să le explic că nu e așa, după 2 ore de discuții în contradictoriu n-am ajuns la niciun rezultat. Franțuzoaicele au fost convinse că dacă e să câștigi bani din activitatea de blogging nu te mai poți numi blogger.

E cumva de înțeles punctul lor de vedere, Bony Blog face jurnalism cetățenesc, cum zicea Cristina, și poate că eu nu nu sunt tocmai blogger (doar n-am mai scris de mult pe aici), dar aș vrea să îi văd fața unui Zoso la replica asta.

Și pentru că am observat publicitatea de pe blogul lor, ca să fie totul bine, următorul articol va fi unul publicitar. hehe.

(9 comentarii)

Trenul Beck’sperience. Timișoara va învinge

Vreau să spun de la început: există o întrecere între bloggerii iubitori de bere și Timișoara TREBUIE să câștige. Suntem în competiție cu Sibiul și Bucureștiul.

Treaba stă în felul următor:

9-16 aprilie 2011. Party în trenuri. Beck’s organizează. Ei pun la bătaie berea și trenurile, iar noi trebuie să umplem trenurile. Și să le bem berea. Și să ne petrecem. Hehe.

Pe 9 pleacă trenul din București, pe 15 cel din Timișoara și pe 16 cel din Sibiu. Un total de 1200 de oameni (600 invitații de 2 persoane).
mai mult →

(7 comentarii)

De astăzi, banner pentru diacritică

diacritica

Se găsește prin sidebar, la secțiunea Recomandări, dar și prin blogroll. Bagați clickuri că e mișto rău.

(4 comentarii)

O dilema matinala

Eu nu inteleg un anumit tip de oameni. Hai sa numim tipul ala de oameni Petre.

Intai imi spune ca i se pare oarecum de cacat un proiect in care sunt implicat ca organizator, dar atat de subtil incat parca nu-i vine nici lui parca sa creada, apoi face aluzii la fel de subtile pe twitter, unii mai rai ar spune ca fara nicio legatura cu nimic, ca nu da reply la vreun al mesaj anume, sa se vada “in reply to”, dupa care imi lasa un comentariu kilometric in care-mi explica faptul ca de fapt sunt un nasol ca nu l-am implicat si pe el in proiect, el, cel care nu m-a mai intrebat nici macar de sanatate de multe luni de zile.

Ah, da, si termina cu un “rusinica fratioare” public (sarim peste virgula sarita), iarasi fara vreo legatura cu ceva, a se citi “fara in reply to”.

Serios ca nu inteleg tipul asta. E un tip bun oare sau doar un fel de gica-contra deghizat in ceva nedefinit si nehotarat?

(5 comentarii)

La bloggeri in Arad

A fost muuult-muult-muuuult mai misto decat ma asteptam.

Datile trecute au fost mai putini oameni (si am mai fost la vreo 5, cred, intalniri de prin Arad).

E drept ca acum i-am suplimentat (cu rezerve proaspete de Timisoara si supape de bere deschise) eu, nuzzu, ovi, mihai, marius si cosmin, dar intalnirea a fost foarte reusita, cu discutii punctuale, dar aprinse, cu Star Trek, Rick Asley si multe altele.

Astept linkurile spre participanti de la Dani, care a plecat cu lista acasa.

UPDATE: au venit si linkurile participantilor

Bebelusha, Seba, Dan, Ovi, Dani, Tomckat, Adrian din Arad, Nuzzu, Dragos, Maddy, Raul, Harina, Marius, Mihai, Gonzo, DanielD.

Declar festival de poze pana atunci mai departe!

toata-lumea-bloggeri-arad

mai mult →

(10 comentarii)

Vezi si cautarea: Bloggeri