Cu intrare de pe Boogdaneștilor…
Azi dimineață. Trebuia să mă întâlnesc cu cineva chiar prin cartier, la niște cămine studențești de fete, la câteva colțuri distanță de mine… pe strada Cameliei. Mă trezește maică-mea cu un telefon, îmi povestește, îmi dă indicații. Da, da, da. Închide. Adorm instant. Mă sună din nou: deci acum! Ah. OK. Mă echipez adormit de somn și purced.
Uit de prețioasa indicație cu intrare de pe Boogdaneștilor… și-mi vine minunata idee de a tăia câteva colțuri, să nu mai ocolesc. Întreb pe cineva din cartier dacă se poate intra de pe strada X (habar nu am cum se numește) și răspunde senin: ah, și tu te-ai mutat de curând aici? Hmm. Nu. Mersi de răspuns.
Pornesc eu vitejește pe stada X, convins fiind că la primul colț fac stânga și am ajuns. Și merg, și merg, și merg, și povesea devine fantastică: am impresia că strada nu se mai termină. Nu e niciun nenorocit de colț la stânga. Îmi dau seama că sunt mult departe de locul în care încercam să ajung, dar observ un magazin la câteva sute de metri în față și zic să întreb acolo.
