Nu de o carte anume, orice carte. Imi e dor de o carte cu coperti si foi palpabile. N-am mai citit de jumatate de an mai nimic tiparit, iar chinezu mi-a amintit de asta.
Ma intreba parca acum vreo saptamana taica-miu care a fost ultima carte citita – nici n-am stiut ce sa-i raspund, asa de mult timp a trecut.
Culmea e ca eram un cititor infocat, iar vrebul a fi la trecut ma inspaimanta. Pana prin anul doi de facultate citeam intr-o veselie. Citeam carti, citeam reviste, citeam romane, proza scurta, eseuri si poezii. Acum nimic, nici nu-mi mai amintesc titlul ultimei carti non-tehnice citite offline. Acum citesc bloguri, tweeturi si alte mesaje scurte. Blea.
Imi place sa citesc de cand ma stiu, am citit foarte mult pana la un moment dat, cand internetul m-a luat pe sus si mi-a lasat timp prea putin pentru citit, militez pentru citit si pentru culturalizare, dar parca nu oricunde si oricum.
Cunosc destule persoane care obisnuiesc sa citeasca “in trafic”, in timpul zilei, in mijloacele de transport in comun, deci cam pe unde apuca, o discutie din seara asta mi-a adus aminte de subiect. Sincer, mi se pare o prostie.
Poate sunt eu de moda veche, dar consider ca unei carti trebuie sa-i acorzi atentie, trebuie sa-i dedici timp, o carte trebuie savurata si inteleasa. Dupa mine cartile nu merita inghesuite intre oameni de toate culorile in mijloacele de transport in comun.
Ce e si mai ciudat e ca oamenii astia “se antreneaza” in cititul pe fuga, se antreneaza in a fi atenti si la ghiozdan sau poseta, si la ce citesc, si la statia in care se afla, si la varfurile de pantof ale celarlalti, care risca sa ii murdareasca. Merita cartile o bucatica atat de mica de atentie?
Apoi cititul il consider un act prea personal pentru a fi “impartit” cu ceilalti, cititim pentru noi insine, nu e o actiune sociala, ca privitul unui meci de fotbal sau a unui film. Dar cine stie, poate gresesc…
Ne-am indobitocit de-a dreptul de cand e Base la carma, ne-a facut asta ceva, serios.
Nu pare Base atat de manipulant, dar cert e ca din 2003 numarul de abonati la biblioteci a scazut cu 26%. Cool, huh?
via Khris
Femeile, pe langa ca sunt al naibii de diferite de noi, barbatii, au un fel tare ciudat de a fi. Daca reusesti sa te superi pe ele, instantaneu se supara si ele pe tine si se supara mai tare decat te-ai suparat tu pe ele. Cum naiba reusesc, nu stiu (poate de aia o fi renuntat si Adam la viata vesnica…)
Cum asta nu ar fi destul, pe final (de cearta, suparare, alea) te fac sa te simti de-a dreptul vinovat de faptul ca tu te-ai suparat in prima faza pe ele. Brr, asa manipulare ca intre femei si barbati, mai rar, vorba lu’ Teo (de la 3.58 incolo).
Noroc ca citesc o carte misto si poate-poate pricep si eu ceva :D
- Ce ai mai facut?
- Pai nu prea multe, dar am scris o carte!
- Stiu :D
- De unde? mai mult →
Probabil am fost prea des prins in flagrant delict cu aceasta nefericita domnisoara numita “nesansa”. Am flirtat aproape 20 de ani cu nenorocul. Am fost, in prima tinerete, schior de performanta si am cazut, coborand in viteza, intr-o groapa nevazuta, sub zapada. Rezultatul: genunchiul drept cu ligamentele rupte. Am facut automobilism, dar nu am putut – asa cum visam – sa ajung si sa castig la Indianapolis. M-am apucat de bob si-mi reuseste totul, cu exceptia unei curse de demonstratie, cand ies din partie si ma rastorn. Rezultatul: un ochi iesit din orbita, o ureche retezata ca la Van Gogh si nasul zdrelit, ramas fara varf. Mai credeti ca nu merit porecla de regele ghinionului?
Eugenio Monti, Italia, Bob, 23 ianuarie 1928.
Am dat mana cu ei… – Victor Banciulescu, 1977, Editura Sport-Turism
Asta e leapsa venita de la Cristi. A mai trecut pe la mine, dar e fun. Cea mai apropiata carte, pagina 111, primul paragraf nou din pagina. Se duce la Ada, Andrei si Cristi Roman. Se risca si restul cititorilor sa lase un comentariu cu paragraful lor? :)
Dupa ce nu mi-a fost bine, dupa ce mi-am revenit si am ras jumatate de zi, dupa o serie de intamplari mai mult sau mai putin interesante, acum sunt plictisit, ma enerveaza stilul meu. Iar am dormit pana dupa-masa, cred si eu ca am motive sa fiu plictisit. Sunt asa de sictirit incat nici de scris nu am mare chef.
O sa revin probabil mai pe seara cu un raspuns la provocarea de a vorbi despre profesorii care mi-au influentat viata (de fapt, cred ca o sa vorbesc despre cei care mi-au placut si m-au facut sa ma indragostesc de anumite chestii).
Ce fac in astfel de situatii? Uite, inchid mijloacele de cominicare si citesc, nu vreau sa ma vada nimeni plictisit – cum nici Titus Steel (actor de filme porno romanesti – cine nu stie sa se documenteze :D ) nu vrea sa fie vazut… flasc.
Ne vedem mai voiosi, mai cu pofta de viata si mai pusi pe rasi
Te provoc cititorule la citit, un duel cultural! Spune-mi ce citesti ca sa iti spun si eu cine esti (stiu ca suna a dracului de tare a cliseu cultural-lingvistic-invechit, dar asta e :P ). Incep prin motivatia cititului:
Eu atunci cand nu citesc si carti (din alea scrise pe hartie, de buna sau proasta calitate, cu coperti noi si lucioase sau vechi si zdrentarite de maini straine si brutale) parca am spasme, parca toata suflarea mea o ia razna, nu mai am stare, am invart in jurul unei cozi imaginare (la paine sau la spate :D), plec sa ma plimb. Serios, ma enerveaza a dracuui de tare sa stiu ca nu am nici o carte noua in biblioteca si, implicit, ce citi. Si mai puternic ma enervez cand vad Dilemateca cu o mie de recenzii la carti, iar eu nu am bani si timp sa le citesc pe toate – aia da frustrare! Cu alte cuvinte, imi place a dracului de tare sa citesc.
Si acum ce studiez eu (de vreo 3 zile nu am aruncat nici un ochi pe ele, dar ma simt bine cu gandul ca am ce citi): Michel Tournier – Piticul Rosu, Victor Eftimie – Opere 15 (Lora Mirandy) si Elfriede Jelinek – Pianista. Tu ce citesti?
Loading ...
